„Observatorul de Nord”+ IPLT „Ion Creangă” = COLABORARE AVANTAJOASĂ!

0
281

Odată cu sunetul primului clopoțel la 1 septembrie a.c., și-a reluat activitatea cercul de jurnalism și științe ale comunicării de la Instituția Publică Liceul Teoretic „Ion Creangă” din orașul Soroca, cu care prilej noi, discipolii lui, am hotărât să facem o dare de seamă publică a colaborării dintre liceul nostru și redacția OdN, de la înființare și până în prezent.

„Observatorul de Nord” ”ne-a înfiat”, devenindu-ne tată, în anul 1999, iar primele materiale ale tinerilor jurnaliști în paginile „OdN”-ului au apărut în Nr. 41(44) de la 5 noiembrie 1999. Printre cei care și-au înscris numele în lista deschizătorilor de drumuri au fost elevii Nicolae Rotaru, Tatiana Rotaru, Petru Grigorovschi (tustrei lucrează medici), Victoria Calaraș. Au urmat apoi materialele Lidiei Tonofa și Nataliei Tonofa din Nr. 46(49) de la 10 decembrie 1999. După cum era și firesc, învățăceii domnului profesor Aureliu Lozanu au început studierea cursului de ziaristică cu însușirea genurilor presei, iar acestea, din câte știți și dumneavoastră, sunt multe și dificile, din care motiv dascălul nostru și-a orientat ucenicii spre cele mai simple și accesibile vârstei lor: informația, corespondența, articolul etc.… Ne-au oferit tot sprijinul și ajutorul solicitat pe parcursul anilor redactorii OdN. Astfel, la rubrica „Dialog” am publicat 4 pagini, la rubrica „Social” — 2 pagini. Alte 8 pagini au avut un conținut tematic variat: „Din creația elevilor de la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, „De sub penița elevilor adevăr iese!”, „De-ale elevilor” etc., etc.
Orice conducător de cerc trebuie să fie pentru discipoli un exemplu demn de urmat. În caz contrar, ce fel de profesor sau dascăl mai este? Corespunde acestei cerințe îndrumătorul nostru, ziaristul Aureliu Lozanu? Noi credem că da. Numai între anii 2001-2005 dumnealui a așternut pe hârtie pentru publicul cititor 23 de pagini ale „Misionarului ortodox”. Și aceasta nu e tot: o pagină de spiritualitate creștin-ortodoxă a apărut la rubrica „Dialog”, iar alte 3 — la rubrica „Religie”. Dacă facem un mic calcul matematic, constatăm că numărul paginilor de credință ortodoxă, semnate de domnul A. Lozanu în „Observatorul de Nord”, atinge cifra de 27. E lăudabil faptul că în procesul muncii asupra acestor pagini jurnalistul antrena adeseori și discipolii. Drept dovadă ne servesc paginile „Misionarului ortodox” din numerele 48(292) din 17 decembrie 2004, 47(194) din 13 decembrie 2002, 41(140) din 2 noiembrie 2001 ale „OdN”-ului.
Un capitol aparte în biografia de creație a ziaristului Aureliu Lozanu îl ocupă așa un gen al presei ca epigrama, pe care o practică încă de pe băncile Universității de Stat din Moldova. Ca epigramist domnul A. Lozanu s-a format și maturizat, colaborând intens și fructuos cu săptămânalul independent „Observatorul de Nord”, care i-a acordat și spațiul necesar, dar și deplina libertate de exprimare. Epigramele publicate de dumnealui în „Observatorul de Nord” s-au materializat în cinci cărți: „Epigrame cu toptanul” (2007), „Sus mustața!” (2010), ”Orice naș își are nașul” (2012), „Spinul potrivit la locul potrivit” (2014) și „Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos” (2018). Autorul culegerilor sus-menționate s-a mai publicat în almanahul literar „De la Nistru pân’ la Tisa”m(2014), „La Soroca, la cetate dorul umoristic bate…”, lucrare elaborată de Ion Berghia