Strămoșii noștri, copleșiți de frumusețea regiunii, au decis să se așeze în acest amfiteatru natural, chiar pe malul Nistrului. Dar orașul nostru a cunoscut de-a lungul secolelor zeci de inundații, unele dintre care au adus transformări mai mici sau mai mari în infrastructura Sorocii. Râul, care a fost de-a lungul timpului hotarul Țării, era sursă de apă și alimentație, loc de răcorire, dar din când în când și pericol de potop. Ultima inundație a Sorocii a avut loc acum 10 ani, când apele Nistrului au inundat o regiune a orașului. Cu natura, desigur, nu te pui, dar ținând cont de inundațiile anterioare ale Sorocii și practica unor orașe riverane, am putea face municipiul nostru mai sigur, cu o infrastructură pregătită și pentru astfel de cazuri.
Victor Jamba, fost șef al Direcției Gospodăriei Locativ Comunale a orașului Soroca, a fost și este legat de Nistru. Ba și pentru înaintașii săi fluviul a fost mai mult decât un simplu râu lângă care viețuiau. Străbunelul său Trofim a fost angajat la ameliorarea albiei Nistrului pentru scopuri de navigație, din 1884 până în 1902, fiind responsabil de perimetrul satelor Balinți și Cosăuți (la praguri). Iar bunelul său a fost șef de debarcader la Holoșnița. Aceasta l-a motivat să caute mereu informații despre Nistru. “Am trăit toată viața pe malul Nistrului, fie la Holoșnița, fie la Soroca, cu excepția anilor de studii în Chișinău și a unor deplasări, ne spune domnul Jamba. Tot timpul aveam interes să știu ce se întâmplă cu Nistrul”. La începutul anilor ’90 era responsabil de domeniul gospodăriei locativ-comunale, când orașul se confrunta cu o situație excepțională: exista riscul ca lacul Ivancea, situat în partea din deal a localității, să se reverse peste o parte din oraș. “În perioada 1991-1994, am fost numit șef al gospodăriei comunale. Din start am fost antrenat în activitățile de lichidare a consecințelor ploilor torențiale din 3-5 iulie 1991. Acestea au condus la inundații mari, catastrofând municipiul, dar, cu părere de rău, s-a uitat și nu se trag nici azi învățături pe seama acelui caz. Atunci au avut loc inundații pe valea lacului Ivancea și 15 gospodării au fost mâlite până la ferestre. Drumul care lega dealul cu valea, mai sus de dispensarul ftiziopneumologic (str. Oleinicov), a fost surpat și era ruptă legătura dealului cu valea. Abia în 1994 drumul a fost betonat. Atunci, în 1991, apa Nistrului nu s-a ridicat prea tare și nu a inundat orașul, dar în schimb apele pluviale au făcut mari probleme și Guvernul a declarat stare excepțională în Soroca. Mai mult ca atât, lângă Otaci niște cisterne cu păcură au fost deversate în Nistru și s-a stopat conștient activitatea apeductului Soroca-Bălți pe vreo 3-4 luni. Orașul a rămas fără apă, dar canalizările funcționau, pentru că oamenii aduceau apă de la fântână. Concluziile și învățămintele trebuiesc trase de atunci și îmi pare rău că nu se face aceasta, fiindcă ele se repetă și tot timpul călcăm pe aceeași greblă”. Cât a trăit la Soroca, a fost martor de mai multe ori când Nistrul a ieșit din albia sa firească și înainta în oraș. De fiecare dată inundațiile schimbau un pic percepția autorităților și acționau post-factum, se gândeau la prevenirea acestora, dar mai apoi uitau și iarăși își aminteau de subiect odată cu venirea apelor. “Cât eram student și mai apoi profesor la Colegiul Tehnic Agricol din Soroca, eram antrenați în timpul inundației Nistrului pentru acordarea ajutorului sinistraților și evacuarea acestora, își amintește Victor Jamba. În 1971, de exemplu, au fost mai mici inundații, s-ar părea, decât în 1968, dar au avut un impact mai mare.
