Din 2022, vârsta de pensionare urmează să fie redusă, după modificarea legislației, aprobată la ședința Parlamentului din 16 decembrie curent, fără dezbateri și fără avizul Guvernului. Experții afirmă că aceste amendamente, inițiate de un grup de deputați socialiști, ar fi neconstituționale, iar implementarea lor ar putea duce la falimentarea sistemului public de pensii. Specialiștii în finanțe estimează că numărul de pensionari se va mări considerabil, în timp ce numărul angajaților care contribuie la formarea pensiilor rămâne neschimbat.
Modificările la Legea privind sistemul public de pensii au fost votate în ambele lecturi și prevăd stabilirea vârstei standard de pensionare de 57 de ani pentru femei și de 62 de ani pentru bărbați. Totodată, mamele cu cinci și mai mulți copii ar urma să se pensioneze la 54 de ani. Deputații socialiști au venit cu această inițiativă după ce Igor Dodon a spus în cadrul unei emisiuni televizate, că pentru el ar fi „simbolic, la sfârșit de mandat, să promulge legea prin care s-ar reveni la sistemul vechi de pensionare”.
Deși această noutate ar părea să fie una îmbucurătoare pentru oamenii care au depășit vârsta de 60 de ani, inclusiv pentru Nicolae Beregoi din satul Văsieni, raionul Ialoveni, care va împlini 62 de ani în ianuarie 2021, totuși bărbatul spune că după aceste modificări oamenii nu ar trebuie să se aștepte la majorarea pensiilor. „Eu m-am bucurat, sincer vă spun, dar deja nu știu dacă o vor implementa și de unde vor lua bani în buget ca să poată plăti pensiile la oameni. Eu sper că-mi vor da o pensie cât de cât bună. Pentru a trăi bine la noi în țară ar trebuie să avem măcar 3.500 de lei, dar nu o mie de lei, cum le dau acum la pensionari”, spune bărbatul.
Modificări adoptate cu mai multe abateri
În opinia lui Veaceslav Negruța, expert economic la Transparency International-Moldova și fost ministru al Finanțelor, această modificare este total neconstituțională. „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare. Atunci când s-au votat aceste modificări, trebuia să se țină cont de cadrul macroeconomic, de perspectivele demografice, de experiența internațională, de posibilitățile bugetare, de cadrul legal cu privire la transparența procesului decizional, de Constituție. În afară de asta, legea s-a votat în lipsa avizului Guvernului, ceea ce face legea dată una neconstituțională”, menționează expertul.
Veaceslav Ioniță: „Nu putem plăti pensii dacă nu avem angajați”
Potrivit datelor statistice, în Moldova sunt peste 696 de mii de pensionari. Veaceslav Ioniță, expert în politici economice din cadrul Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, afirmă că, după aceste modificări, numărul pensionarilor va crește cu circa 97 de mii de persoane. „Lunar, în Moldova se pensionează în jur de 4 mii de persoane, pentru care și sunt planificate pensii în bugetul asigurărilor sociale. Este foarte stranie și suspectă această votare a reducerii vârstei de pensionare. În buget nu sunt prevăzuți bani pentru acoperirea cheltuielilor și nu este clar de unde se vor lua 3,7 miliarde lei pentru plata pensiilor suplimentare”. Expertul menționează că pentru un trai decent, pensia trebuie să fie de cel puțin 3.400 de lei: „Pentru ca omul să-și poată duce cu demnitate bătrânețea, este important ca pensia lui medie să fie echivalentă cu 42% din salariu mediu. Dacă la noi anul acesta salariu mediu este de 8.000 de lei, atunci pensia medie ar trebuie să fie de 3.400 de lei, însă la noi pensia este de două ori mai mică. Acest lucru se întâmplă deoarece noi nu avem suficienți angajați în economie. Noi acumulăm din contribuțiile acestora doar jumătate din suma de care noi avem nevoie. În prezent, trei oameni care lucrează în sectorul real trebuie să mențină doi bugetari și cinci pensionari. Nu putem plăti pensii dacă nu avem angajați. Sper că acest Guvern va da dovadă de respect și, prin asumare de răspundere, va anula această lege”.
Sistemul public de pensii ar putea falimenta
Stas Madan, expert economic la Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, confirmă că majorarea numărului de pensionari va crește presiunea fiscală pe firme și pe angajați, prin majorarea substanțială a contribuțiilor de asigurări sociale. Totodată, expertul afirmă că ne-am putea aștepta la stoparea oricăror majorări de pensii și chiar reducerea acestora, pentru a le putea plăti, la limitarea la maximum a cheltuielilor pentru investiții din bugetul de stat pentru a putea compensa deficitul fondului de pensii. „În situația în care se va implementa decizia de a micșora vârsta de pensionare, asta ar putea duce sistemul de pensii la faliment”, a concluzionat expertul.
Mesaje de la partenerii externi
La 18 decembrie 2020, reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional (FMI) în R. Moldova, Rodgers Chawani, a criticat inițiativele legislative aprobate de Parlament, care „amenință serios stabilitatea macroeconomică și financiară a R. Moldova”, se spune într-un comunicat publicat pe pagina oficială a FMI. Ulterior, și Banca Mondială a criticat ultimele legi aprobate de Parlament, inclusiv reducerea vârstei de pensionare: „Reducerea vârstei de pensionare va afecta sustenabilitatea sistemului de pensii și se va solda cu pensii mai mici pentru toți, în special pentru femei. În cele din urmă, această măsură lasă mai puține resurse pentru cheltuielile prioritare în sănătate, educație și infrastructură”.
Deputatul socialist Vladimir Odnostalco a argumentat necesitatea amendării legii și schimbarea vârstei de pensionare prin evoluția speranței de viață, a situației demografice, deficiențele sistemului medical și condițiile de muncă grele din Moldova. „Speranța de viață a bărbaților în anul 2019 era de 66,8 ani, ceea ce înseamnă că, potrivit actualelor standarde de pensionare, un bărbat va beneficia de pensie timp de doar 3 ani”, se spune în nota informativă la proiectul de lege.
Bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2021, aprobat în aceeași ședință a Parlamentului din 16 decembrie 2020 a fost estimat la venituri şi cheltuieli în sumă de 25,791 de miliarde de lei. Din această sumă, 15,615 de miliarde de lei vor fi folosite pentru plata pensiilor, cu 6,7% mai mult față de suma precizată pentru anul 2020.
Ți-au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale? Sună la „Linia verde” 080080030 cu apel gratuit de pe telefoanele fixe sau mobile, iar noi te vom ajuta să fii auzit/ă și te vom îndruma la instituțiile publice abilitate.
Mariana Jacot, Asociația Presei Independente
Poză simbol. Sursa: Stock.adobe.com