“Ținând cont de specificul reliefului, bine ar fi ca în oraș să fie pentru acea zonă cu inundații anumite cerințe specifice în construcții, continuă interlocutorul nostru Victor Jamba. Aici nu-i chestia personală a proprietarului, fiindcă în caz de calamități este obligația autorităților publice de a salva, așa că sunt obligați să elaboreze aceste cerințe mai ales la ridicarea fundației. Cât privește casele deja construite, pot fi împrejmuite cu un zid ca la Colegiul “Mihai Eminescu”, iar în caz de cataclisme poarta poate fi blocată cu saci de nisip. Astfel mai poate fi pompat câte ceva local. Nu ar fi rău să avem și pompe pentru pomparea apei, iar fiindcă în regiunile inundate electricitate nu este, ar trebui să fie motopompe. Și populația trebuie să fie conștientă de zona în care trăiesc, iar bunurile materiale să le poată ridica la alt nivel, cum ar fi în pod, ca să nu implice autoritățile locale la căratul a tot felul de dulapuri”. Cât privește inundația de acum un deceniu din Soroca, soroceanul are altă opinie despre cauza acesteia decât cea enunțată de primarul municipiului.
Victor Jamba: “Construcția barajului de la Novodnestrovsc a schimbat mult comportamentul Nistrului. Eu știam încă din copilărie că inundațiile apăreau de obicei în primăvară, în două etape. Prima era după iernile grele, când Nistrul îngheța într-un strat gros de la mal la mal, iar primăvară gheața se ridica și crăpa. Noi la Holoșnița trăiam la peste un kilometru de Nistru, dar auzeam trosnetele și vuietele acelea. Atunci urmăream cum gheața se urnește din loc, dar erau anumite locuri unde gheața groasă nu putea trece. Așa era la vadul de la Cureșnița, acolo se acumula gheața și făcea un dig, iar apa se ridica brusc. Al doilea baraj se forma “La praguri”, lângă Cosăuți, apoi la podul lui Bechir și a patra la Vărăncău, la cotul cela. Aceste inundații nu erau cele mai grele, totul depindea de iarna care a fost și ce gheață se forma. Al doilea val de inundații era când primăvara întârzia și deodată se încălzea brusc, iar toată zăpada acumulată în Carpați se topea odată. Atunci nivelul Nistrului putea fi mai mare și mai de lungă durată. Inundațiile acestea erau o metodă naturală de curățire a Nistrului. Problema este că omul nu trebuie să meargă contra naturii, dar să-și facă locuințele la o anumită distanță de râu”.
“Ceea ce a spus domnul primar pentru “Observatorul de Nord” că în 2008 nu a fost o buna coordonare între Guvernul Republicii Moldova și ucraineni este un semiadevăr. Am aflat că Novodnestrovsc-ul, având doar scopul de producere a energiei electrice, nu monitorizează rezervele de apă acumulate iarna în Carpați ca să facă loc suficient în bazin să o acumuleze primăvara. Dar având doar scopuri energetice și interesul ca bazinul să fie cât mai plin, s-au trezit în vara anului 2008, când au mai fost și niște ploi mari, și au fost nevoiți să arunce surplusul de apă într-o perioadă nenaturală de inundații pentru Nistru. Astăzi nu se mai amintește, dar după inundațiile din 2008, când apele s-au retras, în oraș mai era mult timp miros neplăcut de urină în acea zonă. În anii ’60, s-a făcut canalizarea mai întâi în centrul orașului și toate rețelele duc prin scurgere liberă la stația de pompare de lângă Gara auto. Din acel bazin deșeurile sunt pompate printr-o țeavă până la spital, iar de acolo continuă prin scurgere liberă spre cetate. Iar acolo deja sunt fântâni. De la Gară la spital era țeava întreagă, astăzi sunt scurgeri lângă piață, unde-i trecerea cu barca peste Nistru. S-a făcut conștient o deschidere a țevii ca să curgă în Nistru. Dar când se ridică Nistrul, de pe țeava aceasta nu se mai pot scurge deșeurile și rămân înăuntru, se acumulează și se blochează canalizarea. Acum 10 ani așa a fost și acolo, s-a făcut un bazin de dejecții. Acesta este riscul cel mai mare, inundațiile din prezent nu pot demola casele ca în 1932, dar în rezultatul inundațiilor tot teritoriul devine un veceu”. Și fiindcă unele voci spun că de la construcția barajelor în sus pe Nistru râul a fost “domesticit” și “potolit”, am dorit să aflu și opinia dlui Jamba, mai ales că are cunoștințe atât în domeniul energetic, cât și în cel ecologic. “În anii ’70, eram profesor la Colegiul Tehnic Agricol și urmăream evenimentele din energetică. Am rămas uimit când citeam că se construiește un baraj pe Nistru la Novodnestrovsc, mai că unic în lume. Acolo erau definite scopurile barajului, iar primul era reglarea debitului Nistrului. Primăvara debitul râului putea fi înzecit decât în mod normal, iar în vară era așa de secat că oamenii treceau la vad la Cureșnița Nistrul de la mal la mal, iar coșul căruței aproape nu se umezea. Deci barajul trebuia să acumuleze apa din primăvară, iar în vară să dea surplusul, deci să combată perioada de secetă și să ne salveze de la inundații. Mai avea o funcție secundară de reglare a sistemului energetic al fostei URSS. În Ucraina se construiseră multe centrale atomice și termoelectrice, iar Uniunea Sovietică avea intenția să exporte energie electrică în Europa. Dar ziua era un consum foarte mare când lucra industria, seara și mai mare când se includea și populația, iar noaptea nu era. Dar reglarea puterii generării electricității nu o puteau diminua, așa că aruncau aburi în aer. Erau cheltuieli inutile de energie. Așa că s-au gândit să formeze o centrală hidroenergetică pe Nistru care noaptea să consume energie prin pomparea apei în sus la 90 de metri în lacul de acumulare. Iar seara, când populația și industria consuma mai multă electricitate, hidrocentrala să treacă la regim de generator și să ajute sistemul energetic de a face față consumului. Ultima funcție era producția energiei electrice în regim normal, dar acum s-a inversat totul și scopul principal este producerea energiei electrice. Barajul are impact negativ asupra ecologiei Nistrului din mai multe motive, dar aceasta este deja o altă temă, despre care s-a mai scris anterior”.
Va urma.
Începutul subiectului îl găsiți aici:
