Alegeri prezidențiale 2020. Cunoaște-ți candidatul: Renato Usatâi

0
64

   Renato Usatâi este candidatul Partidului Nostru (PN) la funcția de președinte. Candidează pentru prima dată la prezidențiale. Moldova Curată a colectat informații ce se referă la integritatea acestui candidat și a celorlalți 7 concurenți la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. Informațiile sunt structurate pe patru criterii, elaborate de experți anticorupție. La acest link găsiți profilurile de integritate ale tuturor candidaților.

INTEGRITATEA ÎN ACTIVITATEA POLITICĂ:

Finanțator pentru referendumurile ilegale din autonomia găgăuză și pentru o călătorie de lux a lui Vlad Filat

Renato Usatâi are 42 de ani, este om de afaceri și primar al orașului Bălți, ales în octombrie 2019. Potrivit biografiei sale oficiale, a absolvit Universitatea Pedagogică de Stat „Alecu Russo” din or. Bălți. După absolvire, a lucrat un an la Aeroportul Internațional Chișinău, apoi, până în anul 2004, la Întreprinderea de Stat ”Calea Ferată a Moldovei”. În 2004 s-a stabilit la în Rusia, unde a devenit director al SRL „ВПТ-НН” din Nijnii Novgorod, care producea și livra utilaje Întreprinderii „Căile Ferate ale Rusiei”. Și-a făcut apariția în spațiul public din Republica Moldova în anii 2012-2013, când prim-ministru era Vlad Filat.

În ianuarie 2014 a anunțat că donează 50 000 de lei pentru organizarea, la 2 februarie a aceluiași an, a două referendumuri în autonomia găgăuză, care urmau să consfințească faptul că UTA Gagauz-Yeri va avea dreptul la separare de Moldova în cazul în care aceasta se va uni cu România. Referendumurile au fost declarate neconstituționale de către puterea oficială de la Chișinău, iar Procuratura Generală a deschis un dosar penal pe acest fapt. Cu toate acestea, Usatâi, atunci om de afaceri fără vreo funcțue publică, i-a adresat un mesaj guvernatorului de atunci al regiunii, Mihail Formuzal: „Am decis să ofer 500.000 de lei conducerii Găgăuziei pentru organizarea referendumului ce va avea loc pe 2 februarie. Stimate domnule Formuzal, corabia care apără statalitatea moldovenească a rămas pe val şi nu se teme de niciun fel de furtuni. Cu respect faţă de toţi locuitorii Găgăuziei, Renato Usatîi”, a scris Usatâi, citat de Adevărul.ro.

De asemenea, în anul electoral 2014, Usatâi a început să facă mai multe declarații referitoare la fostul premier Vlad Filat. El a demonstrat o legitimație care arăta că a fost consilier al premierului în anii 2010 – 2013, adică pe durata cât Executivul a fost condus de Vlad Filat, spunând că va cere  Procuraturii Generale să investigheze unde sunt cei circa 200 de mii de lei salariul lunar pentru 2,5 ani pe care nu l-ar fi ridicat niciodată. Filat a negat că Usatâi a fost consilierul său, calificând declarațiile drept „falsuri grosolane lansate în scopuri electorale”.

Un an mai devreme, în 2013, Usatîi a spus, într-o investigație RISE, că a finanţat, în mai 2012, o deplasare a lui Vlad Filat și fiului său, cu un avion închiriat, la München, Germania, pentru a asista la finala Champions League. Totul ar fi costat peste 100.000 de euro. Iniţial Filat a spus că nu comentează, apoi, a declarat, la postul public de televiziune, că are suficienţi bani ca să meargă şi la fotbal, şi să-şi plătească hotelul, şi să-şi asigure orice cheltuieli.

Usatâi și-a anunțat intenția de a participa la alegerile parlamentare din toamna anului 2014, însă Ministerul Justiției, condus atunci de Oleg Efrim, ministru din echipa lui Vlad Filat, a refuzat să înregistreze formațiunea „Parus”. Usatâi și colegii săi s-au înscris, totuși, în cursa pentru Parlament, candidând pe listele partidului „Patria”, formațiune înregistrată cu două luni înainte de alegeri – la 12 septembrie 2014, potrivit Registrului de stat al organizațiilor necormerciale. Fondator și conducător al acestui partid a fost ex-ambasadorul Republicii Moldova la București, Emil Ciobu. După ce și-a făcut o campanie finanțată generos și sondajele arătau că „Patria” va trece pragul electoral, formațiunea a fost exclusă din cursă cu o zi înainte de ziua alegerilor – pe 29 noiembrie 2014, prin hotărârea definitivă a Curții Supreme de Justiție. CEC a invocat finanțarea partidului din surse externe, lucru interzis de legislație. Usatâi a negat că ar fi primit bani din străinătate și în aceeași zi a plecat din Republica Moldova în Rusia, anunțând că fusese anunțat că va fi arestat. Imediat după scrutin, Partidul ”Patria”, împreună cu alte formațiuni de stânga, a cerut în instanță anularea alegerilor, însă cererea le-a fost respinsă.

