De ce nu mai avem județe? Factorii care au dus la eșecul reformei

0
149
Viișoara este un sat în care energia verde are viitor

Cuvântul descentralizare sună de multe ori în discursurile politicienilor, care promit reforme și schimbare, însă, de și mai multe ori acest cuvânt este uitat. O tentativă de descentralizare și o reformă administrativ-teritorială s-a făcut în 1999, când Republica Moldova a fost împărțită în 10 județe, o regiune autonomă și 662 de primării (fără teritoriul din stânga Nistrului). Cu toate acestea, reforma nu a trecut exercițiul popularității și a fost anulată în 2003, când am revenit la raioane.

De ce nu au funcționat județele și de ce această reformă administrativ-teritorială a fost prezentată de unii politicieni drept un mare eșec, încercăm să explicăm mai jos. 

După aproape un deceniu de independență, Republica Moldova continua să aibă o structură administrativ-teritorială preluată din perioada sovietică. Erau 912 primării și tocmai 40 de raioane, care aveau bugete mici și nu puteau oferi servicii de calitate necesare localnicilor. 

Dorința de schimbare a sistemului administrativ-teritorială a fost confirmată și de un sondaj realizat de Fundația IDIS „Viitorul” în 1997, în care se arăta doar 5% din respondenți au dat o apreciere pozitivă sistemului administrativ de atunci, iar 60% de respondenți simpli și 85% din totalul primarilor și consilierilor locali s-au pronunțat pentru schimbarea sistemului administrativ existent.

A urmat o amplă analiză a situației economice, sociale, demografice și de altă natură a colectivităților teritoriale planificate, efectuată cu sprijinul instituțiilor europene. Scopul era crearea unor județe cu o bază economică și fiscală stabilă, menită să asigure condiții decente pentru funcționalitatea lor. Reforma urmărea și obiectivul reducerii cu 25-30% a personalului din organele administrative, fiind preconizată o economie de 12 milioane de lei anual.

Astfel, în 1998 este adoptată Legea privind organizarea administrativ-teritorială. Aceasta stabilea două niveluri de organizare: primul nivel era format din 593 de comune, iar al doilea – din 10 județe, o regiune autonomă (Găgăuzia) și municipiul Chișinău. Drept rezultat al reformei, care s-a produs în 1999, cele 40 de raioane s-au transformat în 10 județe, iar numărul primăriilor a fost redus până la 662, în locul celor 593 care se voiau. 

Suprafața medie a unui județ era de circa 4 mii de km pătrați (ceea ce constituia 9% din teritoriu țării), numărul locuitorilor varia între 240 și 400 de mii, Taraclia era o excepție, având doar 50 de mii. De asemenea, județele erau organizate în jurul unor axe regionale industriale importante, cu infrastructură mai dezvoltată (căi ferate, drumuri, telecomunicații, prestări de servicii către populație), care puteau servi drept bază în dezvoltarea ulterioară. 

Aurel Sîmboteanu, doctor în științe politice, conferențiar universitar, prorector al Academiei de Administrare Publică, scrie în cărțile sale de analiză a reformei administrativ-teritoriale din 1998-1999 că sistemul administrativ moldovenesc practic „a fost racordat structural și funcțional mai aproape de rigorile europene, dar și de sistemul tradițional autohton”. Totuși, ceva nu a mers. 

Populismul dictează câștigătorul

Unii susțin că reforma de formare a județelor nu s-a bucurat de succes din cauza lipsei comunicării dintre autorități și oameni. „A fost făcut un pas important spre descentralizare, însă, multe servicii, în loc să devină mai apropiate de cetățeni, au fost îndepărtate”, susține fostul deputatul Iurie Țap, care în acea perioadă ocupa funcția de primar al orașului Florești. 

Cu toate acestea, Victor Juc, directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, constată că de vină este, în mare parte, populismul și reforma care nu a fost dusă până la capăt. „Atunci nu se făcea niciun fel de comunicare cu oamenii. Cu ce să comunici, dacă era numai Moldova 1 și radioul național? Dar s-au făcut prea multe speculații și populism privind distanța mare pe care trebuie să o parcurgă oamenii ca să ajungă la centru ca să-și rezolve problemele. Iar oamenii nu erau deprinși să meargă la poliție sau la primărie să se plângă că vecinul le-a furat găina, ci la raion, iar acum – la județ. Ar fi venit chiar la Chișinău, dar distanța era prea mare”, spune expertul. 

De asemenea, el menționează că una dintre „scăpările” grave ale acestei reforme a fost că, deși s-au creat județe, a crescut suprafața și numărul oamenilor dintr-o singură unitate, nu s-a făcut descentralizarea financiar-fiscală și decizională. „Adică li s-au dat atribuții, dar nu li s-au dat mijloace pentru realizarea lor”, adaugă Victor Juc. 

Contrareforma

Deși era un pas esențial în domeniul reformei administrației publice locale, care ar fi trebuit să reducă din cheltuielile administrative, dar și să ofere oamenilor servicii mai bune, această reformă i-a făcut pe autori să piardă o parte din alegători. Au câștigat cei care au mânuit cel mai bine cu fraze populiste. În 2001, la putere vine Partidul Comuniștilor (PCRM), care pune orice insucces și lipsuri pe seama noii reforme. „Nu ați putut să vă rezolvați problemele, iar acum nici atât nu veți putea face, pentru că e prea departe. Nu primeau profesorii salarii – de vină este reforma, se grăbea să spună Voronin și așa își câștiga simpatia și încrederea oamenilor”, povestește expertul Victor Juc.

Tot în 2001, PCRM aprobă Legea de dizolvare a județelor și revenirea la raioane, declarând la radioul și televiziunea națională – singurele mijloace de informare în masă cu acoperire în întreaga țară – că este absolut necesară revenirea la vechea structură administrativ-teritorială. „Revenirea la raioane ne va ajuta să reducem numărul funcționarilor”, spunea vicepremierul comunist Vasile Iovv, pledând pentru trecerea cât mai rapidă la raioane. 

Însă Victor Popa, pe atunci profesor universitar, considera că numărul de funcționari în administrațiile locale va crește și mai mult după constituirea raioanelor. „Prin urmare, se vor majora și cheltuielile legate de întreținerea aparatului. Un alt argument [n.red. al promotorilor revenirii la sistemul de raioane] este că aleșii locali trebuie aduși aproape de cetățeni, dar oamenii nu au nevoie ca funcționarii să le fie aproape, ci de acces liber la serviciile publice”.

Costurile revenirii

Schimbările au fost făcute după alegerile locale din mai-iunie 2003. Republica Moldova a revenit la 32 de raioane și la 901 de primării, ceea ce a costat statul circa 1 miliard de lei. După implementarea „contrareformei”, numărul de funcționari publici a crescut cu 11.776 de persoane. În total, circa 20 miliarde de lei au fost pierdute în perioada 2003-2017 din cauza revenirii la raioane, au calculat experții de la IDIS Viitorul.

Cu toate acestea, nu au fost create servicii noi și nu a fost îmbunătățită calitatea serviciilor publice furnizate. „De fapt, a avut loc o apropiere a aparatului birocratic loial partidului de guvernământ de colectivitățile locale, reducându-l la o simplă rețea de transmisie a deciziilor luate la nivel central. Cu alte cuvinte, a avut loc revenirea la practicile sovietice de instalare a secretarilor locali de partid în fruntea structurilor administrative locale”, scrie lectorul universitar Sergiu Cornea într-o analiză despre reformarea organizării teritoriale a puterii locale din Republica Moldova.  

„Nu e cel mai rău lucru că a avut loc revenirea la raioane, cel mai rău e că raioanele depind financiar de guvern, iar guvernul este alcătuit de forțe politice”, spune Victor Juc, directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice.

Imagine (harta RM 1998-2003): Spiridon Manoliu/Wikipedia

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.