Pe Ruslana Rusu Udeci, mamă a doi copii, un băiat de 17 ani și altul de 27, viața a pus-o la grea încercare. Anul trecut, fiul ei cel mare a fost diagnosticat cu cancer, iar în consecință boala l-a răpus, scrie sanatateinfo.md
Verdictul medicilor i-a spulberat toate planurile de viitor pe care le avea în privința lui Alexandru și toate bucuriile pe care le-au trait împreună s-au transformat în suferință. „Nimic nu e mai grav decât să-ți pierzi copilul”, a mărturisit femeia pentru Sănătate INFO. Dar puterea lăuntrică a unei mame uneori devine supraputere.
Deși și-a pierdut fiul, Ruslana a decis ca măcar o parte din el să trăiască.
La solicitarea unei fundațiii specializată în recoltarea de țesururi pentru ochi, femeia a decis să doneze corneea lui Alexandru unor pacienți care aveau nevoie de ea. Spune că a făcut-o pentru a-i păstra memoria și pentru a trăi cu gândul că ochii copilului său i-a ajutat pe alți oameni să vadă mai bine lumea din jur. „Alexandru locuia și lucra în Moldova. Eu locuiesc în Italia. A venit la mine în luna aprilie, anul trecut. Nu prea avea de lucru în Moldova. A stat șase luni, iar cu două săptămâni înainte să-i fie depistată problema de sănătate, s-a aranjat aici la lucru și părea totul bine ” , a povestit pentru Sănătate INFO Ruslana.
Ea spune că Alexandru era un băiat introvert și cu mult bun simț, dar pentru că avea dureri din ce în ce mai mari, a găsit curaj să-i spună mamei despre problema sa.
„Era 20 septembrie. A venit la mine și mi-a spus: „Mamă, eu am o problemă la un testicul”. Eu văzusem că era umflat, dar nu am îndrăznit nici eu să-l întreb detalii. Cred că avea această problemă cu mult timp înainte, doar că din cauza că era un băiat rușinos și cu bun simț nu mi-a spus despre ea. Medicii mi-au spus că, probabil, cu mult timp în urmă a fost lovit și nu a dat importanță”.
În acea zi de 20 septembrie Alexandru a avut dureri mai acute și i-a spus: „Mamă, nu știu ce să fac”.
Alexandru a fost internat și operat de urgență
La spital a făcut mai multe investigații și analize. „Seara, la ora 20:00, a fost internat în spital, secția urologie, iar a doua zi dimineața pe 21 septembrie a fost operat”, povestește Ruslana.
Înainte de operație, medicul de la urgență a sunat-o și i-a spus că fiul ei are un testicul grav bolnav și că după intervenție problema ar putea să rămână.
„Eu, fiind foarte stresată, nu m-am gândit că ar putea fi atât de grav”, a adăugat Ruslana menționând că după ce a fost externat a trebuit să aștepte 40 de zilei rezultatul citologic.
40 de zile au părut o veșnicie
„A fost foarte lungă și groaznică așteptarea rezultatelor citologice. Aveam o frică enormă de rezultatele ce urmau să vină”.
Duminică însă Alexandru s-a simțit din nou rău. A căzut în momentul în care a ieșit la balcon. „A avut amețeli și a căzut, eu l-am prins în brațe. L-am dus iar la spital unde i-au făcut analizele necesare și mi-a spus că totul este bine, că nu are nimic și ne-au trimis acasă”.
Peste 40 de zile, când a venit rezultatul citologic, Ruslana a simțit cum i se năruie pământul de sub picioare. Alexandru suferea de cancer testicular.
„Alexandru a început să aibă probleme la plămâni. Părea o simplă răceală, dar într-o zi a venit și mi-a spus: „Mamă, eu am scuipat sânge”. De fapt, avea deja metastaze la plămâni”, povestește Ruslana abia stăpânindu-și lacrimile.
