APEL PENTRU PĂRINȚI: nu le dați copiilor obiecte prețioase la tabără!

0
519

În ultima perioadă au fost înregistrate două cazuri de furturi ale telefoanelor mobile la tabăra “La dumbravă”. Colaboratorii poliției au intervenit, dar aceasta nu este o soluție, căci polițiștii sunt nevoiți să amâne cazuri mai complicate pentru a cerceta astfel de mici infracțiuni, care ar putea fi prevenite. “Părinții ar fi bine să conlucreze cu administrația taberei, sa ia datele de contact ale educatorului, iar copiii să nu posede lucruri de preț, cum ar fi bijuteriile sau telefonul mobil. Părinții ar trebui mai întâi să studieze regulamentul taberei” ne-a declarat Viorica Deșan, ofițer principal al Serviciului Interacțiune Comunitară. Nici educatorii sau administrația taberei nu au posibilitatea să păzească bunurile prețioase cu care vin elevii. “Nici nu știu cum să procedez cu unii părinți înfumurați, nu știu cum să-i obligăm pe ei să nu le dea copiilor obiecte prețioase, ne zice Iurie Nitrean, șeful Taberei “La dumbravă”. Este o problemă, iar părinții ignoră prevederea din regulamentul taberei în care scrie că elevii nu trebuie să aibă asupra lor lucruri prețioase. Nici orele de vizită ale adulților nu sunt respectate, iar aceștia vin uneori și noaptea. Educatorii nu au în obligația lor să păzească lucrurile beneficiarilor, fiecare copil poartă răspundere pentru bunul său. Eu cred că părinții nu ar trebui pentru aceste zece zile să le dea elevilor lănțișoare de aur, bijuterii sau telefoane scumpe, sunt unii cu mobile de peste 6 mii de lei, dar mai bine le-ar da niște telefoane mai simple, poate le-a rămas părinților telefoane din cele mai vechi.”

Astfel că, stimați părinți, nu uitați că tabăra nu este un loc pentru etalarea obiectelor prețioase, ci unul în care copiii dumneavoastră se pot odihni, inclusiv de tehnologiile moderne.


Articolul precedentLucrări de reparație pe serpentina din dealul Sorocii, va fi restricționată circulația
Articolul următorRomânia şi Republica Moldova au semnat patru contracte de finanţare pentru proiecte de infrastructură
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.