Motto: Învrednicește-ne, Doamne, să ne păzim
pre noi pe calea credinței, a Slavei Tale”
Pe data de 14 februarie, toată suflarea românească îndrăgostită de Logus îl comemorează pe poetul ascuns în Poezie acolo în Ceruri, la Dumnezeu, Grigore Vieru…
A plecat brusc, pe neașteptate, smuls de mâna destinului, tocmai când era cea mai mare nevoie de el. Nemuritoare însă îi rămâne creația. Grigore Vieru a rămas pentru generația mea omul Cetății, simbolul luptei pentru adevăr și dreptate, omul sufletului neamului românesc. Pe lângă poezie mai e ceva — filozofie, filozofia existențială. Versurile sunt contopite cu mama, casa părintească, cu Luceafărul, cu neamul. S-a dăruit total Poeziei: „Versul său țâșnește în lumină, proaspăt, cu forță de gheizer”. (Marin Sorescu)
Am avut la dispoziție multe zile pentru a ne bucura de prezența în mijlocul nostru, al sorocenilor, a lui Grigore Vieru. Iată ce scria poetul Logosului, Cuvântului sfânt Ioan Alexandru, în anul 1988, după întâlnirea de la Școala nr.1 din Soroca: „Am avut fericitul prilej să-l văd la Soroca, invitat fiind într-o sală neîncăpătoare, unde sute de copii cu învățătorii lor recitau într-un cor, ce l-ar fi fericit pe orice poet al lumii, versurile lui Grigore Vieru”… Era prietenos, modest și accesibil. El s-a dăruit poeziei care lasă o dâră total proaspătă ca lacrima de copil. „Prin iarba verde de acasă, Cu lanțul de rană la glezne” i-a dedicat un cutremurător poem lui Daniel Corbu, poet român, care i-a editat „Taina care mă apără”… A fost un mare luptător pentru limba română, pentru stemă, pentru tricolor, pentru repunerea în drepturi a limbii române. Imnul închinat mamei este o capodoperă de valoare universală. Versurile Lui Grigore Vieru rămân pentru noi o continuă pregătire spre Eternitate, spre Marea trecere.
Dumnezeu lucrează prin oameni. Pr. prof. dr Mihail Milea l-a cunoscut personal, i-a îndrăgit versurile și le-a promovat în România. La moartea Poetului, la miez de noapte, l-a privegheat și s-a rugat pentru nemurirea lui. Cartea „Sacrul în poezia lui Grigore Vieru” este prinosul preotului Mihail Milea dăruit marelui nostru Poet național pe altarul recunoștinței. Publicăm un fragment din această carte izvorâtă din sufletul duhovnicului nostru, preot Mihail Milea: „Orice poet se naște într-o casă părintească și, după aceea, dorește să ajungă în casa cerească, spațiul iubirii dumnezeiești.
Noi suntem fructul iubirii din familie, zămisliți din lacrima dragostei lui Dumnezeu revărsată în casa părinților noștri. Acasă îl descoperim pe Dumnezeu pentru prima dată din vorba părinților și din glasul florilor aflate în grădina casei. Acasă, poetul Grigore Vieru s-a îmbrăcat în haina iubirii de Dumnezeu, de Patrie, de Limbă și tot acasă a descoperit adevărata istorie însângerată a Basarabiei, după cum scria în poezia „Casa părintească”:
Acasă! Acasă, acasă/ Aici/ Dacă nu ești alb de ninsoare,/ Ești alb de Duminică./ Bună ziua,/ Bună să-ți fie inima./ Scot apă,/ Mă uit în fântână/ Ca în istorie,/ Scriu și mi se răspunde,/ Vântul suflă curat/ Dinspre munți,/ Te poți vedea în el/ Ca în oglindă…
Ana Bejan, Prof., preşedintele Fundaţiei „Gr. Vieru”
