Sabina Dulgheriu, este bloggerița care a ajuns la Soroca pentru a doua oară. Trăiește cu intensitate maximă fiecare moment al vieții sale și este originară din Fălticeni, județul Suceava, iar la cei 45 de ani, îi motivează pe cei care o cunosc și care o urmăresc să trăiască frumos.
„Sunt învățătoare de 26 de ani, soție de 22 de ani, mamă de 16 ani și blogger de 4 ani. Cei care mă cunosc știu că sunt o persoană prietenoasă, vocală, optimistă, spontană și iubitoare de aventuri”.
Călătorește de foarte mulți ani, activ a distribuit pe rețelele de socializare poze și informații despre unele destinații de vacanță pe care le vizita. Fiind contactată de foarte multă lume, patru ani în urmă, a hotărât să creeze un blog de travel.
„Împreună cu jumătatea mea călătoare, soțul Dragoș, am decis să ne împărtășim cu experiențele noastre de călătorie pe un blog. Numele acestuia, „Taraba cu amintiri”, a venit foarte repede și natural. M-am gândit că amintirile mele vor deveni planuri de vacanță pentru cei ce mă vor citi”, ne-a povestit Sabina.
Timp de 12 ani, a vizitat 26 de țări, la fel are nenumărate experiențe de poveste pe frumoasele meleaguri din țara ei natală. Îi plac destinațiile mai puțin cunoscute, autentice, care se lasă greu descoperite dar care oferă povești ce rămân tatuate pe suflet. Se consideră o iubitoare de călătorii atipică. Sabina, a fost un copil extrem de curios și mereu în căutare de „acțiune”. De mică a îndrăgit cărțile de aventură.
„Am început să călătoresc imaginar în momentul în care i-am descoperit pe Jules Verne cu superbele sale romane și pe Constantin Chiriță și personajele sale din Cireșarii. Trăind intens aventurile din cărți, mi-am promis că atunci când voi fi mare, voi călători. Pentru mine vacanțele pe care le fac sunt adevărate lecții de viață și reprezintă experiențe unice de cunoaștere și autocunoaștere. Recunosc faptul că în acești ani am ajuns să mă cunosc mult mai bine pe mine însămi, am devenit mai puternică, mai asumată și am reușit să îmi depășesc foarte multe limite”, a adăugat Sabina.
Pentru Prima dată a vizitat Soroca în 2021, căci își dorea foarte mult să vină în ospeție la Cetatea Sorocii. Pe lângă fortăreața noastră, a descoperit și orașul nostru mic, colorat și plini de povești vizuale. „M-am simțit foarte bine și mi-a plăcut ceea ce am trăit și am experimentat aici, anul acesta am revenit la Soroca cu gândul de a descoperi și alte „secrete” ale orașului de pe malul Nistrului. Așa cum se întâmplă de fiecare dată când ajungi într-un loc pentru a doua oară, am văzut orașul cu alți ochi. Dacă ar fi să compar Soroca cu un alt oraș vizitat de mine, aș spune fără ezitare – Lovech, unul dintre cele mai vechi și mai interesante orașe din Bulgaria, este candidatul ideal. Ambele m-au cucerit prin povestea lor, așezarea de-a lungul unor râuri știutoare de istorii și prin cetățile falnice care dau personalitate și prestanță celor două orașe”.
În fiecare loc în care a ajuns de-a lungul anilor, fie că a fost în România, Europa sau Asia, și-a dorit să își facă prieteni. După părerea bloggeriței Sabina Dulgheriu, oamenii sunt cei care dau viață și culoare locurilor. Iar poveștile trăite în fiecare călătorie au fost „scrise” împreună cu cei pe care i-a întâlnit. „În Soroca mi-am făcut prieteni și cred că și acesta este motivul pentru care a doua experiență de călătorie, trăită în Soroca, a fost mai intensă și mai frumoasă”.
Recunoaște faptul, că după ce a trecut Prutul, a descoperit locuri de poveste, iar ideea de a călători în Republica Moldova i-a venit odată cu descoperirea festivalului de la Cricova.
„Mi-a plăcut fiecare experiență trăită aici, am promovat prin articole pe blogul meu frumusețea unică a Moldovei. Acum, revin în Moldova pentru pitorescul locurilor, pentru căldura și ospitalitatea moldovenilor, pentru gastronomia extrem de savuroasă și pentru vinul fin și elegant. Abia aștept următoarea călătorie! Am în plan un circuit al celebrelor crame moldovenești. Până atunci, mă bucur de gustul bomboanelor Bucuria, achiziționate la ultima vizită în Chișinău”.
„Mi-a plăcut fiecare experiență trăită aici, am promovat prin articole pe blogul meu frumusețea unică a Moldovei. Acum, revin în Moldova pentru pitorescul locurilor, pentru căldura și ospitalitatea moldovenilor, pentru gastronomia extrem de savuroasă și pentru vinul fin și elegant. Abia aștept următoarea călătorie! Am în plan un circuit al celebrelor crame moldovenești. Până atunci, mă bucur de gustul bomboanelor Bucuria, achiziționate la ultima vizită în Chișinău”.
Pentru a vedea locurile vizitate de Sabina la Soroca, accesați AICI.
Îi dorim cât mai multe aventuri și o mai așteptăm la Soroca!
sursa foto: facebook.com