Ultimele declaraţii ale domnului Traian Băsescu (care a vizitat, printre altele, şi oraşul Soroca) îi bucură, fără îndoială, pe unii şi le toarnă plumb în picioare altora. Fiind recunoscut drept un politician care spune lucrurilor pe nume şi care nu umblă cu piatra în sân, ex-preşedintele de la Cotroceni nu a făcut, nici de data aceasta, din ţânţar armăsar şi nu a spus poveşti de adormit copiii, cel puţin din două considerente (în opinia mea): unu — lumea s-a săturat de pălăvrăgeală şi de promisiuni deşarte şi doi — partenerii noştri de dezvoltare nu mai tolerează jumătăţile de măsură şi nu doresc să mai investească acolo unde banii se duc ca apa în nisip.
Altfel, o bună parte din politicienii de pe malul Dâmboviţei îl consideră pe Traian Băsescu drept un politician populist — chipurile, numai aşa a putut să se ţină la putere două mandate, iar voturile „de aur” venind, în mare parte, din Basarabia, dar sunt şi din acei care apreciază modul lui de a fi — unul simplu, pe înţelesul tuturor, fără escapade dintr-o extremă în alta şi fără menajamente, atunci când o cere situaţia. Ba mai mult, Traian Băsescu este politicianul care se află mereu cu picioarele pe pământ şi nu construieşte castele din nisip, adică nu propune oamenilor ceea ce ştie că n-o să îndeplinească. Iată şi de data aceasta Domnia sa vine cu scenarii concrete, mai bine zis cu un singur scenariu, cu privire la idealul Unirii. Şi face acest lucru dintr-un simplu motiv — mai există în istoria contemporană a lumii un exemplu de rezolvare paşnică a problemei şi ar fi mare păcat să ratăm şansa. Or, dacă şi Germania nu este un exemplu demn de urmat, atunci pe cine să mai „copiem”?
Traian Băsescu a recunoscut şi la Soroca, şi prin alte părţi că odată ce s-a văzut „cu sacii în căruţă”, adică odată ce a ocupat cele mai înalte funcţii în stat (ministru al transportului în cinci guverne, primar al capitalei în două rânduri şi două mandate de preşedinte), acum, fiind „la odihna binemeritată”, cum se spunea pe vremurile comunismului, poate să-şi dedice tot timpul şi toate cunoştinţele unui proiect de suflet. Şi dacă pentru alţi politicieni acest proiect ar înseamnă procurarea a încă unui palat sau unei maşini de lux, pentru Băsescu acest proiect de suflet înseamnă repararea unei greşeli istorice o dată şi pentru totdeauna şi nu aşa, hodoronc-tronc, dar paşnic şi în conformitate cu legile, de care alţii nici nu vor să audă. Or, faptul că domnul Băsescu „pedalează” pe unificarea celor două Germanii demonstrează toată seriozitatea acestei intenţii. Nu de alta, dar Germania nu şi-ar fi permis să se reunifice „cu de-a sila” şi dacă Germania a putut să exploateze articolul nr.1 din Tratatul de la Helsinki, de ce noi n-am putea face acelaşi lucru? Adică, domnul Băsescu nu cere ca pentru reunificarea noastră să se încalce nişte reguli democratice, ci propune doar ca aceleaşi reguli să fie valabile pentru toţi.
Traian Băsescu este politicianul care stă mereu cu picioarele pe pământ şi nu construieşte castele din nisip, adică nu propune oamenilor ceea ce ştie că n-o să îndeplinească. Iată şi de data aceasta Domnia sa vine cu scenarii concrete, mai bine zis cu un singur scenariu, cu privire la idealul Unirii.
Pe de altă parte, pare incredibil, dar este adevărat — o parte din cei implicaţi în acest proiect istoric, cetăţenii Republicii Moldova, nu doresc încă să se reunifice. Multă lume încă mai crede că a te uni astăzi nu este la modă şi că a distruge şi de a dezbina este mai bine şi mai… simplu. Este ceva profund „mioritic” în acest tip de gândire! Nu întâmplător, 80 la sută din populaţia României îşi doreşte restabilirea adevărului istoric şi reîntregirea ţării, iar mulţi basarabeni stau şi se mai gândesc — să taie poalele sau să mai stea „crăcănaţi” încă o perioadă nedefinită?
Şi încă ceva. Mai multă lume care îl cunoaşte pe Traian Băsescu afirmă că acesta nu a pierdut, în lunga sa carieră, nici un „război”. Cică, dacă Băsescu se apucă să rezolve ceva, o duce până la capăt. Faptul că acest „proiect de suflet” a fost îmbrăţişat de acel care a făcut cel mai mult ca cetăţenii Republicii Moldova să nu se simtă abandonaţi înseamnă că acest ideal nu este o utopie, ci un lucru absolut realist şi firesc. Nu de alta, dar nu poate domnul Băsescu să calce pe propriile orgolii şi să ducă de râpă propriul său proiect. Poate cel mai important proiect din viaţa lui…
