Mitingul opoziţiei de la Chişinău şi contra-mitingurile puterii din câteva centre raionale de duminica trecută deocamdată nu s-au soldat cu nimic concret, părţile „beligerante” rămânând pe „poziţii”. Unii au demonstrat că schimbarea sistemului de vot în Republica Moldova nu este oportun, aducând drept argumente şi concluziile Comisiei de la Veneţia, iar alţii au pedalat pe ideea că votul uninominal, iar în cel mai rău caz votul mixt, este o adevărată panacee pentru societatea moldovenească înglodată în corupţie şi dezmăț, invocând susţinerea unor artişti cu renume (care, vorbesc gurile rele, nu ar fi făcut acest lucru pe gratis).
Până la urmă, acest rezultat nul sau aproape nul era uşor de prevăzut, or nu există cazuri în istoria contemporană a RM când acei aflaţi la putere au cedat chiar şi atunci când argumentele opoziţiei au fost din cele mai convingătoare. Pe unde mai pui că şi societatea civilă, ce mai la deal-la vale, nu a fost reprezentată „la nivel înalt” de cei mai de vază şi de cei mai proeuropeni reprezentanţi ai ei. Nu ştiu ce credeţi Dvs., dar pe mine nu mă reprezintă în nici un fel nici Alexei Tulbure, nici Grigore Petrenco, nici alţii de „genul”, fiindcă niciodată nu mi-am ascuns viziunile unioniste şi pro-europene şi consider că „a pune astăzi batista pe ţambal” în materie de integrare înseamnă a trăda aşteptările celor ca mine.
De altfel, am spus şi cu alte ocazii că votul uninominal şi votul mixt nu sunt o sperietoare, chiar dacă clasa politică de la Bucureşti sau Kiev „s-au fript”, dar în cazul nostru depinde foarte mult din gura cui au ieşit astfel de iniţiative. Este de-ajuns să tragi cu ochiul asupra ultimelor sondaje ca să-ţi dai seama că această schimbare şi-o doreşte PSRM, care este pe val, iar cu aducerea masivă la secţiile de votare a transnistrenilor aceste valuri s-ar putea transforma uşor într-un adevărat potop, dar şi PDM, care a căzut rău în sondaje şi care are experienţă în transformarea independenţilor în membri de partid. În situaţia creată ar fi mai bine, repet, să fie păstrat actualul sistem electoral, dar cu unele modificări — cap de listă să fie liderul partidului (care poate fi o locomotivă sau, dimpotrivă, o frână), iar următorii în „spisok” să fie persoane din raioane, în dependenţă de rezultatele obţinute la ultimele alegeri. Astfel, vom avea mult râvnitul vot uninominal „cu pierderi minime” şi cu „satisfacţii maxime”.
Ironia sorţii, dar anume Petru Macovei, care împreună cu alţi colegi organizează şi petrece în mai multe localităţi din republică o campanie STOP FALS, în cadrul căreia explică oamenilor care este diferenţa dintre adevăr şi minciună, dintre profesionalism şi propagandism, dintre reflectarea reală a evenimentelor şi manipularea crasă, a căzut victimă a „fenomenului”…
Pe de altă parte, astăzi vreau să spun nu doar de mitinguri ca atare, dar şi despre unele persoane şi instituţii care au devenit „victime colaterale” ale acestor manifestaţii populare. Unul dintre „pătimiţi” este şi Petru Macovei, directorul Asociaţiei Presei Independente (API), care a avut „tupeul şi obrăznicia” să spună nişte lucruri adevărate, dar nu pe placul tuturor. Ironia sorţii, dar anume Petru Macovei, care împreună cu alţi colegi organizează şi petrece în mai multe localităţi din republică o campanie STOP FALS, în cadrul căreia explică oamenilor care este diferenţa dintre adevăr şi minciună, dintre profesionalism şi propagandism, dintre reflectarea reală a evenimentelor şi manipularea crasă, a căzut victimă a „fenomenului”. Întrebat ce crede despre conflictul iscat între o echipă de ziarişti de la un holding media şi protestatarii din piaţă, directorul API a declarat că condamnă orice atac în adresa jurnaliştilor, verbal sau fizic, dar şi jurnaliştii ar trebui să-şi facă onest meseria, fără a manipula şi a duce în eroare cetăţeanul. Scurt şi clar, dar acei care nu au dorit să înţeleagă mesajul (zişi şi analfabeţi, sau cum poţi să-i numeşti pe acei care nu înţeleg lucruri elementare?) au pornit un atac fără precedent, inclusiv şi sub centură, în adresa nu doar a domnului Macovei. S-a ajuns până la aceea că, chipurile, Macovei este plătit „din exterior”, dar… pentru ce? Ca să apere colegii de breaslă şi să dea peste mână celor care strică imaginea profesiei? Nu de alta, dar împărţind mesajul în două — prima parte (despre condamnarea oricăror tipuri de agresiuni asupra mass-media) fiind lăsată în umbră şi punându-se accentul pe partea a doua, care vizează în mod direct jurnaliştii certaţi cu bunul-simţ, organizatorii „biciuirii în public” au devenit încă o mostră de fals. Or, cine a zis că nu există uscături şi în „pădurea jurnaliştilor” sau în „pădurea analiştilor şi experţilor politici” prezenţi în sala de judecată, pardon, în studioul TV, care şi-au luat în serios rolul de judecători.
Apropo, de judecători. Prea multă lume a îmbrăcat această mantie, mult prea mare pentru ei. În acest context mi-am adus aminte de un caz aproape anecdotic, care a avut loc pe timpurile URSS, în redacţia ziarului „Literaturnaia gazeta”. Directorul unei fabrici de mezeluri din Moscova i-a declarat redactorului-şef că este gata să dea redacţia în judecată, fiindcă reporterul Iurii Şcecocihin (ulterior, deputat în Duma de Stat) a scris un material negativ despre întreprindere şi, în consecinţă, au scăzut drastic vânzările. Chemat „la covor”, reporterul a spus că nu este împotriva judecăţii, doar că ar fi bine „să ne judece nu oamenii, dar… pisica”. Adică, directorul aduce mezelurile, iar reporterul aduce în rol de judecător un motan de rasă. Aşa au şi făcut, ca până la urmă acest „judecător” imparţial, motanul, să refuze mezelurile fără nici un gust. Cam la fel ar trebui să fim trataţi şi noi, jurnaliştii, care trebuie să aibă un singur judecător — cititorul (telespectatorul, radioascultătorul), dar nu experţii consumatori de mezeluri de cea mai proastă calitate…
