Valeriu Ceban s-a născut la 24 mai 1955 pe malul Prutului, în satul Nepolokivți, din regiunea Cernăuți. O parte din copilărie și-a petrecut-o în satul Vălcineț, unde s-a mutat cu familia. Viitorul muzician a pășit pentru prima dată pe scenă în sala de festivități a școlii, fiind însoțit de un acordeonist înalt la care el era cam până la genunchi, stârnind hohotele de râs ale spectatorilor. La început a învățat să cânte la baian, dar la scurt timp a abandonat școala muzicală din Otaci, fără să le spună părinților, iar banii pentru lecții îi ascundea într-o căciulă ruptă.
Amintiri din copilărie
Când familia se mutase în casă nouă și nu prea aveau bani, Valeriu le-a arătat safeul improvizat, de unde a scos vreo 90 de ruble. Un prieten i-a lăsat chitara într-o seară, iar el a început să o studieze și a găsit câteva acorduri la cântecele pe care le cânta de obicei la baian, iar peste vreo patru zile cânta deja la chitară într-un club sătesc. Peste ani a învățat să mai cânte la domră, clape și alte instrumente, iar cu timpul a învățat că mai puțin contează performanța instrumenteor muzicale ci a maestrului care cântă la ele.
„Ca să-ți realizezi ideile în artă, este nevoie de tehnică bună, dar totul constă în practica pe care o ai ca să poți lucra cu echipamentele bune, povestește Valeriu Ceban. Dar chiar și la un instrument slăbuț, un profesionist poate face lucruri frumoase. Țin minte cum Valeriu Găină, din formația „Kruiz”, a cântat odată așa de bine la o chitară ieftină și am înțeles atunci că nu există instrumente rele ci muzicieni răi”.
Deşi sunt ucrainean, unii îmi spuneau pe atunci Valera românul…
La începutul anilor ’70 a fost admis la Colegiul de Arte din Soroca, la catedra dirijat coral, cu studii la secția fără frecvență. Ansamblul instituției urma să susțină un concert la estrada din centrul orașului, dar fiindcă vocalistul tocmai se îmbolnăvise, Valeriu Ceban a cântat în locul său. În scurt timp a fost convins să se transfere la studii cu frecvență zilnică. La armată a activat într-o orchestră militară, iar pentru că a compus un cântec ce i-a fost pe plac superiorului, a primit permisie pentru a reveni câteva zile acasă.
După ce a absolvit Colegiul de Arte a fost îndreptat să activeze în cadrul ansamblului „Времена года” al fabricii de confecții, după care a trecut cu băieții la Palatul de Cultură în ansamblul de estradă “Chitările Nistrene”. „Deși sunt ucrainean, unii îmi spuneau pe atunci Valera românul, deoarece toți cântau cântece patriotice, dar eu piese românești. Îmi plăceau melodiile, și decât să cântăm ceva străin, mai bine ce e al nostru. Nu înțelegeam de ce unii trebuie să cânte stâlcit în limba rusă, dacă pot cânta în limba lor”. Vreo doi ani a activat la Filarmonica din Vinița, unde a avut turnee în diferite colțuri ale Ucrainei, de care își aduce și astăzi aminte cu plăcere.
Apoi a revenit la “Chitările Nistrene” a cărei conducător a fost mai mulți ani, după care ansamblul a fost redenumit (din lipsa chitărilor – n.a.) în „Olhionia”. Au format un trio împreună cu poetul Petre Popa și solistul Anatol Rudei, iar imnul orașului Soroca este unul dintre roadele acestei colaborări. Apropo, Valeriu Ceban, care este și cetățean de onoare al orașului Soroca a compus și melodia imnului raionului, dar și al Centrului de Resurse pentru Tineri „Dacia”, al liceului „Ion Creangă” și al Grădiniței nr.17 din oraș.
Muzica i-a unit
Compozitor, instrumentist și solist, Valeriu Ceban conduce împreună cu soția sa Ludmila studioul „Bravo-Star”, unde instruiesc zeci de copii talentați. Apropo de soție, cu aceasta a făcut cunoștință tot datorită muzicii, și de atunci sunt un cuplu atât în ceea ce fac în domeniul muzical cât și în viața de zi cu zi. „Eu aveam vreo 27 de ani, își amintește Ludmila Ceban prima întâlnire cu viitorul soț. Activam la grădiniță și căutam muzicieni pentru a colabora la pregătirea copiilor. Am lucrat cu mai mulți, dar eu îl căutam pe cel mai talentat. La un concert am auzit o piesă și am întrebat cine a făcut aranjamentul și uite așa l-am găsit pe Valeriu.
Am început să-i îndrum pe părinți la el spunându-le că este un muzician bun, am colaborat de câteva ori și am început să lucrăm împreună, iar destinul a hotărât să ne unească și să creăm o familie” povestește femeia. Astăzi formează un tandem în tot ceea ce fac. „Eu aleg piesele pentru copii, după tembrul vocii, iar Valeriu face aranjamentul muzical. Între timp eu lucrez cu copilul și-l pregătesc după care înregistrăm piesa. Mergem pe la concerte, apoi și la concursuri. De multe ori el are două versiuni ale cântecelor și mă întreabă, care mai mult îmi place, partea aceasta sau cealaltă. Eu îi spun opinia mea care coincide cu a sa, suntem într-un gust tare des” susține soția.
Secvență din arhiva lui Victor Chiselița
Coincidențele însă nu se rezumă doar la muzică. „Uneori eu când vin acasă ușa este deschisă, ea mă simte de la primul etaj. Mergem la piață separat și fiecare fără să știe cumpără aceleași produse, eu iau pește și ea tot” argumentează domnul Ceban. Soția adaugă – „O dată a venit la mine în ospeție, eu făceam reparație, încă nu eram căsătoriți. El m-a servit cu banane și ciocolată, iar eu le scot și îl servesc cu ale mele din frigider. Gândurile noastre coincid de multe ori. Odată a venit acasă și se gândea că ar vrea o cană de ceai cu lămâie, și când a ajuns la bucătărie, aceasta îl aștepta. Vine la mine în cameră și mă întreabă de unde am știut ce și-a dorit? Când vin de la cumpărături, neapărat iau și dulciuri sau fructe, fiindcă știu că-i plac, iar când ajung acasă el caută prin sacoșe știind că este ceva gustos acolo. Toată viața este așa. Noi suntem două caractere opuse, dar foarte mult ne completăm. Eu de firea mea sunt iute, el are alt caracter și în concepția multora cred că eu domin în familie, dar nu este așa. Sunt lucruri pe care le hotărăște el, în alte domenii eu, iar el nu se implică”. ” La noi fiecare este o personalitate și respectăm opiniile celuilalt” conchide Valeriu Ceban.
Secvență din arhiva lui Victor Chiselița
Muza vine și noaptea
La întrebarea ce apare mai întâi, melodia sau versurile, îmi mărturisește că este de la caz la caz. „Uneori am o melodie care se tot învârtește în minte, mă apropii de Petre Popa și-i fredonez un pic cântecul, iar el scrie textul pe această muzică. Alteori îmi aduce el poezia și eu scriu muzica după ea. Atunci când poezia este scrisă bine, și-i găsești ritmul care i-ar da dinamicitate cântecului, este bine.
Uneori compun o melodie și ceva nu-mi iese, iar în timp ce dorm îmi vine muza, fug repede la bucătărie să-mi notez notele, căci dimineața când mă trezesc nu mai țin minte nimic”. Încerc să-i aflu părerea despre corelația artei și a show-business-ului. „Show-business spune de la sine că este vorba de o afacere cu arta pe locul doi, se fac bani din artă. Arta este însă mai presus decât show-bisnessul și politica. Mai întâi este religia după care urmează arta, așa cred eu” zice Valeriu Ceban. Nu i-au fost pe plac niciodată funcțiile administrative, nici când activa la Secția Cultură și nici atunci când a deținut pentru puțin timp funcția de director al Școlii de Arte “Eugen Coca”, în schimb se simte în largul său atunci când servește muzica. Și nu invers.