La 4 august 2020 Renato Usatâi a anunțat că a câștigat procesul împotriva Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a stabilit că partidul „Patria” a fost exclus ilegal din cursa electorală în anul 2014. Curtea a obligat Guvernul să plătească 7 500 euro cu titlu de prejudiciu moral și 8 000 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

INTEGRITATEA ÎN GESTIONAREA AVERII ȘI INTERESELOR PERSONALE

În iunie 2015 Renato Usatâi a fost ales primar al orașului Bălți, cu 72%din voturi. În declarația de avere depusă pentru anul 2015, Renato Usatîi a indicat un venit de 61 de milioane de ruble din „onorariu” de la Compania SRL „ВПТ-НН”. A indicat, de asemenea, o serie de proprietăți, toate în Federația Rusă.

În declarația depusă la CEC în septembrie 2020, care conține informația despre veniturile din ultimii doi ani, Renato Usatâi a indicat o donație de 3 700 000 de lei pe care ar fi primit-o de la mama sa, Larisa Usatâi. Această donație apare și în declarația depusă la ANI pentru anul 2018. Candidatul a mai indicat că în perioada 2018 – 2019 a vândut, în Rusia, 4 mașini Mercedes și o motocicletă Harley Davidson. În aceeași declarație se arată că în anul 2011 a obținut 4 terenuri în Rusia, în 2016 – un teren în Republica Moldova, iar în 2017 – alte 13 terenuri în Federația Rusă. Tot în 2011 Renato Usatâi a dobândit, în Rusia, două case de locuit, cu suprafețe cuprinse între 340 și 546 de metri pătrați, și un garaj. Tot acolo, în 2017, a cumpărat 7 imobile.

În anul 2019 primarul de Bălți și-a cumpărat un autoturism de lux, Rolls Royce, produs în același an, care a costat 7 219 420 de lei. Dintre obiectele scumpe obligat să le declare, Renato Usatâi arată că deține „ceasuri Breguet”, dobândite în anul 2012 și care ar valora 30 000 și 70 000 de euro. În 2019 a mai dobândit „ceasuri Breguet”, de această dată prin donație, și cu valoarea de 150 000 de euro.

Renato Usatîi a declarat și 5 conturi bancare, toate deschise în băncile din Federația Rusă, iar cea mai mare sumă ținută pe ele este de 1 108 199 ruble rusești.

Renato Usatâi și-a format o reputație de om de afaceri bogat, care face gesturi de binefacere și oferă alegătorilor spectacole cu vedete scumpe, în special din Rusia. În anul 2015, când era primar al orașului Bălți, candidatul a creat Fundația „Renato Uasatâi” care, potrivit site-ului oficial, are scopul „susținerii inițiativelor locale din orașele și satele din Republica Moldovei, dezvoltării infrastructurii regionale atât în regiunile nordice ale țării, cât și pe teritoriul republicii, acordării ajutorului instituțiilor şi organizațiilor cu orientare socială”. Fundația anunță cu regularitate despre diferite donații pe care le face Renato Usatâi în localitățile conduse de primari aleși pe lista Partidului Nostru.

INTEGRITATEA ÎN GESTIONAREA FUNCȚIEI PUBLICE

Renato Usatâi a fost ales primar de două ori, dar, în realitate, a deținut această funcție publică o perioadă scurtă. La alegerile din iunie 2015 a fost ales primar al orașului Bălți, din primul tur. Atunci Usatâi a revenit de la Moscova, stabilindu-se la Bălți. La scurt timp, însă, în luna octombrie 2015, când Procuratura a anunțat că pe numele lui a pornit un dosar penal pentru interceptarea ilegală a convorbirilor dintre fostul premier Vlad Filat și omul de afaceri Ilan Șor, el a plecat din nou în Federația Rusă, anunțând că doar pentru o zi. A revenit ulterior și a fost reținut pe aeroport, însă eliberat după două zile. În anul 2016 a plecat din nou în Rusia, spunând, inclusiv într-o conferință de presă susținută în iulie 2020, că nu a fugit, ci a fost nevoit să plece, „deoarece și în sens direct, și indirect, se pregătea lichidarea mea”. Usatâi nu a mai revenit în Moldova, ci a depus cerere de demisie din funcția de primar al mun. Bălți, în februarie 2018. Astfel, au fost generate alegeri locale noi, câștigate de un reprezentant al partidului condus de Usatâi, Nicolai Grigorișin.