Victor Jamba: Eu sunt născut în Holoșnița și părinții îmi povesteau multe despre inundația din 1932. Holoșnița este situată ceva mai sus și chiar dacă este lunca Nistrului între Holoșnița și Cureșnița, oamenii la noi niciodată nu construiau casele în apropierea apei. Așa că holoșnițenii nu pătimeau prea tare în urma inundațiilor, cum era în alte sate. De exemplu, fiind inundat Trifăuțiul a fost creat mai sus satul Inundeni.
Inundația de atunci a fost pe o perioadă mai lungă, iar apa nu a intrat în oraș, dar a inundat drumul dintre oraș și Podul lui Bechir. Atunci a fost ruptă legătura orașului și a centrului raional cu Capitala pentru mai mult de o săptămână. Șoseaua de centură nu era încă, aceasta a impus autoritățile locale să găsească soluții. Cunosc faptul că atunci Direcția de Construcție și Reparație a Drumurilor trebuia să găsească soluții, iar responsabil de aceasta era tânărul specialist Nicolae Barancean. Cu economia planificată de atunci nu puteai construi și repara nimic dacă nu aveai totul planificat cel puțin cu un an înainte. El a găsit totuși o soluție. La Cariera din Cosăuți, de unde se extrăgea piatra, erau și unii bolovani care nu se puteau sparge, așa-numiți “negabarit”. Aceștia erau mari și împiedicau la producere, iar cei de pe loc nu aveau un teritoriu unde să-i depoziteze și au adus bolovanii ceia în zona inundată și a fost o idee salvatoare. Foarte repede a ridicat profilul cu bolovanii aceia. Fiindcă dealul nu era împădurit și în timpul ploilor se eroda, s-a construit un parapet care este și astăzi. Dar în centrul orașului, pe strada de astăzi Grigore Vieru, înainta o râpă de la Nistru spre str. Independenței. La fel și în fața Palatului de cultură mai era o râpă, pe strada Dimitrie Bolintineanu încă una. Atunci, în 1971, a apărut ideea construcției falezei Nistrului, care a fost finisată în 1995. Mai departe nu a mai fost finanțată. Dar faleza nu poate substitui protecția orașului de inundații, digul cu saci de nisip nu protejează mult, iar apa poate pătrunde în oraș prin scurgerea canalelor pentru apele pluviale. Cât privește îndiguirea orașului, ca să fie protejat de Nistru, nu cred că-i cea mai bună idee. Există experiențe, inclusiv și în România din perioada lui Ceaușescu, când luncile Prutului au fost secate și făcute diguri. La Dunăre în Banat au făcut diguri, iar după ploile torențiale din zona Banatului dar și Galați pătimesc de la inundații nu atât de la apele râului, dar de la cele care se acumulează între râu și dig. Deci, construcția de dig sau baraj nu cred că ar fi o soluție pentru Soroca. Noi nu trebuie să mergem contra naturii, aceasta a arătat și Inundeniul, care s-a ridicat sus, ori Nemțenii mai sus de Prut. Soroca este de obicei mai sus de oglinda Nistrului cu vreo 10 metri. Dar sunt anumite zone, ca intrarea în oraș dinspre Chișinău, care este la limită și parțial se inundă. Nu cred că trebuie strămutate sau interzise construcțiile în această parte, dar de ținut cont că periodic pot fi inundații și construcțiile trebuie să corespundă acestor norme. De exemplu, Școala sportivă are ridicată fundația cu un metru și ceva, apa vine și se duce, iar școala rămâne, sau magazinul “Oțel” tot așa. Dar sunt și alte construcții noi, nu doar private, dar și de stat, care ignoră așa lucruri elementare”. Aici, potrivit interlocutorului meu, ar fi nevoie de o strategie de lungă durată a autorităților locale și pregătirea din timp pentru astfel de calamități. “Autoritățile locale sunt responsabile de amenajarea teritoriului și sunt obligate să organizeze întreținerea orașului și să o supravegheze. Toate proiectele pentru construcții trebuie să fie aprobate și în afară de cerințele generale trebuie să fie și cele care țin de protecția împotriva inundațiilor”, zice domnul Jamba.
Va urma.
Începutul subiectului îl citiți aici:
