Serviți cu plăcinte otrăvite, 8 invadatori ruși au murit pe loc, iar alții 18 au ajuns la terapie intensivă

0
1425
  Războiul de partizani i-a amploare în Ucraina. Ultima ispravă a „oamenilor pădurii”, dar nu cea din urmă, probabil a făcut mai multe victime – 8 soldați ruși au murit pe loc, iar alții 18 au ajuns la terapie intensivă, după ce au fost „serviți” cu plăcinte.
  Acțiunea  avut loc în Crimeea. Informația a fost furnizată de presa ucraineană. Jurnaliștii de la Kiev scriu că au aflat aceste date din propriile lor surse din peninsulă.

Amintim că anterior au mai avut loc astfel de cazuri – în regiunea Harcov au nimerit la spital  18 soldați otrăviți, iar o bunicuță a trimis pe lumea cealaltă alți 8 oaspeți nepoftiți, la fel prin otrăvire.


Articolul precedentO notă de 7 și o notă de 8 a primit Cabinetul Gavriliță pentru primul an de guvernare. Vezi cine sunt „examinatorii”/ VIDEO
Articolul următorUna din cele 35 de măsuri privind economisirea consumului de energie a „picat” – vom avea iluminare stradală
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.