Unirea înseamnă pace, dar nu dezbinare și război

0
123


În timp ce președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, tună și fulgeră când aude de Centenarul Unirii și de evenimentele legate cu această importantă dată din istoria poporului nostru, iar retorica lui este una mai mult decât sărită de pe fix — acesta, în clipele de nervozitate maximă și de accese de românofobie, sperie lumea cu nu știu ce război, există lume care cheamă la colaborare și acțiuni comune dintre România și Republica Moldova, care au menirea să consolideze relațiile dintre cele două maluri de Prut și nici în cele mai negre scenarii nu există loc pentru război.

Ba dimpotrivă, contrar „prezicerilor” lui Dodon, în timpul apropiat se preconizează ședințe comune ale guvernelor și parlamentelor de la Chișinău și București.

Astfel, ministrul moldovean al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, care a întreprins prima sa vizită oficială, în noua funcție, la București (lucru la care Dodon poate doar să viseze în lungile și desele lui deplasări în spațiu rusesc!), a declarat că reuniunea celor două guverne va avea loc curând la Chișinău. În cadrul ședinței comune vor fi puse în discuție mai multe chestiuni de maximă importanță, în primul rând pentru Chișinău.

„Am convenit să organizăm în viitorul previzibil, la Chișinău, o nouă reuniune comună a guvernelor noastre, ca un instrument strategic al acestei colaborări. Luând în calcul faptul că dimensiunile cooperării dintre țările noastre au loc în cadrul parteneriatului strategic lansat acum aproape un deceniu, am convenit să examinăm consolidarea și extinderea acestuia, aducerea lui la zi”, a spus Ulianovschi.

La rândul său, ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Meleșcanu, a mai reiterat încă o dată ceea ce știm bine cu toții — Bucureștiul susține parcursul european al Republicii Moldova și va face tot ce îi stă în puteri ca acest vis să devină realitate. Meleșcanu nu a putut să evite și subiectul declarațiilor simbolice de unire adoptate de mai multe localități din RM: „Obiectivul nostru principal pe care l-am stabilit este acela de a ne uni eforturile în asigurarea parcursului european al Republicii Moldova.

În legătură cu diferite declarații care au fost făcute la nivel local privind unirea cu România, din punctul nostru de vedere, este doar expresia unei dorințe a apropierii cetățenilor din Republica Moldova de cei din România, fără a avea nicio implicație de ordin juridic. Din acest punct de vedere, cred că referirile la război civil (ieșite din gura lui Dodon — V.C.) sunt, în mod evident, total eronate și disproporționate.” Fără comentarii.

Și dacă reuniunea celor două cabinete se va solda, sper eu, cu niște decizii bine calculate, nu se poate spune, în opinia mea, aceleași lucru și despre ședința comună a celor două legislative. Chiar nu-mi imaginez cum ar putea să conlucreze cu colegii de peste Prut astfel de deputați ca Bătrâncea, Greceanâi, Novac sau Voronin care, în repetate rânduri, și-au manifestat ostilitatea față de România și față de români. Cine și cum ar putea să-i țină în frâu pe socialiștii și comuniștii care au făcut din românofobie „specialitatea casei” și de la care te poți aștepta la orice.

De altfel, nu sunt mai breji nici democrații Lupu sau Diacov, care au fost și rămân frâna care ne împiedică să trecem la alt nivel, mai calitativ, relațiile dintre Chișinău și București. Ce-i drept, ceva vreme în urmă (pe la finele anului trecut), fiind într-o vizită oficială peste Prut, spicherul Adrian Candu declara că „…eu nu am fost la București doar pentru ca să-mi cer scuze pentru declarațiile tăioase ale președintelui Igor Dodon la adresa României. Totuși, să blamezi acest stat, cetățenii acestui stat care atât de mult ne ajută este lipsit de diplomație, chiar lipsit de bun-simț. Nu există state mai apropiate pe globul pământesc decât România și Republica Moldova. Suntem o familie.

De aceea am ținut neapărat să aduc scuze pentru declarațiile pe care le-a făcut și le face președintele Igor Dodon”. Și dacă suntem o familie, stimați democrați, de ce vă opuneți atât de vehement acțiunilor simbolice ale unioniștilor?

Apropo, același Candu (care nu este doar președinte al legislativului, dar și unul din liderii democrați) a recunoscut că a discutat cu autoritățile de la București despre activitățile care urmează să fie pregătite pentru marcarea Centenarului Unirii de la 1918 și, culmea-culmelor!!!, cică a discutat cu colegii din conducerea Camerei Deputaților și Senatului despre organizarea unei ședințe comune a celor două legislative!!! Sau, poate, a făcut-o fără să se consulte cu Lupu, Diacov și alți democrați deghizați în comuniști și socialiști?

În fine, dacă referitor la ședința celor două guverne lucrurile par să fie clare, or reuniunea este preconizată pentru luna noiembrie a acestui an, apoi organizarea unei ședințe comune a parlamentelor este scrisă cu fuiorul pe apă, ca să nu zic că este sortită eșecului, fiindcă la Chișinău este prea multă lume politică căreia îi este în cot de relațiile noastre bilaterale în general și de Centenarul Unirii în particular. Și când zic aceasta îi am în vedere nu doar pe acei care sunt antieuropeni consacrați, cu ștate vechi, dar și pe acei care declară una și fac alta.

Aceștia din urmă, de altfel, nu sunt cu nimic mai buni decât Dodon, or chiar dacă uneori fac declarații mieroase ca formă, dar duplicitare ca conținut, denotă o crasă lipsă de educație… politică. Vorba aceluiași Adrian Candu care este, cică, reprezentantul cel mai de vază a aripii proeuropene și proromânești din sânul actualei guvernări.

Articolul precedentMETEO: Vezi cum va fi vremea în ultimele zile de iarnă
Articolul următorValeriu Herța: „Dacă vrei să faci un lucru bun, fă-l din toată inima”
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.