Pe vremuri, la o fermă bogată și frumoasă,
Trăia printre-animale și un catâr de rasă.
Și se muncea acolo într-un continuu flux,
Doar el, catârul nostru, era șomer de lux.
De-aceea chiar stăpânul, nemaiavând răbdare,
Îl trase deoparte și ți-l luă cam tare:
− Așa nu se mai poate, m-a apucat oftica,
Tu doar mănânci fânețea și nu produci nimica.
Ia uite la Martuica, bătrânul nostru bou,
Cum trage toată ziua, în plug, ca un erou.
Sau uite la Joiana, cea care zi și noapte
Ne dă la toată lumea găleți întregi cu lapte.
Găinile de-asemeni se screm și una-două
Ne pricopsesc deodată cu zeci și zeci de ouă.
Chiar și cocoșul nostru, acela pintenat,
Ne cântă dimineața să ne sculăm din pat.
Ori harnicul de Murgu, prea blândul nostru cal,
Ce trage la căruță, la vale și la deal.
De-aceea-ți spun cu riscul de a părea cam snob
Că-i musai azi în fermă să-ti iei și tu un job.
Ai două variante, de mult au fost gândite,
În două posturi cheie, puțin cam diferite.
Să tragi șareta nouă ce-o vezi lângă hambar
Sau peste animale să fii parlamentar.
− Stăpâne, rog mă iartă, ți-o spun doar amical:
Sunt doar catâr, n-am trupul puternic ca un cal
Și nu aș vrea, mă crede, vreodată să iei foc
Văzând cum că șareta n-o pot urni din loc.
Iar varianta-a doua din start e clar că pică,
N-am față pentru asta și-ți spun la o adică:
Nu pot peste-animale să fiu parlamentar,
Doar vezi destul de bine că nu sunt chiar măgar.
