Unul din sentimentele care se ţine de mine ca un scai şi care mă urmăreşte în ultimii ani este sentimentul ruşinii. Şi când afirm acest lucru nu am în vedere ceva de ordin personal sau ceva minor, care poate fi considerat un rezultat al unor exigenţe deosebite ori a unei minţi bolnave, Doamne fereşte!, dar fenomene şi matrapazlâcuri cu bătaie lungă şi cu o substanţială încărcătură emoţională.
De exemplu, mi-a fost ruşine atunci când politicianul cu barbă a trădat ideea naţională şi a trecut în tabăra adversă, am trăit clipe de coşmar la numărătoarea voturilor după aproape toate scrutinele, înghițind în sec ordinarele înfrângeri ale partidelor şi candidaţilor pe care am pus eu miză, mă trec fiorii când mă gândesc că atâţia pretinşi lideri naţionali au trăit şi trăiesc după principiul „…mai aproape sunt dinţii decât părinţii”, roşesc atunci când văd ce limbă pocită vorbesc majoritatea copiilor din show-ul (de la un post TV cu acoperire naţională, printre altele) Ludmilei Balan şi cât bădărănism şi falsitate persistă în comportamentul unor membri ai juriului concursului, care se vrea o copie fidelă a emisiunii prezentate de starul rus Maxim Galkin, nu ştiu unde să mă bag de ruşine când văd că actualul preşedinte al Republicii Moldova nu ştie care este capitala Turciei…
La finele săptămânii trecute eu, alături de alţi vreo 50-60 de soroceni, am fost puşi în situaţia ingrată de a fi martorii unui alt adevărat val de ruşine şi a căderii unui mit care mereu ne-a făcut cinste şi care de acum înainte nu mai cred că este valabil — chipurile, oraşul Soroca este “capitala culturală a Nordului”! Pe naiba, mai degrabă Soroca este capitala inculturii şi indiferenţei! Şi când zic aceasta nu am în vedere străzile pline de noroi sau câinii vagabonzi “cu colacii în coadă” (slavă Domnului, la acest capitol oraşul nostru stă mai bine decât multe alte oraşe din republică), dar comportamentul şi lipsa totală de interes faţă de frumos a celor care au avut onoarea să se nască şi să trăiască în această “mică Elveţie” şi a celor care trebuie să promoveze valorile culturale şi naţionale, inclusiv şi graţie funcţiilor pe care le deţin. Or, la concertul jubiliar al formaţiei “Noroc” Sala mare al Palatului orăşenesc de cultură a fost aproape goală şi membrii celebrului “Noroc” au fost puşi în situaţia să prezinte un concert de zile mari în faţa a doar o mână de oameni. Unde au fost ceilalţi intelectuali de la Soroca, ce au făcut în acea seară elevii şi majoritatea pedagogilor de la Colegiul de Arte “Nicolae Botgros”, de la Colegiul “Mihai Eminescu” (de altfel, instituţii care pregătesc şi viitori lucrători de cultură, pentru care o întâlnire cu marii maeştri ai “Noroc”-ului n-ar fi fost în plus), de ce au ignorat concertul reprezentanţii altor instituţii menite să semene frumosul şi utilul rămâne de văzut. Un lucru este cert: prin pasivitatea şi indiferenţa lor sorocenii au demonstrat o dată în plus că aparenţele înşeală şi că de la vorbă până la faptă este un drum mult prea mare.
Păcat că sorocenii au ratat ocazia întâlnirii cu adevăraţii “monştri sacri” ai culturii basarabene Lidia Botezatu, Liviu Ştirbu, Radu Dolgan, cu tânărul şi talentatul interpret Serj Cuzencov şi n-au savurat din măiestria toboşarului Sergiu Puha sau a saxofonistului sorocean Sergiu Plop.
Altfel, nu vreau ca aceste constatări să fie tratate ca atacuri la persoană sau drept o piatră aruncată în curtea unor bresle. La urma urmei, motivele absenţei la concert a sorocenilor pot fi diverse — de la lipsa de publicitate până la ora prea târzie sau prea devreme a concertului, de la alte preferinţe până la preţul prea mare (100 de lei) al biletelor. Pe de altă parte însă, este păcat să pierzi ocazia întâlnirii cu adevăraţii “monştri sacri” ai culturii basarabene Lidia Botezatu, Liviu Ştirbu, Radu Dolgan, cu tânărul şi talentatul interpret Serj Cuzencov, să nu savurezi din măiestria toboşarului Sergiu Puha sau a saxofonistului sorocean Sergiu Plop. Ştiu că multă lume a regretat că nu a fost la concert şi au aflat de la alții cât de frumos a fost, dar… una este să auzi şi alta este să vezi. Bine că prestaţia celor 50-60 de spectatori prezenţi la concert a fost peste medie şi a mai spălat din această ruşine şi artiştii de la Chişinău au fost scăldaţi în flori şi aplauze şi vreau să cred că au plecat de la Soroca cu sentimentul că munca lor mai trebuie cuiva şi că frumosul va salva şi de data aceasta lumea…
P.S. Numărul mic de spectatori prezenţi la concertul “Noroc”-ului nu este însă un record de rea pomină, înregistrat de soroceni. Vreo zece ani în urmă, în cadrul manifestărilor prilejuite de tradiţionalul “Mărţişor”, la concertul nu mai puţin celebrului ansamblu de dansuri “Joc” (la care alţii doar pot să viseze) am numărat în sală 15 spectatori!!! Un record aproape imposibil de repetat sau de bătut.
