TABLETA DE VINERI. Conform datelor preliminare, în cursa pentru funcția de deputat în parlamentul Republicii Moldova vor participa 24 de concurenți electorali, inclusiv blocuri, partide și independenți. Adică, buletinul de vot va fi destul de voluminos ca să-i deruteze și pe alegătorii cel mai bine școliți (din punct de vedere politico-electoral), darămite pe acei care se prezintă la secțiile de votare doar datorită capcanelor puse de unii concurenți mai cinici și mai odioși sau merg la urnă fiindcă „așa este primit din moși-strămoși”. Unii zic că este prea mult tocmai 24, dar putea fi și mai al naibii și să zicem bogdaproste că nu s-au înscris în lupta electorală toate cele aproape 60 de formațiuni înregistrate la Ministerului Justiției, or jalea era și mai mare.
Faptul că majoritatea absolută din cei care „visează frumos” nu-și vor vedea ceafa fără oglindă nu mai contează, deoarece așa este într-o democrație bolnavă și într-o societate dusă cu pluta (politică), în care proverbele gen „nu tot ce zboară se mănâncă” sau „nu toată musca face miere” nu mai au valoare. Când zic aceasta îi am în vedere, în primul rând, pe cameleonii și oportuniștii de serviciu, care nu dau nici o ceapă degerată pe ceea ce se numește bun-simț și sunt gata să-și vândă pielea și sufletul pe trei bani. Pe de altă parte, sunt și partide/persoane care nu se încadrează în această categorie rușinoasă și demnă de a fi pusă la stâlpul infamiei, dar care la fel au niște scopuri/interese greu de „sesizat”.
De altfel, înțeleg că nu am nici un drept să contest… dorința lui X sau Y de a ajunge la treuca puterii, pardon, în fotoliul de deputat, dar prea întortocheate și prea sofisticate mi se par adevăratele lor intenții și cărările pe care vor aceștia să ajungă acolo unde sunt doar 101 locuri eligibile. Bunăoară, chiar este atât de naiv Ștefan Gligor ca să creadă că partidul încropit de el câteva luni în urmă va trece pragul electoral? O altă întrebare a mea ar fi: prin ce se deosebește schimbarea dorită de Gligor și băieții lui (de altfel, buni profesioniști și cetățeni bine intenționați) de schimbarea râvnită de PAS sau PPDA, formațiuni cu șanse reale? Oare nu este acesta destul de orgolios ca să nu-și permită luxul de a fi încă o jertfă sigură a principiului olimpic — „importantă este participarea, nu și victoria”? Este gata Partidul Schimbării să intre, de bună voie și nesilit de nimeni, în cohorta partidelor care acumulează doar 0,1 la sută din sufragii? Sau, să zicem, cine i-a ghicit în cărți lui Ruslan Codreanu și i-a sugerat să-și facă propriul partid, dar să nu adere la unul deja existent? Oare nu mai sunt printre concurenții electorali cu renume (dacă nu supără pe cineva această etichetare) și din acei care nu sunt în discordanță cu principiile și valorile promovate de partidul pe care l-a creat, probabil, doar pentru acest ciclu electoral? Sau de câte ori trebuie să mai calce pe greblă generalul Nicolae Alexei ca să înțeleagă că electoratul are nevoie de altceva decât de legile și dreptățile (bune) pe care le promovează 2-3 săptămâni o dată la patru ani și fără succes, fiindcă aceleași legi și drepăți se regăsesc în programele electorale ale partidelor care activează, mai bine ori mai rău, în perioada dintre campaniile electorale, dar nu ne mozoelsc ochii doar în preajma alegerilor? Chiar consideră el că Mariana Durleșteanu este persoana care îl va scoate din anonimat? Sau chiar crede Ion Chicu că împreună cu bagajul de păcate adunat în timpul cât a fost premier și alături de o altă „păcătoasă” va putea convinge moldovenii că poți intra a doua oară în aceeași apă? La urma urmei, care este logica acestor parade ale partidelor și care este scopul lor adevărat, indiferent pe care parte a baricadei se poziționează? Cum naiba să știm noi, cei mulți, care este spoiler, care este pus la bătaie de serviciile secrete nu știu de pe unde, care sunt clone și care chiar sunt deosebiți și nu au putut să se regăsească pe listele celor cu șanse…
În fine, dacă eu și alții ca mine avem această părere greșită și că totul este posibil în politica moldovenească, ar fi bine ca mulți dintre concurenți să aplece urechea la ce spun sondajele, așa cum sunt ele — manipulatorii uneori, dar nu departe de realitate deseori. Nu de alta, dar acestea nu sunt încurajatoare pentru foarte multă lume și a te face mort în popușoi și a te da cu capul de ușa închisă a parlamentului nu știu dacă este bine. În această ordine de idei, niciodată nu am înțeles de ce unii politicieni, pentru a cocheta cu Olimpul, sunt gata să-și sacrifice viitorul (politic) și să pună cruce pe carieră, în primul rând profesionistă și doar apoi politică. La urma urmei, viața nu se termină la 11 iulie.
Și încă ceva. În opinia mea, mai există câteva șanse ca mulți politicieni și partide să se piște de nas și să înțeleagă că șansele lor de a accede în parlament sunt scrise cu fuiorul pe apă și că nu face să construiești iluzii atunci când nu este cazul.
