Bineînţeles, răspunsul exhaustiv la această întrebare îl cunoaşte domnul Voronin şi apropiaţii săi, dar aceasta nu înseamnă că şi noi, muritorii de rând, nu avem dreptul la cutare sau cutare versiune. Mai cu seamă că, după prestaţia precară din primele 100 de zile a celui de-al cincilea preşedinte al Republicii Moldova, nu este chiar atât de greu să-i găseşti vreun cusur. Adică, trebuie să fii leneş de tot sau să-ţi fie în cot de soarta acestui petec de pământ ca să nu doreşti impeachmentul lui Dodon. Or, liderul comuniştilor nu este primul (probabil, nici ultimul) care doreşte demiterea preşedintelui.
Anterior, şi preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, şi-a declarat intenţia de “a-l elibera din funcţie” pe Igor Dodon, fiindcă acesta şi-a permis să încalce, în repetate rânduri, Constituţia. Ba mai mult, liberalii au anunţat că vor înregistra la secretariatul Parlamentului un proiect de lege privind iniţierea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Republicii Moldova, dar nu aveau şi nu au până în prezent cele 34 de semnături necesare ca proiectul să fie înregistrat. Ce-i drept, prin comportamentul său domnul Ghimpu a dat de înţeles că pe el personal nu-l interesează atât încălcarea documentului principal din stat, dar faptul că Dodon a declarat cu o doză mare de sarcasm că, în funcţia sa de comandant suprem al armatei, niciodată nu va schimba la cârma Ministerului Apărării un hârb pe oală spartă, adică pe Anatol Şalaru cu Valeriu Munteanu.
Vladimir Voronin, la rându-i, culege ceea ce a semănat cândva. Adică, trage ponoasele şi suferă consecinţele timpurilor când vedea în Dodon persoana potrivită ca să-l succeadă la putere, dându-i acestuia, în detrimentul altora, mai multe avansuri. Nici prin gând să-i treacă, probabil, ce şarpe veninos a încălzit la pieptul său atâţia şi atâţia ani. Nici în cele mai negre visuri nu-şi putea imagina că “cel mai bun produs al său”, împreună cu Zina Carabina, pardon, Zinaida Greceanâi, îi vor face atâtea zile fripte şi îl vor trata “ca pe un oarecare”. Nu de alta, dar odată venit la putere, Igor Nicolaevici, preferatul de odinioară al băbuţelor din PCRM, a uitat de mentori şi de “avtoriteţi” şi-şi face poftele cum doreşte şi când doreşte. Fără îndoială, această obrăznicie, acest tupeu nu putea fi pe placul “tătucului Voronin”, care a decis să-i dea peste mâini “fiului rătăcitor”, numai că acesta, repet, nu-i dă nici un fel de ascultare. Pe de altă parte, acuzele aduse de comunişti lui Dodon sunt la fel de consistente ca şi pretenţiile liberalilor — călcarea în picioare a Constituţiei, dorinţa federalizării republicii, organizarea unui referendum la această temă (deşi actualul lider de la Tiraspol a declarant răspicat că în stânga Nistrului nu pot fi organizate astfel de referendumuri)…, dar şi în cazul liberalilor, şi în cazul comuniştilor (chiar dacă ambele tabere au perfectă dreptate) se întrezăreşte mai degrabă o reglare de conturi şi o promovare a intereselor de grup decât apărarea intereselor naţionale.
De altfel, intenţiile bune şi frumoase ale PL şi PCRM nu vor avea nici un efect, dacă şi alte formaţiuni parlamentare, în speţă majoritarii din PDM, nu vor fi pe aceeaşi măsură de undă. Din punct de vedere matematic, dacă adunăm voturile celor care şi-au exprimat deja dezacordul cu politica izolaţionistă şi pro-estică promovată de Dodon (PL, PLDM, PCRM şi alţii), lucrurile ar putea merge în albia dorită — cel puţin cele 34 de voturi necesare pentru a înregistra proiectul de demitere nu mai sunt o culme de neatins, numai că… să nu zică nimeni “hop” până nu a sărit. Nu de alta, dar faptul că la ultima întâlnire trilaterală Candu-Dodon-Filip s-a vorbit mai mult în contradictoriu nu înseamnă că Racul, Broasca şi Ştiuca trag în părţi diferite. Viaţa ne-a demonstrat în repetate rânduri că multe prietenii “beton” se destramă la prima adiere de vânt şi multe alianţe slabe, la prima vedere, se fac tari ca granitul când vine vorba de apărarea propriilor interese. Iar senzaţia că între PSRM şi PDM există o “dragoste ascunsă” încă nu a spulberat-o nimeni…
P.S.
Între timp preşedintele Igor Dodon şi-a mai vociferat o dorinţă: de a căpăta, cu ajutorul legislativului, mai multe prerogative, pentru… a dizolva Parlamentul. În caz contrar, arată acesta din pumni, se va adresa nemijlocit poporului care, în opinia lui, îl va susţine. Nu este pentru prima dată când acesta se plânge că nu are pârghii, deşi în campania electorală, iar apoi la întâlnirea cu ţarul rus promitea să facă lucruri mari, cu posibilităţi mici. Când scriu aceste rânduri încă nu este clară poziţia deputaţilor, în special a democraţilor şi a transfugilor de la PCRM. Comuniştii şi liberalii parcă şi-au expus părerile şi nu cred să dea curs dorinţei preşedintelui, dar mai ştii…