Pe 7 noiembrie 2022, Alexandru era programat pentru prima chimioterapie. Din cauza că s-a simțit rău și a avut dureri insuportabile, pe 30 octombrie a fost internat la Urgență, iar pe 31 – în Unitatea de Oncologie și Hematologie Oncologică din Mirano.
„Alexandru a a avut o durere acută în coasta dreapta, cum am aflat mai târziu, din cauza plămânului drept”, a explicat Ruslana printre lacrimi. „Eu i-am pus gheață și i-am spus să mergem la spital, iar el a refuzat. Atunci am chemat ambulanța, ne-am dus la spital și de atunci copilul meu nu a m-a ieșit din spital”
Prima chimioterapie Alexandru a făcut-o pe 4 noiembrie, chiar de ziua lui de naștere. Avea să împlinească 27 de ani. Starea lui de sănătate se agrava de la o zi la alta. Medicii i-au comunicat că sunt neputincioși în fața bolii lui și că șansele de viață sunt minime.
„Medicii nu mai știau ce să-i facă, au încercat toate măștile posibile de oxigen. Alexandru mi-a scris mesaj: „Mami, vino te rog că nu mai pot”.
Ruslana nu putea accepta că-și pierde copilul. Venise doar pentru cinci zile la spital pentru ședințele de chimioterapie, iar ulterior urma să ia medicația în condiții de ambulatoriu.
Alexandru nu a știut până la sfârșitul vieții lui că boala îi acaparase tot trupul. Metastazele s-au răspândit prea repede prin toate organele. „El știa că se simte rău din cauza efetelor adverse ale chimioterapiei”.
Pe 6 noiembrie, aproape de miezul nopții, Alexandru a fost intubat. Nu mai putea respira singur.
„L-am ținut de mână ore în șir până l-au intubat. El m-a întrebat dacă înainte de a-l intuba o să îi pună anestezie. I-am spus că da. I-am explicat mai delicat că are un chist pe un plămân, care trebuie să se rupă de acolo și după asta vom continua chimioterapia. Cum mă ținea de mână, eu i-am spus: „Mami, eu sunt cu tine” și l-am sărutat pe frunte și pe mânuță și i-am spus că sunt lângă el și că o să ne întoarcem înapoi, iar lui i-au curs doar lacrimi și nu a zis nimic.”
Alexandru a fost transferat în terapie intensivă în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe 6 noiembrie, iar pe 9 inima lui s-a oprit.
„Pe 9 noiembrie, seara, am plecat pentru 2-3 ore acasă. Eram foarte obosită și am vrut să fac un duș, să mă odihnesc puțin și să plec din nou la el pe noapte, dar nu a fost să fie. În timp ce eram acasă cu Alex a rămas sora mea, care a fost ultima persoană pe care a văzut-o, ea a fost și cea care i-a ținut lumânarea. Sora mea a stat cu el până a închis el ochii,” povestește Ruslana.
Medicii i-au spus ulterior că Alexandru a avut o formă de cancer foarte agresivă, care se întâlnește la 1 din 100 de pacienți.
„În terapie intensivă, când i-au făcut raze X la plămâni, au zis că era ceva îngrozitor. Timp de 24 de ore metastazele i-au terminat plămânul drept. Avea o hemoragie extraordinar de puternică, nu mai avea șanse. Metastazele s-au extins și în căile renale și la inimă. Pur și simplu nu a mai avut șanse de supraviețuire”.
Ruslana credea că medicii urologi, care l-au operat pe Alexandru, au greșit efectuându-i operația. De fapt, femeia încerca să găsească un vinovat pentru ceea ce i s-a întâmplat fiului ei. Însă medicii de la oncologie au asigurat-o că dacă Alexandru nu ar fi fost operat, pur și simplu ar fi trăit un pic mai mult, doar că în chinuri.
„Am sperat până în ultimul moment că se va face bine, pentru că o mamă nu își poate imagina să nu își mai vadă fiul.”
„Corneea ochilor copilului meu a salvat 2 vieți”
După moartea lui Alexandru, Ruslana a fost contactată Fundația Fondazione Banca Degli Occhi, una dintre cele mai mari bănci de cornee din Europa. Fundația promovează donarea de cornee pentru transplanturi și pentru tratamentul patologiilor ochilor.
