Ziceam săptămâna trecută că liderii Partidului Democrat, care pretinde la rolul de lider în materie de promovare a valorilor europene (?!), ne-au amăgit şi n-au mai creat, în 10-14 zile, o nouă majoritate parlamentară şi, implicit, nu au învestit un nou guvern pro-european, iar acum sunt nevoit să recunosc că nici aşa-zisul Raport de guvernare despre care s-a trâmbiţat toată săptămâna trecută, care trebuia prezentat vinerea trecută şi care putea fi semnat de orice deputat teafăr la minte, nu a devenit o certitudine. Ba dimpotrivă, discuţiile despre noua majoritate şi noul guvern au intrat în impas, în schimb am avut parte, în ultima vreme, de câteva declaraţii de-a dreptul năucitoare.
Prima aparţine lui Mihai Ghimpu, care ne-a deprins cu tactici şi strategii greu de înţeles şi de digerat. Astfel, liderul liberal declara vreo zece zile în urmă că formaţiunea politică pe care are onoarea să o conducă va face alianţă cu comuniştii într-un singur caz — când Voronin şi K vor vota Unirea. Acea declaraţie mi s-a părut logică şi conformă cu scopurile şi ideologia liberalilor moldoveni, de aceea nu a stârnit interesul publicului. Ceea ce a urmat însă iese din toate tiparele, or acelaşi Ghimpu spunea peste doar câteva zile (ce-i drept, cam cu jumătate de gură) că fracţiunea liberală (a nu pune semnul egal între fracţiunea liberală din parlament şi partidul liberal ca atare) este gata… să facă alianţă cu PCRM (adică să le dea comuniştilor în gestiune câteva instituţii gen Comisia Electorală Centrală sau Curtea de Conturi) doar pentru a salva viitorul european al Republicii Moldova. Păi, domnule Ghimpu, înţelegem şi noi că viitorul trebuie salvat, dar lămuriţi-vă odată cu cine salvaţi republica şi cu cine nu, fiindcă deja ne-am săturat de astfel de matrapazlâcuri!
A doua declaraţie, şi mai a naibii, aparţine altui clovn de pe scena politică moldovenească, pe nume Vladimir Voronin. Comunistul numărul unu chiar a reuşit să-l întreacă, în materie de piruete politice şi de desenare de cai verzi pe pereţi, pe “bunul său prieten” Mişa Ghimpu, cum îl numeşte chiar el. Acesta a afirmat că crearea unei alianţe parlamentare PCRM-PSRM-PDM ar însemna rezolvarea tuturor problemelor, inclusiv alegerea preşedintelui. Adică, Voronin a uitat de trădările lui Dodon, Greceanâi, Lupu sau Sârbu şi acum este gata să facă orice, pentru a salva pielea partidului aflat în derivă, ori în acest caz nu mi se învârte limba în gură să spun că este vorba de salvarea republicii. Este adevărat, din punct de vedere matematic aceste trei partide ar putea nu doar alege guvernul şi preşedintele, dar ar putea schimba vectorul extern, fiindcă unii privesc cu jind spre Est din considerente ideologice, iar alţii vor să fie într-o barcă cu Moscova, fiindcă au prea mult pufuşor pe botişor şi se tem de Uniunea Europeană mai ceva decât dracul de tămâie.
A treia declaraţie extrem de “interesantă” aparţine analistului politic şi consilierului municipal din partea Partidului Popular European din Moldova Oazu Nantoi, care este de părerea că o alianţă dintre PDM şi PSRM este posibilă pe motiv că ar exista o înţelegere tacită între cele două partide. Ba mai mult, dacă e să credem presupunerilor lui Nantoi, astăzi democraţii lui Plahotniuc au rămas datori socialiştilor lui Dodon. Chipurile, socialiştii au îndeplinit moftul democraţilor şi au pus umărul la demiterea guvernului Streleţ, iar acum democraţii ar avea misiunea să-l pună la dubă pe Renato Usatâi pentru a-i uşura lui Dodon viaţa pe partea stângă a terenului politic. Nu ştiu cât de adevărate sunt declaraţiile domnului Nantoi, dar plecarea subită la Moscova a lui Renato Usatâi are şi o mare doză de suspiciune.
A patra declaraţie, care nu poate fi trecută cu vederea, este negarea lui Igor Dodon în ceea ce priveşte orice fel de alianţe, atât cu comuniştii, cât şi cu democraţii. Dacă e să credem liderului socialist, pe aceştia îi interesează un singur lucru — alegerile parlamentare anticipate. Pe de altă parte, aceste alegeri, conform datelor ultimului sondaj sociologic, ar însemna o “moarte sigură” pentru eventualii “parteneri” ai socialiştilor. Acest lucru înseamnă, mai degrabă, că mingea se află nu în terenul PSRM (chiar dacă acesta are mai multe mandate în legislativ), dar în terenul democraţilor care, conform aceluiaşi Dodon, ar controla cel puţin 55-60 de mandate în parlament.
Şi încă ceva. Liderii unor partide de stânga şi de centru-stânga, care au luat la ultimele scrutine nu mai mult de 0,1-0,9 la sută din sufragii şi care nu acced în parlament cum nu-mi văd eu ceafa fără oglindă, au ieşit şi ei la rampă (probabil, să nu-i uite lumea) şi au bâiguit ceva despre crearea unei coaliţii largi de stânga. De parcă puţine partide şi coaliţii avem în această republică. Ce-i drept, prestaţia lor mi s-a părut destul de jalnică şi fără „chiţibuşuri” care ar putea stârni interesul societăţii şi din această cauză am tras concluzia că şi în acest caz nu este vorba de apărarea intereselor cetăţenilor, dar de o contrabalanţă la ceea ce se numeşte crearea unui partid de centru-dreapta, care urmează să se nască din Platforma Civică „Dreptate şi Adevăr”…
