BE ACUM: cu pantalonii curați, dar cu imaginea șifonată?!

0
99

Faptul că după 24 februarie apele nu s-au liniștit și lucrurile nu au intrat în normalitate, și din punct de vedere politic, nu este de mirare. Era și de așteptat ca partidele politice care au acces în legislativ să treacă en-fanfare la etapa formării coalițiilor menite să excludă instaurarea unei crize parlamentare, precum era și foarte clar că acest lucru va fi foarte greu de făcut. Astfel, toată lumea nu vorbește despre mărunțișuri cum ar fi, de exemplu, situația din agricultură, problemele ecologice, scumpirile iminente sau violența domestică, care se acutizează mai spre primăvară, or astăzi există o singură temă de discuție — situația din parlamentul care s-a întrunit în prima ședință chiar ieri. Ba mai mult, din cauza comportamentului inadecvat al unor politicieni se creează impresia că alegerile parlamentare au avut loc, iar campania electorală încă mai continuă și nu se știe până când va continua.
Tentativele de a creiona unele alianțe și de a crea, cel puțin, iluzia unor viitoare colaborări dintre partide în vederea prevenirii unei crize parlamentare a eșuat, deși… Nu este exclus ca eu cu Dvs. să fim martorii unor jocuri politice cinice și ipocrite, menite să confirme cele mai sumbre scenarii. Pe față (cu text deschis), după 24 februarie ni s-au propus spre „audiție și contemplare” două variante de coaliție, unul mai anapoda și mai irealizabil decât altul: PDM+ACUM și PSRM+ACUM, iar pe la spate nu este exclusă, ba chiar se pare destul de realistă, alianța celor care au ieșit cu inițiativa de a pune blocul ACUM într-o situație ingrată (încropirea unei astfel de coaliții este, în opinia mea, la discreția lui Putin). Păcat, repet, că ACUM a căzut în această capcană și s-a grăbit să toarne apă la moara adversarilor politici, în loc să-i scoată pe aceștia în vileag și să le arate adevăratele lor intenții. Nu de alta, dar nu încape îndoială că intențiile celor cu inițiativele sunt hidoase, poartă interesul de grup și nu au nimic comun cu interesul național și în acest caz ar fi fost mai bine, în opinia mea, să se procedeze astfel: ACUM trebuia să răspundă afirmativ invitațiilor la discuții cu condiția ca acestea să aibă loc pe teren neutru și cu participarea presei și a observatorilor internaționali (pentru a nu lăsa loc pentru interpretări). În cadrul acestor întâlniri, dar nu prin alte căi și nu doar prin gura analiștilor și comentatorilor politici (unii dintre care, apropo, au insistat foarte tare pentru crearea unei „alianțe situative” cu socialiștii), exista reala posibilitate de a înainta eventualilor parteneri niște condiții dure, în concordanță cu programul preelectoral și cu promisiunile făcute electoratului. Nu de alta, dar rolul protestatarilor Andrei Năstase și Maia Sandu este altul decât al deputaților Andrei Năstase și Maia Sandu, care deja reprezintă interesele a câtorva sute de mii de alegători. A vorbi de la tribuna din PMAN sau pe la mitingurile de protest din republică înseamnă una, iar utilizarea tribunei parlamentului întru apărarea inetereselor celor care te-au votat este alta. Astfel, reacția eventualilor parteneri (mai mult decât probabil — negativă!) avea să spună totul despre adevăratele lor intenții și tăia creanga de sub picioarele celor care inventează fel de fel de scenarii. Și dacă acest lucru nu s-a făcut, concurenții politici au acum dreptul moral să declare că ei au dorit pace și liniște, iar alegerile parlamentare anticipate, care vor costa zeci de milioane de lei și nu vor schimba situația existentă, vor fi provocate doar de poziția rigidă a Blocului ACUM (să nu uităm că o bună parte din electorat pune accentul pe emoții și zvonuri, dar nu pe rațiune și realități). Adică, există posibilitatea ca cineva să rămână cu pantalonii albi și imaculați, dar cu imaginea celor două partide șifonată. Iar în pragul alegerilor locale acest lucru este foarte periculos și poate avea consecințe nefaste.
Și încă despre ceva aș vrea să mai spun astăzi… Puțină lume a băgat în seamă rezultatele obținute în scrutinul din 24 februarie de partidele care nu au acces în parlament, or în această ordine de idei lucrurile sunt catastrofale. Judecați și singuri: 7 din cele 11 formațiuni politice rămase în afara parlamentului – PPDA, PRM, PNL (salutări doamnei Vitalia Pavlicenco), PPPVE (ecologiștii ar putea să-și folosească eforturile în scopuri mai utile), MPSN, PPVP și PPP – au obținut mai puțin de 5000 de voturi în toată RM, adică mult mai puțin decât membri de partid declarați (de altfel, cam tot atât cât a acumulat doamna Larisa Ungurean la Soroca)!!! Situația e mai gravă cu cât liderii acestor partide trăiesc în lumea lor și nu-și dau seama de situația ridicolă în care au nimerit. Lucru absolut incredibil!!! Au nu cumva aceste partiduțe, care în afară de lideri și ștampilă nu au cu se lăuda, vor încurca ițele în continuare și vor participa și la alegerile locale?

Articolul precedentBucurești și Istanbul, în topul celor mai ieftine orașe europene în care să trăiești
Articolul următorAlți bebeluși au mai văzut lumina zilei între 12 și 18 martie
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.