Dacă e să credem meteorologilor, de prima ninsoare adevărată în acest an vom avea parte miercuri, 23 decembrie. În acea zi va ninge la nordul Republicii Moldova, iar pe data de 24 decembrie va ninge peste tot.
Până atunci, însă, pentru vineri se prognozează cer noros, fără precipitații esențiale, maxime de 0..+3 grade Celsius. Vântul va sufla slab, din sud-est.
![Prognoza meteo pentru 18 – 24 decembrie Prognoza meteo pentru 18 – 24 decembrie](https://cdn1.img.sputnik.md/images/07e4/0c/11/32932442.png)
În noaptea spre sâmbătă, 19 decembrie, meteorologii prognozează minime de până la minus 3 grade în nord și minus 1 grad în sud. Vântul va sufla din sud-vest, cu o viteză de 1-6 metri pe secundă. Presiunea atmosferică va fi înaltă.