Dacă lui Dodon şi la ai lui nu le prieşte tot ce este american, de ce n-ar merge, venind la Soroca, nu pe drumul nou, construit din banii poporului american, dar pe alături, pe unde merg căruţele şi turmele de oi sau cirezile de vaci.
Niciodată nu am ascuns acest lucru şi astăzi mai confirm o dată că nu am fost, nu sunt şi nu voi fi un „fan” al omului politic Dumitru Diacov (ba mai mult, sunt convins că din cauza poziţiei prea „pacifiste” şi prea duplicitare a acestui tip de politicieni, din cauza dorinţei lor nestrămutate de a supravieţui în junglele politicii moldoveneşti după principiul „şi mie, şi ţie”, Republica Moldova s-a înglodat rău de tot şi nu ştie de unde vine şi unde se duce), dar de data aceasta sunt obligat (şi fac acest lucru din toată inima) să-i dau „celui mai de onoare democrat” o bilă albă. O bilă de aceeaşi culoare a meritat din plin şi comunistul numărul unu Vladimir Voronin care, ce mai la deal-la vale, tot nu este unul dintre preferaţii mei (chiar dacă în ultima vreme a lăsat-o mai moale) şi care astăzi a ajuns unde a ajuns nu din cauza „criticilor” ca mine sau din cauza românilor pe care nu-i iubeşte cu toate fibrele organismului său, dar fiindcă l-au adus la sapă de lemn anume acei în care Vladimir Nicolaevici a avut atâta încredere, anume acei pe care i-a plămădit şi i-a corcolit, în loc să le dea un şut în fund şi să le taie dorinţa de a merge „împotriva tătucului”. Altfel, pentru a nu întinde aţa prea mult, trebuie să explic şi de ce şi pentru ce aceste bile albe celor care tot mereu erau în „lista neagră” a noastră, a celor care văd libertatea şi democraţia cu alţi ochi decât „eroii” noştri. Vă explic: pentru că Diacov şi Voronin au avut curajul şi tupeul să le explice unor politicieni mai tineri, dar rătăciţi rău de tot, nişte lucruri elementare, pe care le cunoaşte moş Vasile de la Ţânţăreni şi baba Ioana de la Chiştelniţa, darămite (ar trebui să le ştie — şi le ştie, cu siguranţă!, dar se face mort în popuşoi!) un politician care pretinde la rolul de „lider al naţiunii”. Adică, cei doi axacali ai politicii moldoveneşti le-au explicat juniorilor în ale politicii că nu a fost cazul să facă mare tam-tam în legătură cu prezenţa tehnicii militare a SUA pe Piaţa Marii Adunări Naţionale în ziua de 8 mai, fiindcă şi de data aceasta americanii nu au venit să ne cotropească sau să ne ia bucăţica de la gură, dar să ne mai arate cum trăieşte şi cum se apără o ţară care ţine cu adevărat la poporul său. Pe de altă parte, replicile lui Diacov şi ale lui Voronin au fost simple de tot, dar în condiţiile de astăzi, când problemele de geopolitică au întunecat minţile unor politicieni, iar ura exagerată faţă de unii şi dragostea la fel de exagerată (ca să nu-i zic, pardon, pupcuristă) faţă de alţii au atins cote nebănuite, vorbele „de duh” ieşite din gurile celor doi au o încărcătură aparte. Or, replica lui Diacov dată lui Dodon — „…de ce socialiştii nu au protestat atunci când americanii au construit drumul Sărătenii Vechi-Soroca, dar se revoltă acum, când aceştia şi-au expus în PMAN câte cava din tehnica militară” sau adevărul rostit de Voronin — „…păi, şi americanii au dreptul să sărbătorească Ziua victoriei împotriva fasciştilor, fiindcă am câştigat acel război împreună” puteau fi vociferate, fără îndoială, de fiecare dintre noi, dar aceste adevăruri rostite de cei doi protagonişti au o încărcătură aparte, un fel de „vino-ncoace”, care cântăreşte foarte mult când vine vorba de lucruri atât de importante. De altfel, dacă lui Dodon şi la ai lui nu le prieşte tot ce este american, de ce n-ar merge, venind la Soroca, nu pe drumul nou, construit din banii poporului american, dar pe alături, pe unde merg căruţele, turmele de oi şi cirezile de vaci. La fel şi Usatâi ar putea să-i roage pe prietenii de la Moscova să asigure „capitala Nordului” cu utilaje de curăţare a drumurilor, fiindcă utilajul militar american are altă menire. (Apropo, nu ştiu de ce, dar sunt convins că şi la Bălţi, ca şi la Soroca pe străzi poţi vedea tomberoane pentru deşeuri menajere pe care scrie USAID, dar nu Made in Russia). Şi, la urma urmei, soldaţii americani, într-un număr foarte mic, cum au venit aşa şi vor pleca, în comparaţie cu militarii ruşi, care nici nu au de gând să se întoarcă acolo de unde au venit. Ba mai mult, la parada de la Tiraspol de luni au participat şi soldaţii ruşi, sfidând opinia publică şi tot ce ţine de decenţă în relaţiile dintre două state. De ce oare acest lucru nu-l doare pe Dodon şi de ce socialistul de la Sadova este atât de făţarnic când este vorba de a-şi alege „prietenii”?
Şi încă ceva. Anul acesta s-a diminuat simţitor numărul purtătorilor panglicilor Sfântul Gheorghe. Nu ştiu cum se explică acest „fenomen” — poate a avut importanţă şi faptul că Kazahstanul şi Belarusul (cei mai buni prieteni şi aliaţi ai Federaţiei Ruse) au interzis prin lege utilizarea acestui simbol pe teritoriile lor sau poate şi nostalgicii noştri au înţeles că nu este bine să pui la piept însemnele altui stat, deoarece este imaginabil ca cineva din altă ţară să-şi prindă la piept tricolorul nostru, dar socialiştii şi aici au găsit ieşire din situaţie. Or, am văzut persoane nu cu panglici mici, ca în anii trecuţi, dar cu nişte ditamai panglicoaice până la buric. Probabil, pentru a nu rămâne cu preţiosul material… în stoc.
Mi-a plăcut cu panglicoaiele!