Toamna – elogiată de copii

0
88

Copii care frecventează Centrul de Creaţie pentru copii şi adolescenţi “Speranţa” din oraşul Soroca, au prezentat un concert, în care au elogiat anotimpul toamna. În dependenţă de talentele pe care le dezvoltă la Centru, aceştia au cântat, au modelat sau au desenat toamna aurie cum au ştiut ei mai bine. Efortul tinerilor soroceni a fost răsplătit prin aplauzele părinţilor prezenţi la eveniment, dar şi prin diplome şi premii băneşti.

Sărbătoarea cu genericul “Ultimul surâs al toamnei” a avut loc în holul Palatului de Cultură Soroca, unde s-au adunat peste 100 de oameni, copiii care frecventează cele 15 cercuri ale Centrului de creaţie, pedagogi şi părinţi.

În timp ce unii i-au dedicat toamnei cântece, alţii au imortalizat-o în desene. Lucrările copiilor au fost aranjate într-o expoziţie pe care o puteau admira cu toţii.

„Scopul acestei sărbători este de a arăta frumuseţea anotimpului toamna. Fiece participant şi-a exprimat dragostea pentru acest anotimp, cum ştie mai bine: prin desen, artizanat, cântece dansuri…”, a menţionat Valentina Plop, directoarea Centrului „Speranţa”.

La finalul evenimentului, toţi participanţii au primit diplome, iar autorii celor mai bune desene au luat şi premii băneşti.

Centrul de creaţie pentru copii şi adolescenţi “Speranţa” include 15 cercuri, unde copii din Soroca îşi dezvoltă talentele şi abilităţile gratuit.


Articolul precedent26 de soroceni au fost încorporaţi în Armata Naţională
Articolul următor„SOROCA-BASCHET” – „OLIMP” (Sângerei): 106-101!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.