La alegerile din octombrie 2019 a revenit în Moldova și a candidat din nou la Primăria Bălți, obținând al doilea mandat de primar. Astfel, candidatul s-a aflat în funcția publică perioade scurte.

În anul 2020 Organizația neguvernamentală Institutul de Reforme și Inițiative Strategice „Viitorul” a realizat un top al celor mai transparente administrații locale, iar or. Bălți a fost numit, alături de Fălești și Chișinău, cea mai transparentă localitate. Analiza a fost făcută inclusiv pe durata administrației lui Renato Usatâi.

„CAZIER JUDICIAR”:

Dosare penale pe care le califică motivate politic

De la apariția sa în viața politică a Republicii Moldova, Renato Usatâi a fost urmărit penal de mai multe ori. Însuși candidatul a anunțat, cu diferite ocazii, că pe numele său sunt deschise dosare penale, pe care le consideră motivate politic. La o conferință de presă susținută la 27 iulie 2020, Renato Usatîi a anunțat că la acel moment era dat în urmărire internațională de către organele de anchetă ale Federației Ruse, fiind acuzat de participare la o operațiune de spălare de bani, dosar pe care îl consideră „o comandă” din partea oponentului său politic Igor Dodon. ”M-am adresat la Interpol câteva săptămâni în urmă, deoarece la comanda lui Dodon voi fi urmărit din partea Rusiei și am primit un document confidențial, în care se spune, în pofida faptului că am fost arestat în lipsă în Rusia și a faptului că sunt dat în urmărire internațională, că pot să mă deplasez în toate țările civilizate fără probleme”, a spus Usatâi la conferința din 27 iulie 2020.

„Din 2014, de când am anuntat că sunt gata să particip la viața politică a Moldovei, am început să fiu urmărit, eu și colegii mei. Încă în toamna anului 2014, cu câteva luni înainte de alegerile parlamentare, mi-a fost deschis un dosar penal pentru contrabandă… S-a terminat totul cu anul 2016, când l-au folosit împotriva mea pe Gherman Gorbunțov. Când la orizont în Moldova se arată alegeri, indiferent că-s prezidențiale, parlamentare sau locale, de fiecare dată noi avem probleme”, a mai spus Usatâi.

Gherman Gorbunțov este un bancher din Federația Rusă care a fost ținta unei tentative de asasinat, în 2012, la Londra. În octombrie 2016 procurorii din Republica Moldova l-au dat în urmărire pe Renato Usatâi, acuzându-l de comandarea asasinatului. Usatâi susține, la rândul său, că aceste dosar e ”o comandă” care vine de la Vlad Plahotniuc, fostul lider PDM, acum urmărit penal și plecat din Republica Moldova.

În luna septembrie 2020 Moldova Curată a solicitat Procuraturii Generale informații despre dosarele în care Renato Usatâi are vreun statut procesual, aflate în gestiunea PG. „În gestiunea Procuraturii Generale nu sunt înregistrate cauze penale în care cetățeanul Renato Usatâi ar fi avut vreo calitate procesuală”, a fost răspunsul. Procuratura ne-a sugerat să cerem astfel de informații de la Ministerul Afacerilor Interne, care „este deținătorul Băncii centrale de date cu privire la cauzele penale și persoanele care au comis infracțiuni”.

O solicitare similară am adresat și Procuraturii Anticorupție, însă aceasta nu a oferit un răspuns concret la întrebarea: „Câte cauze penale în care actualul primar al orașului Bălți, Renato Usatâi, avea vreo calitate procesuală s-au aflat în gestiunea Procuraturii Anticorupție în perioada 1 ianuarie 2011 – 10 septembrie 2020”. Iată răspunsul: „Vă comunicăm că cetățeanul Renato Usatâi, în cauzele penale aflate în gestiunea Procuraturii Anticorupție, nu a fost tras la răspundere penală, adică nefiindu-i atribuită calitatea procesuală de bănuit/învinuit. Totodată, numitul a fost audiat în o cauză penală, cu referință la infracțiunea de spălare de bani, care la moment se află la etapa urmăririi penale”.

Viorica Zaharia

Acest profil este realizat cu suportul Fundației Soros Moldova. Opinia autorilor nu reflectă neapărat opinia Fundației Soros Moldova.

 


Articolul precedentAlte 1121 de cazuri noi de COVID-19, la Soroca azi este mai bine…
Articolul următorPloile slăbesc din intensitate, iar duminică…va fi din nou vară!
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.