Proiecte în derulare: ABILITAREA CETĂȚENILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA
Comunicare pentru schimbare: SESIZEAZĂ O PROBLEMĂ
Am revenit recent de la București și am văzut că pereții și fațadele multor blocuri de locuit sunt izolate termic. Mi s-a părut foarte importante aceste lucrări, dar și mai mult m-a interesat faptul că lucrările sunt efectuate de primăriile de sector. Pe de altă parte, astfel de lucrări sunt efectuate, fie și sporadic, și la Soroca, dar…„fenomenul” nu are un caracter stabil, ci se face în strictă conformitate cu posibilitățile financiare ale locatarilor.
În această ordine de idei vreau să spun că posibilitățile financiare nu-mi permit să izolez pereții apartamentului meu aflat la parter și acest lucru se răsfrânge nu doar asupra faptului că temperatura din cele trei camere este sub așteptări, deși plătesc lunar peste 1200 de lei pentru încălzire, dar ar putea să schimonosească și aspectul estetic al blocului, dacă eventual ași avea bani pentru izolarea apartamentului. Ba mai mult, deja există în orașul nostru mai multe blocuri de locuit foarte „pestrițe” ca aspect exterior – unii locatari au avut posibilitatea să-și izoleze pereții și fațadele, iar alții nu au această posibilitate.
Poate este cazul ca autoritățile urbei, dar și Asociațiile de locatari să întreprindă ceva pentru a ne pune pe toți în condiții egale. Or, în opinia mea, izolarea pereților și fațadelor, nu este un „lux”, dar o modalitate de a păstra căldura, care este foarte scumpă… (Eleonora PLATON, mun.Soroca. Foto: simbol)
AO ”Info-DAVA” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul ”Comunicare pentru schimbare” în raionul Soroca. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).