FALS: Războiul din Ucraina este unul economic, iar Occidentul refuză pacea

0
57

Fostul deputat al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Adrian Lebedinschi, cel care a renunțat pe 16 noiembrie la mandatul parlamentar în favoarea celui de consilier socialist municipal în Chișinău, a declarat în cadrul emisiunii „Punctul pe AZI”, difuzată pe 22 noiembrie de TVR Moldova, că invazia rusă din Ucraina este, de fapt, un război economic, iar vina aparține „forțelor internaționale” care nu sistează sau îngheață acest război. Ambele afirmații sunt false și se pliază pe narațiunile principale ale Kremlinului de justificare a agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei.

„Acesta este un război economic, în primul rând […] Ce se face? În loc ca forțele internaționale să vină și să insiste asupra sistării, sau înghețării acestui război… Ce se face? Se stimulează cât mai mult ca acest război să continuie mai departe în fază activă”, a declarat Lebedinschi.

Evitarea răspunsurilor directe ca tehnică de manipulare

După ce moderatorul a insistat asupra victimelor nevinovate civile ale acestui război declanșat de Rusia în Ucraina pe 24 februarie 2022, fostul deputat socialist a deviat de la întrebarea de bază, mutând discuția spre conflicte din Nagorno-Karabah sau Kosovo: „Dar ce, vă este teamă să condamnați și alte state? În Kosovo, ce s-a întâmplat? În Iugoslavia, ce s-a întâmplat?

Expertul în educație media și combaterea dezinformării, Ciprian Cucu, a precizat pentru Stopfals.md că discursul lui Lebedinschi este unul neclar și are scopul de a crea confuzie în rândul publicului prin relativizare. „Discursul domnului Lebedinschi surprinde în primul rând prin lipsa de coerență, părând mai degrabă o însăilare de lozinci și răspunsuri prefabricate, menite a crea cât mai multă confuzie pe subiect, deși manevrate cam stângaci”, a spus Ciprian Cucu, care este și lector la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (România).

Expertul a adăugat că strategia principală a celor care răspândesc dezinformare nu mai urmărește să convingă publicul că adevărul este cum susțin ei, ci că nici măcar nu-l mai putem cunoaște: „Această strategie este folosită și de domnul Lebedinschi, care vorbește despre războiul din Ucraina în termeni vagi, ca un simptom al lumii în care trăim, nu ca o consecință a unei decizii reale a unor oameni reali – care conduc Federația Rusă de astăzi”.

În opinia analistului politic Mihai Isac, dacă forțele pro-ruse din Republica Moldova ar protesta public împotriva invaziei militare ruse în Ucraina, acestea ar milita chiar împotriva rațiunii existenței lor. „Reprezentanții partidelor pro-ruse folosesc argumente învechite și fără tangență cu realitățile, folosind tactica whataboutism-ului. Folosind cu precădere tema Kosovo, unde NATO a fost forțat să intervină pentru protecția populației civile albaneze în fața armatei și milițiilor sârbe care atunci au întreprins acțiuni de epurare etnică și genocid, politicienii pro-ruși de la Chișinău trăiesc într-o altă realitate, una zugrăvită de Kremlin”, a declarat expertul pentru Stopfals.md.

„Whatabouttismul” este practica de a răspunde la o critică sau la o întrebare dificilă făcând o critică similară sau punând o întrebare diferită, dar înrudită, de obicei începând cu cuvintele „Dar ce zici despre?” [Whatabout – în limba engleză].

De altfel, această narațiune a Kremlinului privind o paralelă între situația din Kosovo și cea din estul Ucrainei dorește să inducă o logică a Războiului Rece în care ambele tabere își organizează propria tabără de influență în cadrul vechiul sistem bipolar al relațiilor internaționale. Diplomația rusă insistă pe narațiunea care condamnă în prezent ceea ce ea numește hegemonia SUA și NATO ca justificare pentru atacul asupra Ucrainei, dar și lipsa existenței unei lumi multipolare și a mai multor centre de putere pe plan mondial.

Dezinformare premeditată în privința rezoluției ONU

Lebedinschi a mai afirmat în cadrul aceleiași emisiuni că solicitarea PSRM în Parlament „a fost foarte simplă” privind războiul din Ucraina.

„Am solicităt să fie sistat imediat [războiul din Ucraina]. Aceeași poziție o are și ONU, pe care am propus-o noi. Doar colegii noștri [majoritatea parlamentară] au spus că nu”, a adăugat Lebedinschi, deputat și jurist de profesie.

În realitate, Moscova respinge soluția încetării războiului și își dorește cel puțin înghețarea războiului în situația actuală în care Federația Rusă a anexat ilegal, prin forță militară, peninsula Crimeea în martie 2014, iar apoi regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie în octombrie 2022. Pe de cealaltă parte, Ucraina luptă să-și elibereze teritoriile anexate ilegal de către Rusia și exclude înghețarea conflictului.

De altfel, Lebedinschi dezinformează conștient prin afirmația că ONU ar fi cerut înghețarea conflictului activ din Ucraina. În realitate, pe 23 februarie 2023, statele membre ale ONU au aprobat o rezoluție care solicită o pace „dreaptă și durabilă” în Ucraina, iar Rusia să se retragă militar de pe teritoriul Ucrainei. Tocmai Rusia s-a opus acestei rezoluții. Nu mai puțin de 141 de țări și-au exprimat sprijinul pentru rezoluție, în timp ce șapte s-au opus – Rusia, Belarus, Coreea de Nord, Siria, Mali, Eritreea și Nicaragua, iar 32 de țări s-au abținut de la vot.

„Până și pacea ajunge, în discursului domnului Lebedinschi, un concept artificial, un termen amintind mai degrabă de propaganda din timpul URSS. Domnul Lebedinschi repetă aproape la literă o serie de mesaje lansate de Kremlin, de exemplu afirmând direct că trebuie „înghețat conflictul” – ceea ce este una dintre mizele principale ale Rusiei, pentru că i-ar permite regruparea și refacerea pozițiilor din Ucraina”, a explicat pentru Stopfals.md expertul Ciprian Cucu.

El a precizat că un alt exemplu este clișeul „toate războaiele se încheie prin negocieri”, care în general vine la pachet cu înțelegerea unor concesii majore din partea Ucrainei, atât în termeni de teritoriu cât și de suveranitate politică, în special aderarea la NATO și UE.

„Referirea repetată la „unele forțe” care stimulează războiul este parte din propaganda Kremlinului, prin sugestia că Rusia ar fi fost de la bun început extrem de înțelegătoare, dar că NATO/SUA/Marea Britanie susțin conflictul crezând că îl pot folosi pentru a distruge Rusia”, a conchis expertul.

Partidul Socialiștilor, în frunte cu președintele Igor Dodon, refuză în continuare să condamne invazia militară rusă în Ucraina și susține deschis tezele Kremlinului privind justificarea acestui război din Ucraina. Mai mult, fruntașii PSRM folosesc des narațiunile și dezinformările propagandei ruse în acțiuni publice și pe rețelele sociale. Stopfals.md a scris despre câteva dintre aceste comportamente (exemple aiciaiciaici și aici). Scopul este formarea unei opinii publice anti-occidentale și favorabile Moscovei.

 

Mădălin Necșuțu

Stopfals.md

Articolul precedentCum te ajută „lacătul” din bara de navigare din browser. De ce este important să știi ce face, pentru siguranța ta
Articolul următorPrimăria vrea să procure în 2024 semafoare pentru zona Fabricii de articole tricotate și să instaleze trepte de piatră la Soroca Nouă
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.