Oazu Nantoi, deputat PAS, a suferit un accident în Bulgaria

0
202

 Potrivit jurnalistului român Petru Clej, Nantoi „a avut un accident de parașutism în Bulgaria și este transportat de SMURD la Chișinău în stare destul de gravă”. Serviciul de presă al PAS a confirmat informația și spune că va reveni cu detalii luni dimineață.

  Deocamdată nu se cunosc mai multe detalii despre starea în care se află politicianul.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a declarat pentru Replica Media că în această noapte va asigura transportul unui cetățean al Republicii Moldova din Bulgaria la Chișinău, însă nu poate numele numele acesteia, decât cu acordul pacientului. „O persoana urmeaza sa fie adusă din Bulgaria cu un echipaj terestru SMURD. Operatiunea este efectuată de IGSU. Mîine la prima ora vom avea mai multe detalii”, a declarat pentru Replica Media, Liliana Pușcașu, șefa serviciului de presă al IGSU.

Oazu Nantoi în vârstă de 73 de ani este un cunoscut politician din Republica Moldova și deputat PAS în ultimele 2 legislaturi. Pe lângă politică, este cunoscut pentru pasiunea sa față de parașutism. Potrivit biografiei sale de pe Wikipedia, încă în timp ce făcea studii la Politehnică, Oazu a fost selecționat în echipa Moldovei la parașutism. După o întrerupere de 31 de ani, în 2004, a reluat săriturile cu parașuta pe care le continuă până la ziua de azi.

SURSA: replicamedia.md

 


Articolul precedentDupă victoria la campionatul european, soroceanul Alex Solovei a devenit și campion mondial!
Articolul următor43 de persoane infectate cu COVID – 19 și 2 decese, înregistrate ieri
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.