Cobeam vreo jumătate de an în urmă că nu este exclus să ne confruntăm, într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, cu probleme mai dihai decât “pădurea Domnească” şi iată că am avut dreptate, cu părere de rău. Or, într-un mai mare haos şi dezmăţ ca acum Republica Moldova nu a trăit de la independenţă încoace. Nu de alta, dar unde dai, începând cu agricultura şi terminând cu fotbalul, — acolo crapă, peste tot doar strâmbe şi interese, iar a face prognoze cu privire la ce ne aşteaptă, într-un viitor mai mult sau puţin apropiat, nu se poate încumeta nici cel mai mare oracol. Cel puţin eu, care mă (auto) consideram un mic “mahăr” în ale politicii, acum ridic mâinile în sus şi recunosc în gura mare că fenomenul politic mă depăşeşte şi că nu pricep nici o boabă în ceea ce are loc în jur. Ba mai mult, am ajuns s-o trăim şi pe asta — mai multă lume, inclusiv şi mulţi dintre acei cu viziuni progresiste şi democratice, “plâng” după regimul lui Voronin şi blestemă ziua când au dat vot de încredere “alor nostri”.
Altfel, nu miliardul furat şi nici lupta dintre oligarhi este, în opinia mea, cea mai mare problemă care ne macină, dar faptul că guvernanţii de azi au putut să distrugă poate cel mai sfânt mit de care ne-am agăţat în ultimii ani — că există şi în această republică oameni care pot şi vor să schimbe lucrurile în bine, care pot şi vor să pună interesul public în faţa celui personal şi de grup. Adică, şi de data aceasta “pragmaticii” şi oportuniştii de tot felul au fost mai breji şi mai convingători decât romanticii şi moraliştii. Pe de altă parte, poate cineva dintre Dumneavoastră mai crede că situaţia poate fi remediată, iar cursul dezvoltării noastre readus în albia normală (cel puţin spicherul Adrian Candu este de părerea că se pot întâmpla astfel de minuni) şi dacă mai există astfel de persoane nu am decât să vă felicit, dar este de-ajuns să arunci o privire la stânga şi la dreapta ca să înţelegi un lucru — numai noi puteam să transformăm o istorie de succes într-un, pardon, rahat rău mirositor, nu doar la figurat, dar şi la propriu. Bunăoară, cine poate pune mâna în foc şi afirma că alegerile parlamentare anticipate mai sunt o utopie, iar Alianţa de la guvernare va fi păstrată? În primul rând, pur matematic aceasta AIE-3 nu mai există practic, fiindcă 50 de mandate sunt puţine, iar votul din izolator a lui Vlad Filat nu poate fi decât unul pe cât de important, pe atât de imprevizibil. În al doilea rând, priviţi cât de „gelos” este liderul democrat Marian Lupu, care a declarat pe şleau ca cei din PLDM să nu mai umble cu şantajul, dar să aleagă din cele „două mirese” (una mai dihai decât alta) — ori Alianţa pentru Integrare Europeană (care numai în vorbe este pentru integrare, iar în fapte a discreditat tot ce se putea de discreditat), ori Platforma Civică „Dreptate şi Adevăr” (care a deviat serios de la cursul anunţat la începuturi). Sau, fiţi atenţi că pentru prima dată în Republica Moldova (nu fără aportul unui avocat, care mai ieri se complăcea în rolul de părtaş al Platformei ce-şi „doreşte ţara înapoi”, iar astăzi este apărătoarea celor care vor să schimbe vectorul nostru extern) a apărut noţiunea de „deţinut politic”. Deloc întâmplător un activist de pe reţelele de socializare se întreba retoric ce ar fi fost cu el dacă, Doamne fereşte, bloca strada centrală a Chişinăului sau percheziţiona automobilele Ministerului de Externe? Era considerat “deţinut politic” sau un banal infractor, care era pedepsit corespunzător pentru ca altora să nu le mai vină pofta de a atenta la liniştea publică? Era el protejat şi apărat de mitropoliţi şi episcopi ca în cazul lui Vlad Filat şi a lui Renato Usatâi sau era pus la zdup fără crâcnire? Ca să nu mai zic de comportamentul lui Dodon şi al altor „disidenţi”, care se simt în astfel de situaţii mai ceva ca peştele în apă.
În fine, când Dvs. citiţi aceste rânduri este clară, probabil, soarta Guvernului Streleţ şi, implicit, a AIE-3. Or, până ieri situaţia era mai mult decât complicată, fiindcă din cei doi „prieteni” ai PLDM doar liberalii au declarat fără echivoc (sper că între timp părerea lor nu s-a schimbat) că nu vor vota moţiunea de cenzură înaintată de socialişti şi comunişti (mai poftim un tandem care până nu demult părea imposibil), pe când democraţii urmau să decidă cum vor proceda, deşi Adrian Candu şi-a manifestat încrederea că AIE-3 trebuie neapărat păstrată, iar Marian Lupu a dat de înţeles că nimic nu este bătut în cuie. Şi “grupul Leancă”, care are relaţii de colaborare cu actualul premier cam aşa cum are mâţa cu şoarecele, constituit din Iurie Leancă, Eugen Carpov, Nicolae Juravschi a decis, în ultimul moment, după cum a declarat însuşi ex-premierul să nu voteue voţiunea de cenzură. În ceea ce mă priveşte, în postura mea de “prezicător de doi bani”, cred că Guvernul a picat, ceea ce nu înseamnă că aşeeaşi soartă o va avea şi AIE-3. Or, chiar dacă liberal-democraţii vor rămâne pe poziţii şi nu vor mai dori să se afle în aceeaşi barcă cu “trădătorii”, în ajutor, la crearea AIE-4, ar putea veni comuniştii. De ce? Fiindcă nici ei, sau în primul rând ei, nu sunt gata de alegeri anticipate.
