Fiecare dintre Dumneavoastră cunoaşte, cu siguranţă, o regulă nescrisă: dacă doreşti să nimiceşti o afacere care ar putea să-ţi aducă dividende, este de-ajuns să ai nişte parteneri anapoda. Ba mai mult, sunt convins că mulţi dintre noi chiar am simţit pe propria piele cât de mult adevăr ascunde această simplă axiomă. Cu toate acestea, cu regret, viaţa aşa şi nu ne învaţă minte şi noi, ca nişte orbi, mereu călcăm pe aceeaşi greblă. Bineînţeles, în aceste zile de o încărcătură deosebită morală, spirituală, economică, socială şi de care mai doriţi eu nu voi vorbi despre afaceri, dar despre politică (considerând, poate şi naiv, că politica nu este totuşi o afacere) şi anume despre protestele din ultima perioadă. De la început însă aş vrea să fac o mică, dar importantă precizare: cu permisiunea Dvs. nu mă voi „învârti” în jurul numelui controversatului Vlad Plahotniuc cel puţin din două puncte de vedere. Unu — pentru că niciodată nu am fost „fanul” lui şi nu-l consider „buricul pământului”, dar mai degrabă un fel de Ostap Bender de speţă nouă, chiar dacă unii sunt de părerea că acesta posedă capacităţi şi posibilităţi de-a dreptul ieşite din comun, şi doi — pentru că nu-mi pot permite luxul de a-i face publicitate pe gratis (apropo, foarte des îmi pun întrebarea, de ce acest personaj cu trenă apocaliptică preferă să rămână în umbră şi să „înghită” toate învinuirile care i se aduc — au nu cumva se joacă cu noi ca mâţa cu şoarecele?). „Obiectul” meu de „studiu” este, de data aceasta, mai nou încropita alianţă protestatară formată dintre trei identităţi politice, în formatul 1+2, cu viziuni şi planuri diametral opuse. Fără îndoială, ceea ce voi zice eu în rândurile de mai jos este nu mai mult decât o părere subiectivă, care nu merită să fie luată în seamă, or, cu siguranţă, ar putea exista şi nişte dedesubturi, nişte scenarii despre care n-aş putea să cunosc. Adică eu voi medita numai asupra lucrurilor care se văd cu ochiul liber. Iar ochiul liber ne arată cât de eterogenă este această construcţie şi cât de sofisticate sunt căile Domnului când vine vorba de salvarea naţiunii. Nu de alta, dar eu, acel care mereu am fost de dreapta am rămas profund dezamăgit când i-am văzut pe aceeaşi scenă pe liderii Platformei Dreptate de Adevăr (ceea ce este altceva decât partidul cu acelaşi nume), formaţinie cu declaraţii profund proeuropene, şi pe liderii partidelor lui Renato Usatâi şi Igor Dodon, care niciodată nu au ezitat să-şi scoată în evidenţă viziunile antieuropene şi proestice (vezi gestul socialistului Vlad Batrâncea, care şi-a vărsat porţia de dohot pe o biată hartă!, chiar în plenul parlamentului). Nu ştiu, o fi valabilă şi pentru Republica Moldova vorba despre „unirea cu dracul, pentru a trece podul”, dar dracii noştri nu sunt din poveste, dar nişte făcături absolut reale, nişte farisei care au făcut cale bătătorită la Moscova şi care îşi freacă palmele de plăcere înţelegând bine că graţie sprijinului venit de acolo de unde nici nu se aşteptau ar putea să se trezească într-o zi cu sacii în căruţă. Adică, să ne ducă în braţele lui Putin călduţi şi fără nici o zgârietură pe faţă. Or, dacă ne imaginăm că revendicările protestatarilor vor avea izbândă, apare legitima întrebare: cum cei trei vor gestiona victoria, cine şi cum va trage la turta lui? Este de-ajuns să tragi cu ochiul la rezultatele ultimelor sondaje ca să înţelegi ceea ce este la suprafaţă — Dodon şi Usatâi sunt în pole-pozition şi, cunoscând bine imprevizibilitatea electoratului moldovean, numai un miracol ar putea permite Platformei DA să-şi adjudece partea leului, pe care o merită cu prisosinţă. De altfel, înţeleg foarte bine că multă lume consideră prea simplistă teoria despre „mâna Moscovei” — chipurile, nu-i dracul atât de negru precum îl desenează unii, dar istoria (Maidanul din Ucraina, cel puţin) ne arată că Kremlinul nu este deprins să dea pasărea din mână pe cioara de pe gard. Pe unde mai pui că şi unii comentatori şi analişti politici de la Chişinău s-au grăbit să-i preamărească şi să-i compare pe unii dintre liderii mişcării protestatare cu Alexandru Lucaşenko, de exemplu.
Şi încă ceva. Niciodată în ultimii ani aripa dreaptă a politicii moldoveneşti nu a fost atât de puternică (potenţial) şi plină de feţe noi, atât de mult aşteptate de electoratul proromânesc şi proeuropean şi ar fi un mare păcat dacă nu vom fructifica posibilităţile care se configurează. Partidul Politic Platforma Dreptate şi Adevăr, PAS-ul doamnei Maia Sandu, PPEM-ul domnului Iurie Leancă, Partidul generalului Alexei, cooptarea în una din aceste formaţiuni a domnului Ion Sturza ar fi acea „forţă a treia”, sănătoasă şi lucidă, la care am visat cu toţii de la independenţă încoace. Acum este foarte important să nu forţăm nota şi să nu permitem să cadă măcar un fir de păr de pe capul cuiva, fiindcă alegerile anticipate, în opinia mea, şi fără aportul lui Dodon sau Usatâi, ar putea fi o certitudine (chiar dacă anterior eram gata să fac pariu că acestea ar fi o utopie).
