Rețea de contrafacere a medicamentelor și suplimentelor alimentare, distructurată de Europol

0
27

 Agenția UE Europol a sprijinit în luna mai curent o operațiune internațională îndreptată împotriva unei rețele criminale de amploare implicată în producția, distribuția și vânzarea de medicamente și suplimente alimentare contrafăcute. Operațiunea, care s-a desfășurat în Polonia, România, Ungaria, Bulgaria și Moldova, cu cereri judiciare emise în alte 10 țări, a avut ca scop desființarea infrastructurii care susținea acest comerț ilicit. În acest scop, a fost înființată o Echipă Comună de Investigații în cadrul Eurojust.

În cadrul operațiunii, autoritățile au efectuat 138 de percheziții. Au fost arestate cel puțin nouă persoane, fiind confiscate zeci de dispozitive electronice, precum și sume de bani, suplimente alimentare contrafăcute, proprietăți imobiliare și alte bunuri în valoare de cel puțin 17,7 milioane de euro. Deși anchetele privind grupul infracțional vor continua, majoritatea membrilor suspectați ai grupului au fost identificați, iar unii dintre principalii membri din Polonia, România și Republica Moldova au fost reținuți.

Organizația criminală, alcătuită din persoane din România, Republica Moldova, Bulgaria, Estonia, Polonia și Ucraina, activează de aproape două decenii, generând tranzacții ilicite în valoare de cel puțin 240 de milioane de euro, dintre care până la 70 de milioane de euro numai în 2021.

Rețeaua a profitat de vulnerabilitatea persoanelor care caută tratamente pentru boli grave, precum diabetul, cancerul, psoriazisul și pierderea în greutate, promovând suplimente alimentare neautorizate prin reclame manipulative și recomandări false.

Operațiunea a vizat diverse aspecte ale rețelei criminale. Aceasta a presupus investigarea unor presupuși producători legitimi și a unor companii de logistică implicate în distribuția de produse contrafăcute. Forțele de ordine au efectuat descinderi la centre de apel din Moldova și România, precum și la depozite și spații de depozitare din Bulgaria.

Strategiile promoționale ale rețelei au constat în plasarea de reclame înșelătoare pe site-uri cunoscute, pentru a-și spori credibilitatea. Utilizatorii erau apoi redirecționați către site-uri secundare care promovau suplimentele, folosind adesea recomandări false din partea unor personalități medicale cunoscute și linkuri către site-uri oficiale dedicate sănătății. Această înșelătorie a fost amplificată și mai mult prin tehnici de inginerie socială și prin utilizarea de deepfake-uri, convingând victimele de legitimitatea produselor promovate.

Operațiunea s-a desfășurat în cadrul Platformei Multidisciplinare Europene Împotriva Amenințărilor Criminale (EMPACT), care combate cele mai grave amenințări reprezentate de criminalitatea organizată și gravă la nivel internațional care afectează UE.

Crina DUMITRU, anticoruptie.md

  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentCurs valutar, 25 mai 2026: euro este mai scump cu un ban, iar dolarul adaugă trei bani
Articolul următorZiua Sportivului și a Mișcării Olimpice, marcată la Florești / GALERIE FOTO
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.