Doi elevi soroceni au fost condamnați la 100 de ore de muncă în folosul comunității pentru furt

0
343

Doi minori din raionul Soroca au fost condamnați la câte 100 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, după ce au pătruns de mai multe ori într-o gospodărie nelocuită și au sustras bunuri în valoare totală de 28.186 de lei. Sentința a fost pronunțată la în luna februarie de Judecătoria Soroca, care a dispus și recuperarea integrală a prejudiciului.

Potrivit hotărârii instanței, faptele au avut loc în perioada octombrie–noiembrie 2024. Cei doi inculpați, acționând prin înțelegere prealabilă și împreună cu alte persoane, au pătruns în repetate rânduri într-o gospodărie părintească amplasată în raionul Soroca, unde la acel moment nu locuia nimeni.

Din curte, casă și garaj au fost sustrase bunuri variate – de la metal uzat și țevi, până la vase din inox, un aparat de sudat, butelii, un televizor vechi, un covor, scurte și un aparat pentru fiert rachiu. Valoarea totală a prejudiciului material a fost estimată la 28.186 de lei.

În ședința de judecată, unul dintre inculpați a declarat că îi pare rău de cele comise. Până și după caz asemenea fapte nu a făcut. Lucrează neoficial la moment, dar în continuare vrea să meargă școală și să studieze.

Celălalt inculpat a susținut că nu ar fi acceptat să participe la furturi dacă nu ar fi fost convins de o altă persoană, care este în prezent fugar. Ambii au solicitat instanței aplicarea unei pedepse sub formă de muncă neremunerată.

Cei doi au fost învinuiți și condamnați pentru furt, adică „sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvârşit de mai multe persoane, prin pătrundere în locuință și în alt loc pentru depozitare”, faptă prevăzută de art. 186 alin. (2) lit. b) și c) Cod penal.

Instanța a ținut cont că infracțiunea face parte din categoria celor mai puțin grave, că ambii inculpați sunt minori, nu au antecedente penale și au recunoscut integral vina. Minoratul a fost calificat drept circumstanță excepțională, ceea ce a permis aplicarea unei pedepse mai blânde decât minimul prevăzut de lege.

În consecință, fiecare a fost condamnat la 100 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, sub supravegherea Biroului de probațiune Soroca al Inspectoratului Național de Probațiune.

Instanța a admis acțiunea civilă depusă de partea vătămată și a dispus încasarea în mod solidar de la cei doi inculpați a sumei de 28.186 de lei, cu titlu de prejudiciu material. Totodată, un obiect ridicat ca probă – o roabă din metal – urmează să fie restituit proprietarului după rămânerea definitivă a sentinței.

Sentința pune accent pe reeducare și reintegrare socială, instanța optând pentru muncă în folosul comunității în locul unei pedepse privative de libertate, mizând pe corectarea comportamentului în cazul unor persoane aflate la primul conflict cu legea penală.


Articolul precedentCum ne pregătim de Postul Paștelui – sfatul nutriționistului
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.