Colaborări transfrontaliere
Aprobat pe data de 30 noiembrie 2022 de Comisia Europeană, Programul Interreg NEXT România-Republica Moldova are un buget de 77,3 milioane de euro, la care se adaugă cofinanțarea statelor participante. Proiectele finanțate trebuie să aducă beneficii comunităților aflate de ambele părți ale frontierei, din județele Iași, Botoșani, Vaslui, Galați și de pe întregul teritoriu al Republicii Moldova. În vederea inițierii activității Comitetului, delegațiile celor două țări au discutat și decis asupra mecanismelor de colaborare în cadrul comitetului și modalitatea de luare a deciziilor, pe durata de implementare a programului, respectiv până în 2029.
Scopul principal al IMSP Centrul de Sănătate Soroca este ocrotirea sănătăţii populaţiei prin dezvoltarea şi fortificarea continuă a medicinii de familie cu accentuarea prioritară pe măsurile de prevenire a maladiilor populaţiei din raionul Soroca. Un efort major IMSP in colaborare cu APL depune in fortificarea bazei tehnico-materiale al instituției. RM a ales calea aderării la UE. Important instrument de sprijin financiar pe care Republica Moldova îl are acum la dispoziţie este Programul Indicativ Multianual, finanţat din Instrumentul de Vecinătate. Pentru perioada 2021 – 2024 = 260 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile.
IMSP “Centrul de Sănătate Soroca” crede oportună implicarea in programul lansat, pentru a renova echipamentul învechit si acordarea serviciilor de înaltă calitate cetățenilor. Propunerea IDEP Institutul de Dezvoltare si Expertiza a Proiectelor, privind participarea la Curs Dezvoltare Locală și Regională prin Atragerea Fondurilor Europene a fost acceptata de IMSP. Ca urmare au fost delegate persoane la cursul menționat. Vizita de lucru efectuata de participanți in Județul Vaslui pe 31.01 2023 în vederea constituirii echipelor de proiect mixte moldo-române pentru schițarea, aplicarea și realizarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă europeană (în special curând disponibile din programele de pre-aderare) a fost una binevenita.
Participarea la Atelierul sectorial al instituțiilor medicale cu specialiștii in domeniul din RO si RM. Vizita reprezentanților instituțiilor medicale la Spitalul Județean de Urgenta Vaslui, unde in aceasta perioada derulează un proiect de renovare in suma de 66 milioane euro, finanțat de Uniunea Europeana. Cursul petrecut, întâlnirile de la Vaslui pe viitor vor fi un aport considerabil in dezvoltarea IMSP.
Ludmila CIOBANU, șefa ÎMSP „Centrul de Sănătate Soroca”