Răspunsul la această întrebare ar trebui să fie clar şi să nu stârnească dubii şi controverse, dacă ţinem cont de faptul că Curtea Constituţională (CC) este instanţa supremă în materie de jurisprudenţă. În realitate însă se întâmplă precum zice o vorbă de duh: doi jurişti — trei păreri. Şi dacă juriştii îşi “frâng gâtul” în această junglă, ce să mai zici de noi, acei care mai mult intuiesc decât cunosc. Adică, nu ne rămâne decât să tragem cu urechea la ceea ce spun alţii şi să facem concluziile de rigoare. Bunăoară, analistul politic de la Bucureşti Sorin Ioniţă, specializat în tematica juridică, afirmă, când vine vorba de decizia CC de modificare a procedurii de alegere a preşedintelui Republicii Moldova, că aceasta este una “halucinantă” şi “unică” în lume, o decizie de o magnitudine şi creativitate fără precedent în Europa. “Motivarea sună ca din Kafca. Politic este bine că se revine la alegerea directă a preşedintelui, dar calea pe care s-a ajuns aici este unicat mondial. Din acest moment sistemul constituţional al Republicii Moldova este aruncat în aer de o Curte care face literatură science fiction, îşi contrazice propriile decizii… Nu mi-e clar cum şi ce va mai putea funcţiona de acum înainte la Chişinău, măcar cu un grăunte de predictabilitate”, se cruceşte Ioniţă. Să-l lăsăm însă pe Ioniţă de la Bucureşti cu văicărelile lui, mai cu seamă că nu-I exclus, după cum se crede în astfel de cazuri la Chişinău, că acesta are nişte interese meschine şi slujeşte nu ştiu pe cine, şi să ne punem noi singuri mintea în mişcare. Să zicem, pe mine personal mă frământă două întrebări, la care sunt obligat să găsesc răspuns: unu — dacă CC are dreptate, atunci nu cumva noi, de la 2000 încoace, am trăit “po poneatiam”, dar nu conform Legii supreme? şi doi — ce ne facem acum cu cele peste 400.000 de semnături, colectate de la cetăţeni pentru a alege preşedintele de tot poporul, şi nu numai? Cine, cum, când şi în ce măsură va purta răspundere pentru această gafă monumentală, care ne-a mai făcut încă o dată de râs în faţa lumii şi cum se simt astăzi Voronin, Ghimpu (interimar), Lupu (interimar), Timofti, care în mod normal ar trebui să-şi revizuiască SV-urile şi să refuze la facilităţile ce li se cuvin ca la foşti şefi de stat? Pe de altă parte, ar trebui să ne bucurăm că nu va mai trebui să cheltuim o grămadă de bani pentru a organiza referendumul, dar şi aici apar alte două întrebări: prima — de ce alianţa de la putere a privit dintr-o parte la osânda opoziţiei parlamentare şi extraparlamentare (deşi, repet, îmi dau bine seama cât de cinică şi cât de josnică este politica moldovenească), care a înrolat o armată întreagă de voluntari, chemaţi să adune semnăturile cetăţenilor, dacă putea organiza referendumul printr-un vot în parlament sau printr-o „simplă” decizie a CC? şi a doua — păi, domnilor şi doamnelor, decizia istorică sau strâmbă a Curţii a rezolvat doar una din cele patru (!!!) probleme înaintate de Platforma Civică Demnitate şi Adevăr şi alţi coparticipanţi la colectarea semnăturilor. Adică, numărul deputaţilor din parlamentul Republicii Moldova va rămâne 101, dar nu 71, cum a cerut opoziţia, deputaţii nu vor pierde imunitatea parlamentară şi vor continua să se ascundă în umbra legitimaţiei de ales al poporului, iar preşedintele va fi imposibil de suspendat şi în cazul săvârşirii faptelor care încalcă Constituţia. Dacă cineva a avut anume acest scop, de a diminua din cererile protestatarilor şi de a stinge „spiritul revoluţionar” şi de a reîntoarce republica „în albia normală”, are motive serioase să se felicite (deşi protestatarii au afirmat zilele acestea că nu vor renunţa la acţiunile care i-au făcut celebri). Pe de altă parte, decizia CC pare să fi pus o cruce mare pe „prietenia” dintre Dodon şi Usatâi. Cel puţin luni, în cadrul unei emisiuni televizate, liderul Partidului Nostru a dat de înţeles, în maniera lui de om care ştie toate şi despre toţi, că beneficiarii direcţi ai deciziei CC sunt Vlad Plahotniuc şi Igor Dodon, care s-ar fi întâlnit pe secret în Cipru, la Larnaca. Ce-i drept, cel mai mare socialist Igor Dodon a infirmat ulterior declaraţiile „prietenului” Renato Usatâi, dar ce mai contează aceasta când podurile ard şi babele se piaptănă.
Altfel, după această nedumerire cu decizia CC vine ca un tăvăluc al doilea val de incertitudine — când vor avea loc alegerile prezidenţiale şi cine vor fi candidaţii la această râvnită funcţie în stat. Cu privire la termenele de organizare a scrutinului marja este mai mult decât generoasă: de la sfârşitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie, cum a declarat spicherul Adrian Candu (or, există un şir de „lucrări” ce trebuie îndeplinite, inclusiv crearea condiţiilor egale pentru toţi doritorii de a-şi încerca norocul) până la boicotarea alegerilor, în opinia lui Renato Usatâi şi organizarea, în primul rând sau concomitent, a alegerilor parlamentare anticipate. În ceea ce priveşte candidaţii, sunt convins că va fi mare înghesuială (Dodon deja bate şeaua ca să se priceapă calul, adică colegii lui de partid), or este rău acel politician care nu doreşte să devină preşedinte de ţară. Cu o singură, dar obligatorie precizare: nici Renato Usatâi, nici Dorin Chirtoacă care mereu „au stat bine” în sondaje nu vor avea dreptul să candideze din cauza vârstei „prea fragede”. Adică, în Republica Moldova nu mai este valabilă lozinca comunistă, care spunea că tinereţea este o virtute…
