Autorul şi interpretul de muzică folk Anatol Rudei este binecunoscut în Soroca, dar şi în capitală. S-a născut în satul Şestaci din raionul Şoldăneşti, iar în anii ‘90 s-a impus în viaţa culturală a Chişinăului prin muzica folk pe care o promovează. De 20 de ani s-a mutat cu familia în oraşul nostru, iar astăzi este specialist principal la Secţia Cultură şi Turism Soroca. L-am provocat anterior la o discuţie pentru a-i afla opinia despre viaţa culturală din provincie pe care ne-am gândit că ar fi bine să o republicăm.
− Care este vocaţia unui artist din provincie?
− Oriunde s-ar afla un artist, dacă îi este predestinat să fie artist, fie el în provincie sau mai la centru, în capitală, datoria lui este de a crea, ca să se perfecţioneze permanent, să nu stagneze ca idee, ca viziune muzicală sau literară, depinde ce-i este dat să facă.
− Aţi activat şi în capitală o perioadă, cum era acolo viaţa culturală faţă de ceea ce este aici?
− În anii cei din urmă când mă aflam în capitală, aveam o altă vârstă, eram mai energic şi mai ritmic în planul realizărilor muzicale. Cu vârsta multe nuanţe le concepi şi le percepi altfel şi le plasezi într-un tempo mai lent, dar mai calitativ. În Chişinău este o veşnică roată, trebuie permanent să fii pe primele pagini şi, dacă vrei să fii printre primii, trebuie să te afli în necontenită mişcare. Să alergi de la un post de televiziune la altul, să investeşti mai mult. Firea mea de a fi nu este pentru ca să alerg după nume şi lauri, dar şi aici, în provincie, sunt alţi interpreţi sau alţi oameni de artă care aleargă după nume şi lauri. Să alerge. Dacă eşti mai la centru, eşti mai văzut şi mai întrebat de diferite posturi de televiziune şi radio, eşti mai invitat. În perioada ceea se mai făceau invitaţii mai mult gratis, nu trebuia să plăteşti tu la un post de televiziune sau radio ca să te promoveze şi să te invite la emisiuni, or, azi tu îi suni, vă rog să mă invitaţi. Majoritatea sunt din ăştia.
− Vă vedem mai des ocupându-vă de partea administrativă şi organizatorică şi mai puţin ca “omul cu chitara”. Când l-am putea vedea pe interpretul Anatol Rudei cu recitaluri şi nu doar cu un cântec-două la evenimentele organizate de Secţia Cultură şi Turism?
− Mă întreabă mulţi când va fi o seară de creaţie sau o seară de folk cu Anatol Rudei, eu spun că mai e până atunci. Încă nu mi-am pus ca scop să fiu în spectacol mai mult. Cred că aşa e perioada, cresc alte generaţii şi aş vrea să implantez în ei dragostea de muzică şi chitară.
− În Chişinău doritorii de a savura viaţa culturală au de unde alege, dar cum facem în provincie ca să aducem oamenii la cultură cât şi cultura la oamenii de la sate şi din oraş?
− Cam problematic cu spectatorul aici, în provincie. Le aduci pe tavă spectacole cu interpreţi de valoare, cum a fost mai deunăzi Marin Ganciu, Viorica Ciubotaru şi George Ciolpan de la Braşov, iar lumea nici n-a mai venit, chiar dacă evenimentul a fost mediatizat şi s-au dat invitaţii. Zău că nici nu mai ştiu cum să facem, să te duci să-i scoţi din casă şi să-i aduci la spectacol.
− De obicei publicul de la noi se vaietă că nu are unde merge, nu se prea organizează evenimente culturale, iar organizatorii spun că nu are rost să se facă lucruri frumoase, căci oricum nimeni nu vine. Unde credeţi că este veriga slabă?
− Voi face o paranteză în privinţa muzicii de la petreceri sau la nunţi: pui un preţ mic, ei se gândesc că ăştia, dacă vor cânta cu bănuţi, nu sunt de valoare. Deci, dacă am face această paralelă când dăm spectacole gratis sau la preţ de nimic, spectatorul spune că nu-i ceva de valoare dacă-i 20-30 de lei pentru bilet. O perioadă spectatorul oricum nu vine, chiar dacă biletul este 10 lei sau 100 de lei, dar când o să vadă că e un preţ mare s-ar putea gândi că e ceva valoros şi ar veni. Şi atunci şi calitatea spectacolelor ar trebui să crească. Spectatorul va veni cu gândul că, uite, dau un ban, dar face. Poate aici ar fi bine de întărit veriga slabă.
− Dacă am vorbi de concerte, ar putea fi o problemă şi acest aspect: muzicienii cântă rar pe viu, mai des se aude doar fonograma…
− Mai este aceasta, dar aici este vorba de probleme tehnice care nu-ţi permit ca o voce ce poate fi superbă să fie auzită bine din cauza calităţii aparatajului tehnic. Ca să cumpărăm ceva de calitate avem nevoie de sume enorme de bani, iar administraţia nu-şi permite asemenea lux. În cazul acesta în multe spectacole interpreţii sunt nevoiţi să vină cu playback ca să sune cât de cât calitativ vocea. Alta e că, desigur, în studio îi faci ţăţele la voce şi o aduci la aşa nivel că interpretul singur nu şi-o recunoaşte.
− Şi în final, cum credeţi, Soroca este capitala culturală a republicii?
− Ea a fost, şi chiar dacă cei de la Chişinău spun că Soroca este provincie, nu cred că este aşa. Dar pentru a fi o capitală culturală trebuie să muncim şi mai mult din punct de vedere cultural, inclusiv instituţiile de breaslă, cum ar fi colegiul de arte şi cel pedagogic. Trebuie un efort mult mai mare ca să ieşim în faţa Chişinăului cu prestaţii calitative.
− Vă mulţumesc!
