„Sâmbătă neagră” pentru echipele sorocene. În lipsa FC Inter, ambele echipe din Visoca au fost inferiori adversarilor

0
248

 Campionatul Republicii Moldova la fotbal. Divizia B, Seria Nord.

  Zero puncte din șase posibile „au luat” cele două echipe din Visoca, EFA și FC, în penultima etapă a campionatului Republicii Moldova la fotbal. În lipsa sorocenilor de la Inter, care au avut liber, fotbaliștii din nordul raionului (bineînțeles, este „trasă de păr” această afirmație, fiindcă în cele două echipe nu este, repet, măcar un fotbalist domiciliat sau născut la Visoca) și-au arătat limitele și s-au văzut învinși de niște adversari mult mai experimentați și mai bine montați la ceea ce se numește Divizia B.

Pe stadionul municipal din Soroca, echipa FC Visoca a avut o misiune grea în confruntarea cu fotbaliștii din Sângerei care, practic și-au asigurat un loc pe podium. Altfel, scorul de doar 1-0 în favoarea oaspeților nu explică ostilitățile din teren or, gazdele aproape că nu au avut ocazii de a egala, chiar dacă o dată au marcat, dar din ofside. Unicul gol al partidei a fost marcat, din penalty, de Vladimir Sinegur (min.36), iar această reușită a fost rezultatul dominării destul de sterile fotbaliștilor de la FC Sângerei. Speranțele puținilor spectatori care au venit la stadion că, visocenii ar putea să întoarcă soarta meciului, în minutele rămase nu s-au fructificat și echipa antrenată de Vasile Zăbrian a coborât pe penultima treaptă a clasamentului.

Mult mai categoric au pierdut, la fel pe teren propriu, fotbaliștii de la EFA și aceasta nu poate fi decât o surpriză cu semnul minus or, echipa care le-a administrat o înfrângere mai mult decât usturătoare, FC Olimpia, era sub visoceni în clasament. Altfel, această înfrângere demonstrează o dată în plus forma proastă prin care trec cei de la EFA. Nu de alta, dar în ultimele patru etape, echipa antrenată de Stanislav Munteanu și Petru Ciobanu a câștigat doar două puncte din 12 posibile. În meciul din penultima etapă, scorul a fost deschis de bălțeni, prin Maxim Brumari (min.20), dar doar peste un minut gazdele au egalat prin Valentin Fedco (min 21). Acest scor s-a menținut prima repriză, dar după pauză oaspeții au mai marcat de patru ori – dublă a aceluiași  Maxim Brumari (min.77 și 90+3), Vadim Corcodel (min.48, penalty) și Dumitru Orlov (min.73). Oricum, dacă ținem cont de faptul că EFA este debutanta competiției, un loc de mijlocul clasamentului este mai mult decât onorabil, iar în campionatul viitor această formație ar putea să furnizeze surprize plcăute.

Din celelalte scoruri înregistrate în această etapă prezintă interes victoria ocnițenilor în confruntarea cu râșcănenii și punctul pierdut de puternica echipă din Camenca, la Glodeni, chiar în ultimele secunde. Iată și rezultatele tehnice ale etapei. FC FĂLEȘTI-CODRU CĂLĂRAȘI: 2-1 (Gheorghe Ciocoi, 6, Ivan Sâciov, 55/Ion Pahomea, 10); ARF OCNIȚA-CF RÂȘCANI: 1-0 (Renat Murguleț, 12); FC GRĂNICERUL-CS CRUIZ PLUS: 1-1 (Mihai Pâslari, 90+1, Victor Nosenco, 40); FC PEPENI-FC EDINEȚ: 0-2 (Veaceslav Beștanco, 32, Serghei Popovici, 90+2).

Cu o etapă până la finalul competiției clasamentul se prezintă astfel:

ECHIPA MECIURI VICTORII EGALITATI INFRINGERI GOLAVERAGE PUNCTE
FC Fălești FC FĂLEȘTI 23 18 4 1 81-26 58
FC Sîngerei FC SÎNGEREI 23 15 5 3 62-30 50
FC Edineț FC EDINEȚ 23 15 4 4 45-22 49
CS Cruiz Plus CS CRUIZ PLUS 23 14 4 5 51-28 46
FC Inter FC INTER 23 10 7 6 51-45 37
EFA Visoca EFA VISOCA 23 8 9 6 38-35 33
FC Olimpia FC OLIMPIA 23 9 3 11 45-50 30
Codru Călărași CODRU CĂLĂRAȘI 24 9 1 14 53-54 28
FC Pepeni FC PEPENI 23 8 4 11 27-43 28
10 ARF Ocnița ARF OCNIȚA 23 5 1 17 27-66 16
11 CF Râșcani CF RÂȘCANI 23 4 4 15 32-62 16
12 FC Visoca FC VISOCA 23 3 6 14 28-48 15
13 Grănicerul GRĂNICERUL 23 3 6 14 21-52 15

*Steaua Telenești a fost exclusă din campionat conform deciziei Comitetului de Competiții al FMF din 13 octombrie 2021

Ultima etapă este programată pentru ziua de 28 mai, cu începere de la ora 18:00 și ne promite câteva meciuri interesante și cu miză. În două din aceste meciuri sunt implicate și fotbaliștii soroceni. În primul rând, FC Visoca se va confrunta direct, în deplasare, cu CF Râșcani, pentru evitarea ultimului loc în clasament. Ba mai mult, dacă visocenii câștigă în deplasare, în urma rezultatelor din alte partide, ar putea urca pe locul 10. Meci important au și fotbaliștii de la EFA, care joacă la Edineț și, în caz de înfrângere, ar putea pierde locul 6, în favoarea bălțenilor. Fotbaliștii de la FC Inter, care au meci acasă, cu FC Pepeni, sunt lipsiți de orice griji și nu pot pierde locul 5, de altfel unul onorabil. Meci cu miză va fi și la Sângerei, ude gazdele vor putea rămâne pe locul secund doar dacă câștigă în confruntarea cu liderul, FC Fălești, sau dacă FC Edineț pierde punct sau puncte în meciul cu EFA. În celelalte partide se întâlnesc: CS Cruiz Plus-ARF Ocnița, FC Grănicerul-FC Olimpia. (Dan AOLEI)


Articolul precedentPeste 13.000 de locuitori dintr-un complex rezidențial din Beijing, mutați în carantină forțată din cauza a 26 de cazuri de COVID
Articolul următorCetatea Soroca va fi iluminată astăzi în culorile Uniunii Europene, află când poți să-ți faci un selfie pe fondalul ei
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.