Un nou focar de pestă porcină a fost înregistrat în raionul Drochia, iar în Ungheni un caz de rabie

0
96

În perioada 8–19 mai 2025, autoritățile din domeniul veterinar au înregistrat două noi focare de boli periculoase pentru animale, în două raioane ale țării.

Un caz de rabie a fost confirmat la un câine în localitatea Sinești, raionul Ungheni, iar un focar de Pestă Porcină Africană (PPA) a fost depistat la un porc domestic în satul Pelinia, raionul Drochia.

În urma acestor cazuri, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a introdus măsuri stricte de carantină în zonele afectate. De asemenea, au fost stabilite zone de protecție și supraveghere, iar specialiștii verifică atât mișcarea animalelor în interiorul țării, cât și starea porcilor domestici și a mistreților din zonele de risc.

Vești bune vin totuși din alte regiuni: în aceeași perioadă, 7 focare de PPA au fost eradicate cu succes, ceea ce arată că măsurile luate funcționează.

ANSA face apel către fermierii și locuitorii din toată țara să respecte regulile minime de biosecuritate. Un sfat important: nu hrăniți porcii cu iarbă proaspăt cosită, pentru că aceasta poate fi contaminată de mistreți bolnavi. Virusul PPA este extrem de periculos și nu există tratament sau vaccin împotriva lui.

În plus, ANSA oferă o recompensă de 50 de euro pentru fiecare cadavru de mistreț depistat și raportat autorităților, un pas important în prevenirea răspândirii bolii.

Sursa foto: ANSA

  • ETICHETE
  • DC
Articolul precedentMagia copilăriei prin ochii artei!
Articolul următorSiguranța pietonilor și bicicliștilor – o colaborare pentru binele comunității!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.