Cea mai mincinoasă, cea mai murdară, cea mai ipocrită şi cea mai greţoasă campanie electorală promovată de un pretendent la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova (Igor Dodon) şi de acoliţii săi a luat sfârşit. A luat sfârşit o perioadă de adevărat coşmar, în care atacurile la persoană, scenariile scrise de nişte minţi bolnave, inepţiile ieşite din gura unor inşi certaţi nu doar cu bunul-simţ, dar şi fără pic de ruşine, etichetările fariseice „ca la uşa cortului” au trecut orice fel de limite.
Or, sunt convins că mai multă lume a fost pur şi simplu consternată de comportamentul bădărănesc şi de cinismul celui care consideră că… „Moldova are viitor”. Dacă până şi Victor Şelin, care niciodată nu şi-a ascuns aspiraţiile pro-estice şi era considerat un fan înrăit al lui Dodon, s-a lăsat de liderul socialist, atunci ce să mai zicem despre alţii. Pe de altă parte, faptul că Vladimir Voronin s-a răzgândit aşa. din senin, şi îşi cheamă ciracii să-l voteze pe “trădătorul care s-a vândut pe 3 milioane” dă de bănuit că socialiştilor le arde pământul sub picioare.
Ce-i drept, întotdeauna şi pretutindeni (darămite în Republica Moldova!) campaniile electorale sunt aidoma unei „expoziţii” a tot ce poate fi mai rău şi mai urât la specia umană (vedeţi şi campania electorală din SUA), dar de data aceasta chiar s-a sărit peste băţ. Înţelegem cu toţii că lupta politică nu înseamnă doar o competiţie de idei şi viziuni, dar nici chiar aşa. Să pui toate „tunurile” pe rivalul politic, să mai spui o minciunică-două sau să preamăreşti unele lucruri — nu că ar fi normal, dar… se mai întâmplă peste tot în lume. Să bârfeşti nemilos şi să te cobori până în zona penalului, penibilului şi a nesimţirii crase este, probabil, interzis până şi în triburile din junglă. Să-ţi mobilizezi familia, colegii şi prietenii în numele unei „cauze sfinte” (dacă poate fi sfântă lupta pentru oricare fotoliu ar fi), să-i chemi pe baricade pe acei care îţi împărtăşesc scopurile şi valorile — este de înţeles. Să ridici mâna la ceea ce se numeşte „zona intimă a unei persoane” (mai cu seamă când este vorba de o doamnă!), să scorneşti nişte scenarii diabolice, să speculezi pe neştiinţa oamenilor şi, culmea!, să implici în proces preoţi fără nici un fel de Dumnezeu nu este altceva decât să intri în păcate pe care nu le vei putea spăla cu toate apele Nistrului.
Nu ştiu câtă lume s-a lăsat păcălită şi atrasă în această capcană, dar bănuiesc că numărul celor rătăciţi ar putea fi destul de mare. Foarte probabil că s-au găsit potenţiali alegători care au crezut pe bune că pe „sovestea” doamnei „masoană” Maia Sandu (apropo, în literatura de specialitate se spune că „…în regulamentele tuturor lojelor masonice se stipulează interzicerea femeii în calitate de membru: «Robii, femeile, persoanele amorale nu pot fi primite în ordin, or din orice lojă pot face parte doar persoanele de sex masculin, cu o reputaţie ireproşabilă») pot fi puse cazurile de suicid şi că îndată după alegeri vom fi invadaţi de refugiaţi sirieni. Şi dacă după aceste minciuni gogonate cineva se va simţi fericit şi împlinit, înseamnă că… ceva este foarte putred în Republica Moldova.
În fine, de luni vom avea un preşedinte şi aceasta contează. Adică va fi pus capăt manipulărilor şi intimidărilor, iar societatea va intra în albia normală (pe cât posibil). Păcat doar că s-a mers mult prea departe şi că lupta pentru voturile noastre şi pentru o funcţie cu prerogative limitate, dar cu atragere magnetică deosebită ne-a divizat şi mai mult. Or, din această campanie vor ieşi şifonaţi nu doar concurenţii electorali, dar şi noi, acei „vinovaţi fără nici o vină”… Cine dintre cei doi merită să ne conducă următorii patru ani vom decide fiecare dintre noi. De altfel, la întâlnirea cu unul dintre candidaţi, moş Ion Moruz din satul Parcani a spus, în opinia mea, o vorbă foarte înţeleaptă: „Duminică eu voi merge să aleg, dar nu să votez”. Filozofică abordare, nu vi se pare? Nu de alta, dar a vota înseamnă o simplă ridicare mecanică de mână sau aruncarea automată în urnă a buletinului, pe când a alege înseamnă a pune mintea în mişcare şi a face procesul nu doar liber, dar şi conştient.
Şi încă ceva. Duminică avem de ales între doi candidaţi nu doar diferiţi ca sex, dar şi ca abordare a unor chestiuni de ordin strategic. Dacă doamna Maia Sandu a avut o campanie decentă şi a lăsat loc pentru “bună ziua”, atunci Igor Dodon (şi susţinătorii lui, inclusiv din PDM) a ars mai multe poduri. De exemplu, chiar aş vrea să văd cum, dacă, eventual, va deveni preşedinte, va da ochii cu Petro Poroşenco sau Klaus Iohannis…
P.S. Ştiind habarnicia moldovenilor şi părerea multora că „votul meu nu contează” este foarte posibil ca multă lume să rămână acasă şi să dea altora dreptul să-i aleagă viitorul (chiar dacă până la secţia de votare sunt nu mai mult de 100-500 de metri). Faptul că pe data de 30 octombrie absenteismul a fost de 50 la sută mă scuteşte de orice comentarii. Şi invers, foarte multă lume din diasporă este gata să facă mii de kilometri pentru a demonstra că viitorul contează cu adevărat. Bunăoară, fiul meu care își face studiile în Danemarca (unde nu există secţii de votare), alături de alte câteva zeci de studenţi moldoveni, va face peste 1200 km până la Berlin, pentru că îi pasă.
