Un studiu arată că cei mai mulți dintre români își schimbă electrocasnicele o dată la 5 ani, nu doar pentru a fi în pas cu noile tehnologii, dar și pentru a economisi din energia electrică. Majoritatea moldovenilor, însă, fac acest lucru mult mai rar, sau abia atunci când cuptorul, televizorul sau aragazul nu mai poate fi reparat. Mai ales la sate, din lipsă de bani unii oameni utilizează electrocasnicele și câte trei – patru decenii.
Este și cazul Mariei Jujco din satul Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei, care nu și-a mai schimbat frigiderul de vreo 30 de ani. Femeia recunoaște că deși utilizează doar frigiderul și televizorul lunar e nevoită să plătească destul de mult pentru energia electrică consumată.
MARIA JUJCO, pensionară: „Totul la un loc îmi vine, și 260 și 290, aproape 300. Dacă vine în ajutor la lume, atunci e bun. Dar acum nu e prea bine, dar ce putem face. Eu l-am cumpărat (nota red. Frigiderul), dar nu nou. El are vreo 30 de ani. Eu spun că l-am cumpărat de pe mână, de lucrat lucrează bine, dar nu știu ce cu lumina cam mult ia.”
În aceeași situație este și Zinaida Proțiuc. Pentru că nu are bani să-și procure electrocasnice noi le utilizează pe cele vechi, care au un consum mare de energie.
ZINAIDA PROȚIUC, pensionară, „Aceasta consumă mult, mult, dar ce să facem, coacem pâine, coacem tot, ce să facem. Oamenilor nu le ajung bani, nu au pe ce cumpăra, de aceea și folosesc ceea ce au. Ea este și vece, a ars toată, are vreo 20 de ani.”
La patru luni de la lansarea de către Guvernului Republicii Moldova a Programul „Rabla pentru electrocasnice”, care vine să ajute în special bătrânii și familiile numeroase să înlocuiască echipamentele casnice vechi și uzate, cu electrocasnice noi, mai economice, cu eficiență energetică ridicată, familia Zazulea, din satul Chetrosu, raionul Drochia a beneficiat de vouchere care i-a permis să-și schimbe becurile vechi pe unele led și să procure o mașină de spălat performantă.
ZAZULEA ALINA, locuitoarea satului Chetrosu, raionul Drochia: Am descărcat aplicația compensații.gov.md, ne-am înregistrat, după care am primit mesaj că am primit un vaucher de 12.000 de lei. Trebuie să plătim 20 de procente și să dăm mașina de spălat veche, ca să primim alta nouă ”.
Femeia spune că această mașină de spălat rufe îi va micșora suma din factura la energia electrică.
ZAZULEA ALINA, locuitoarea satului Chetrosu, raionul Drochia: „Avem 3 copii și noi 2 suntem 5, cu mama deja 6 și trebuie de spălat mai mult, am avut alta de 4 kilograme care nu încăpeau toate hainele. Din informații pe care le-am privit pe internet așa pare a fi pe factură mai puțin cu vreo cu câțiva kilovați, mai puțin decât cea veche, sunt mai performante aceste mașini de spălat.”
Programul „Rabla pentru electrocasnice” are un buget de 5,8 milioane de euro și a fost dezvoltat cu suportul financiar al Uniunii Europene, fiind implementat de PNUD Moldova, în parteneriat cu Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE), actualmente Centrul Național pentru Energie Durabilă.
PETRU COMAROV, Director de dezvoltarea proiectelor în eficiența energetică și regenerabilă: „Aceste programe de susținere a cetățenilor sunt foarte necesare și este foarte bine că această oportunitate este oferită de către stat, dar și din partea donatorilor străini. De exemplu schimbul de la lămpi cu incandescență pe lămpi led, într-adevăr este simțitor și se poate observa în facturi când consumul de energie electrică scade de câteva ori.”
La prima etapă a proiectului vor fi oferite 2200 de vouchere în valoare de 12 mii de lei. Banii vor putea fi utilizați pentru procurarea electrocasnicelor mari, cum ar fi frigidere, mașini de spălat sau cuptoare electrice.