„A doua zi, după moartea lui Alexandru, era 10 noiembrie, dimineața am fost sunată de un medic de la Fondazione Banca Degli Occhi. Această asociație se află în orașul Mestre, în regiunea Veneției. Medicul m-a întrebat dacă sunt dispusă să donez corneea ochilor copilului meu și mi-a explicat cum decurge procedura. Mi-a mai spus că această procedură nu îi afectează aspectul deloc, pentru că se recoltează doar corneea, care este de fapt o peliculă de protecție a ochilor”.
Ruslana nu a stat mult pe gânduri. Și-a dat acordul și a semnat pentru donarea corneii. După ce a fost recoltată, corneea ochilor lui Alexandru a fost supusă mai multor investigații. Procedura este una obligatorie pentru a ști dacă este sănătoasă și poate fi transplantată. După înmormântarea lui Alexandru, medicul de la Fundație a sunat-o din nou pe Ruslana și i-a spus că acum doi oameni văd mai bine datorită corneii fiului ei.
Medicii au invitat-o apoi pe Ruslana la Fundație și i-au arătat cu ce se ocupă. A mers mai mult pentru liniștea ei sufltească. Ar fi vrut să știe cine poartă acea părticică din copilul ei, dar regula spune că nu are voie.
Pentru decizia ei de a dona corneea, Ruslana a fost încurajată de mai mulți oameni.
„Toți italienii cu care am interacționat după ce am dat acordul pentru donație, îmi arătau admirație pentru că eu sunt moldoveancă și corneea copilului meu a readus la viață persoane de origine italiană. Moldovenii, în schimb, m-au judecat prin comentarii pe rețelele de socializare, dar eu nu mă supăr. Probabil au anumite convingeri, de asta nu au acceptat gestul meu.”
Ruslana este convinsă că a luat o decizie corectă atunci când a acceptat propunerea medicilor de a dona corneea ochilor copilului său. Și membrii familiei i-au salutat gestul. Mai mult, e convinsă că și Alexandru i-ar fi aprobat alegerea.
„Eu sunt sigură că Alex ar fi făcut la fel, pentru că era un băiat generos și mărinimos. Italienii care l-au cunoscut, chiar și foarte puțin, mi-au spus că era un băiat cu suflet mare”.
Alexandru a avut o relație frumoasă cu fratele său mai mic, Roman, deși au trăit multă vreme departe unul de celălalt. Lui Alexandru îi plăcea Moldova, dar mergea des la mama în Italia.
„Admiram relația lor frumoasă”, spune Ruslana.
Decesul fratelui l-a marcat atât de mult, încât Roman a refuzat să mănânce și să iasă din cameră câteva zile. Nici la înmormântare nu a vrut să meargă, pentru că voia să-l țină minte pe Alexandru așa cum îl știa atunci când era viu, dar l-am coonvins să meargă. A abandonat o perioadă școala, dar la un moment dat a vrut să continue ceea ce îl învăța fratele, când era în viață.
„Alexandru mereu îi spunea că vor merge împreună la sală ca să se mențină în formă. Ei au început să frecventeze sala împreună, dar din păcate nu a durat mult, pentru că Alexandru s-a îmbolnăvit. Și deși i-a fost greu să accepte moartea lui, Roman a decis că trebuie să meargă la sport. Mi-a zis într-o zi: „Mamă, eu vreau să te bucur și pe tine și vreau să realizez ceea ce am început cu Alexandru””.
În final, Ruslana le mulțumește tuturor pentru cuvinte calde și susținere. Consideră gestul ei este unul uman, nicidecum unul eroic. E convinsă că ajutorul e binevenit atunci când omul are cea mai mare nevoie de el.
„Corneea ochilor copilului a fost transpalantată și a salvat doi oameni. Sunt o mama distrusă de durere, dar fericită știind că ochii copilului meu pot vedea lumina”.
Sursa Foto: arhiva personală