și Emil Ianuș (2016), almanahul „Soroca” (2008, 2009, 2013). Cititorii îl iubesc, iar umoriștii îl stimează și apreciază. Mihai Sălcuțan, bunăoară, l-a numit „maestru al epigramei românești la Soroca voievodală, unde soarele răsare deasupra Țării” (29.10.2010), Ioan Toderașcu -„talentat confrate” (31 martie 2016), iar Efim Tarlapan, care i-a fost prieten și îndrumător, îl îndemna: „Avante către poante!” Acest îndemn i la scris pe o filă a cărții „Bezna n-are orizont…” (Casa de editură DOKIA,Cluj-Napoca, 2013)… Om de creație, dar și bun creștin, profesorul A. Lozanu mai are la activ și un șir de lucrări religioase, intitulate: „Franc-masoneria, ecumenismul și noul stil calendaristic”(2008), „Viața Sfântului Slăvitului Marelui Mucenic Teodor Stratilat. Biserica lui Teodor Aleinicov din Dealul Sorocii” (2009), „Sudoarea de sânge” (2009), „Viața Sfântului Slăvitului Marelui Mucenic Teodor Stratilat. Biserica lui Teodor Aleinicov din Dealul Sorocii” (ediția a II-a, revăzută și completată) (2011). De curând a încheiat munca asupra „Istoriei bisericilor din satele Vasilievscoe și Curba” (raionul Iaroslav, regiunea Iaroslav, Rusia), unde se nevoiește fostul absolvent al IPLT ”Ion Creangă” preotul Ioan Lozanu, fiul domnului profesor A. Lozanu.
Jurnalistul și învățătorul A. Lozanu a fost distins cu numeroase diplome: pentru participare în cadrul sărbătorii de umor și bună dispoziție „Un zâmbet, o floare, o sărbătoare” (edițiile 2008, 2009); pentru promovarea valorilor culturale locale și participare activă la acțiunile de masă organizate de biblioteca „M. Sadoveanu” (16 aprilie 2010); pentru participare la Festivalul de umor ”O cetate nu-i pe roate” (1 aprilie 2016); pentru rezultate meritorii obținute de discipoli la concursul de eseuri la tema drepturilor omului și participare activă la realizarea activităților în cadrul proiectului „Promovarea drepturilor omului, toleranței și diversității prin mass-media” (evenimentul a fost organizat de Asociația Presei Independente cu suportul organizației Civil Rights Defenders (Suedia) etc. Dar nu acestea încălzesc inima conducătorului cercului nostru, ci o Diplomă Arhierească, acordată de mitropolitul Iaroslavului și Rostovului Pantelimon în semn de recunoștință „pentru trudă întru slava Bisericii Mame pe pământul Iaroslavului” (21 iulie 2017). Cu alte cuvinte, nici activitatea sa pe tărâm spiritual n-a rămas neobservată (cel puțin peste hotarele țării, că doar nimeni nu-i proroc în patria sa…). După cum vedeți, noi, elevii, avem ce învăța de la pedagogul drag inimilor noastre…

…Însumând rezultatele muncii membrilor cercului, dar și a conducătorului acestuia, vă aducem la cunoștință că am editat în total 77 de pagini gazetărești și, după cum am menționat deja, 54 de materiale în diferite genuri ale presei. E mult, e puțin?! Aprecierile și comentariile le lăsăm pe contul dumneavoastră. La cele expuse mai sus țin să adaug că din foștii absolvenți ai IPLT „Ion Creangă” doi au pășit pe urmele ziaristului A. Lozanu: e vorba de Diana Sochircă și Olga Mânzat.

Vladislava Grițco, elevă în clasa a XII-a (profil real) la IPLT „Ion Creangă” din or. Soroca, membră a cercului de jurnalism și științe ale comunicării


Articolul precedent(VIDEO) Ana BEJAN: „Mă îngrijorează alegerile care vin, deoarece societatea este mai dispersată ca niciodată”
Articolul următorCENTENAR: Unirea să devină un proces conștient, dorit și asumat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.