Votarea în prima lectură a sistemului de vot mixt nu a fost, cu certitudine, o noutate (cu atât mai mult — o surpriză!) pentru acei care, pe parcursul ultimilor ani, au învăţat să “citească printre rânduri” şi să deconspire ideile şi tendinţele păguboase şi fariseice ale unor actori politici. Adică, vinerea trecută în legislativul de la Chişinău s-a întâmplat un lucru pe care matematicienii îl numesc “ceea ce trebuia de demonstrat” şi ce în limbaj politic se mai numeşte “curvărie politică” (să am iertare, dacă pe cineva supără această diagnoză pusă de regretata Lidia Istrati şi repetată poate prea des de subsemnatul, dar altfel nu se poate numi ceea ce se întâmplă în cabinetele de pe malul Bâcului).
Ce-i drept, spicherul Adrian Candu s-a umflat niţel în pene şi a declarat, cu jumătate de gură, că partidul pe care îl reprezintă a cedat în faţa socialiştilor şi preşedintelui Dodon, fiindcă ţine cont de concordia naţională, dar nu refuză la ideea uninominalului şi că nu este exclus ca acest sistem să redevină de actualitate. Personal îmi vine greu să cred că cineva în timpul apropiat va mai crâcni ceva cu privire la uninominal, or Comisia de la Veneţia şi alte structuri europene importante au dat de înţeles că acum RM nu are stringentă nevoie de schimbarea sistemului electoral — pe de-o parte, iar pe de altă parte, cameleonismul niciodată nu a fost pe placul oamenilor. Pe unde mai pui că “însuşi Erdogan de Basarabia”, pardon, preşedintele Igor Dodon, care se complace deopotrivă în rolul de trubadur al unor forţe politice gata să ne înece într-o linguriţă cu ceai şi de clovn de cea mai joasă speţă, a declarat în cadrul unui briefing de presă că “în caz dacă avizul Comisiei de la Veneţia va fi negativ, actualul sistem de vot nu va fi schimbat”. Şi punctum, chipurile!
Altfel, ca să fiu înţeles corect, nici prin gând să-mi treacă că “Erdogan de Sadova” este atotputernic (de aceea am şi utilizat ghilimelele de rigoare) şi că “mor caii când vor câinii”, dar… Nu poate Partidul Democrat, care pretinde la rolul de forţa politică nr.1, să-şi schimbe planurile, inclusiv electorale, în fiecare zi. La urma urmei, dacă ai scăpat vorba din gură trebuie să-ţi asumi nu doar succesul, dar şi eventualul eşec. Or, în cazul nostru nu prea văd căi de revenire la idea inițială, fiindcă electoratul, şi aşa buimăcit, chiar n-o să înţeleagă nimic. În această ordine de idei, mă mai frământă un gând — dar ce va fi cu mulţimea de placate pro-uninominale care au împânzit drumurile republicii şi ce vor zice artiştii care şi-au dat consimţământul să-i “tolcuiască” omului simplu (pe care aceştia îl consideră, probabil, inapt să tragă concluzii fără vreo influenţă “din afară”) că toate problemele noastre constau nu în furturi, delapidări, trădări şi vânzări, dar în sistemul de vot.
De ce să nu stau strâmb şi să spun drept: şi sistemul uninominal, şi sistemul mixt de vot sunt bune şi au dreptul la viaţă, dar depinde în ce ţară, de cine, când, cum şi cu ce preţ sunt promovate.
Pe de altă parte, politicienii care şi-au schimbat între timp macazul vor căuta şi vor găsi, cu siguranţă, motive şi procedee pentru a-şi demonstra „flexibilitatea”. Nu de alta, dar în repetate rânduri unii din aceştia au demonstrat că chiar dacă sunt răi politicieni, în schimb sunt buni actori. Să ne aducem aminte de feţele schimonosite ale unor deputaţi care aflaseră “cu stupoare”, în ultimul moment, despre cedarea în folosul socialiştilor şi să nu uităm de declaraţia aprinsă a deputatului-pastor, a proaspătului “popular-european”, care dorea să ne demonstreze că numai datorită lor (a celor care au votat sistemul de vot propus de socialişti) republica a fost salvată de nu ştiu ce dezastru egal cu sfârşitul lumii. De parcă nu am avea un sistem electoral bun, dar pângărit şi deformat de politicienii ipocriţi şi hapsâni… În fine, de ce să nu stau strâmb şi să spun drept: şi sistemul uninominal, şi sistemul mixt de vot sunt bune şi au dreptul la viaţă, dar depinde de cine, când, cum şi cu ce preţ sunt promovate. Apropo, în Franţa, bunăoară, fiecare candidat la funcţia de deputat este obligat să pună gaj 400 de euro, care i se returnează dacă la alegeri a acumulat minimum 10 la sută din sufragii, în cazul votului uninominal şi nu mai puţin de 5 la sută, dacă a candidat pe listele unui partid politic. În caz contrar, banii rămân în vistieria statului. Vă imaginaţi ce groază de bani am face noi, dacă am introduce astfel de regulamente stricte?
Şi încă ceva. Votarea în prima lectură a sistemului de vot mixt, la care şi-au dat concursul forţe declarativ antagoniste, ne-a dat de înţeles că chiar toate în această lume nebună se vând şi se cumpără. Racul, Broasca şi Ştiuca, camuflaţi şi deghizaţi în “salvatori, tătuci, filantropi şi Pavlivi Morozovi”, ar putea face (nu degeaba, dar în schimbul unor dividende) împreună şi alte năzdrăvănii gen schimbarea imnului, drapelului, denumirii limbii oficiale, alfabetului, istoriei studiate în şcoli… Mai cu seamă că unele din aceste matrapazlâcuri se regăsesc pe agenda postelectorală a “Erdoganului de Basarabia”.
