„Grupul Petrenco” — mărul discordiei dintre PSRM şi PN

Din mulţimea de evenimente şi întâmplări care au captat atenţia noastră în această săptămână vreau să pun accentul pe două — transferarea „grupului Petrenco” de la izolator în arest la domiciliu şi înregistrarea unui număr destul de mare de candidaţi la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale… Să începem cu „grupul Petrenco”, care a stârnit mare tam-tam şi care a adus un nou val de ură dintre câteva formaţiuni politice şi nu numai. Or, la prima vedere, eliberarea de la zdup a oricărei persoane, oricât de controversată ar fi aceasta, este un act salutabil, lucru care nu s-a întâmplat însă şi în cazul nostru. Adică, în loc ca toată lumea să se bucure şi să aplaude gestul făcut de organele noastre de drept (fie şi în ajunul sosirii la Chişinău a unor înalţi demnitari europeni, care urmau să verifice condiţiile în care sunt deţinuţi „disidenţii” Vlad Filat şi Grigore Petrenco), mai multă lume a rămas… nesatisfăcută şi chiar supărată. Pe de-o parte, unii — avocaţii şi adepţii „grupului Petrenco” — strigă în gura mare că nu s-a întâmplat nimic important, încălcându-se flagrant normele juridice, fiindcă acest grup şi-a păstrat statutul de bănuiţi. Avocatul lui Petrenco, bunăoară, consideră că prin acest gest justiţia moldovenească a demonstrat că se supune nu legii, dar unor interese meschine. Adică, „partea vătămată” ar fi dorit, probabil, ca „grupul Petrenco” să fie eliberat de urgenţă şi necondiţionat. Pe de altă parte, alţii — în special Partidul Socialiştilor şi personal Igor Dodon — se bat cu pumnii în piept şi declară că ceea ce nu le-a reuşit unor deputaţi de stânga din Parlamentul European au putut să facă nişte bieţi deputaţi din opoziţia de la Chişinău. Ce-i drept, costul acestei „operaţiuni” nu a fost exagerat de mare, ştiind posibilităţile financiare ale lui Dodon — câte 50 de unităţi convenţionale (aproximativ 1000 de lei) pentru fiecare transferat în arest la domiciliu, dar în astfel de cazuri contează nu suma, dar gestul ca atare. Adică, ce înseamnă câteva mii de lei „puse gaj” atunci când este vorba de PR politic şi de ridicarea ratingului unei formaţiuni care, în opinia ei, este cel mai mare luptător pentru dreptate (în opinia lui Alexandru Petcov însă, această „operaţiune” ne-a demonstrat că în acest stat este capturată nu doar justiţia, dar şi opoziţia parlamentară). Până la urmă, din toată harababura aceasta care l-a făcut pe omul simplu să-şi facă cruce şi să nu înţeleagă nimic din ceea ce se întâmplă în jur, eu am înţeles bine un lucru: prietenia dintre Partidul Socialiştilor şi Partidul Nostru este construită, cum zic moldovenii, „pe muci”, iar relaţiile dintre liderii Igor Dodon şi Renato Usatâi sunt mai mult o bravadă decât o alianţă dintre doi oameni politici serioşi. Pe de altă parte, dacă nu era acest conflict care ia amploare cu fiecare zi, n-am fi putut afla mai multe lucruri interesante. De exemplu, în cadrul unei emisiuni televizate acelaşi Alexandru Petcov, care a candidat la ultimele alegeri parlamentare pe listele Partidului Nostru, a dat de înţeles că Partidul Socialiştilor şi liderul lui Igor Dodon ar fi autorii embargoului impus de Federaţia Rusă Republicii Moldova, dar şi scoaterii din cursa electorală a Partidului Nostru. Dacă aceste „presupuneri” se vor adeveri, avem toate motivele să credem că PSRM şi PN sunt mai mult decât antagoniste şi aflarea lor pe aceeaşi parte a baricadei este o tactică de moment şi nimic mai mult… În ceea ce priveşte numărul mare de candidaţi la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale (9) nu mai este de mirare, dar „interesant” este faptul că cu 24 de ore înainte de expirarea termenului de depunere a dosarelor erau doar doi candidaţi. Or, cum des se întâmplă la moldoveni, în ultima zi au fost depuse tocmai şapte dosare, şi încă ce dosare — aproape toţi candidaţii sunt şcoliţi prin cele mai prestigioase şcoli şi universităţi din Europa, iar funcţiile ocupate de ei în ultima vreme, dar şi averile deţinute, nu mai au nevoie de comentarii. Dacă şi de data aceasta Comisia cu pricina va face nazuri, apoi chiar nu mai ştii cine merită să vină la cârma acestei bănci de-a dreptul bătute de soartă. Ba mai mult, într-un stat care ţine la oamenii săi şi la viitor, şi acei care vor pierde şi-ar putea găsi un loc în „organigrama” care până acum a fost construită aproape în totalitate pe principii de loialitate faţă de cutare sau cutare partid şi liderul lui.

În fine, vreau să mai spun ceva ce se observă de la investirea Guvernului Filip. Cel puţin eu sesizez că noul cabinet doreşte, prin acţiunile sale, să urgenteze nişte lucruri, să repare nişte greşeli, să întreprindă nişte măsuri populiste (deseori) şi să ne demonstreze că „nu-i dracul atât de negru cum îl desenează unii” şi că se poate de recuperat din ceea ce s-a pierdut. Pe de altă parte, nu ştiu încă pentru câtă vreme îi va ajunge acestui guvern „benzină”, fiindcă este bine ştiut că… viaţa bate filmul.