Tableta de vineri
Virusul cu coroană este pe ducă. După ce a semănat frică și deznădejde, panică și isterie, durere și disperare, acest rău va pleca în istorie — în cel mai bun caz, dispărând fără de urmă (ca boală, bineînțeles, dar nu ca infecție care a lăsat pe corpul omenirii zeci și sute de mii de cicatrice) sau, în cel mai rău caz, își va ocupa locul său neonorabil în șirul îmbolnăvirilor de sezon. Epidemiologii din întreaga lume, într-o măsură sau alta, au dat undă verde anulării restricțiilor impuse pe parcursul acestor aproape trei luni și au făcut acest lucru nu (doar) sub presiunea autorităților și cetățenilor, dar pe motive, probabil, perfect întemeiate. Or, nu cred că este cineva nebun (cu câteva excepții, dar nu vreau să arăt cu degetul) și își dorește ca oamenii să fie în continuare supuși pericolului. Și dacă virusul se retrage, după ce și-a făcut negrele lui mendre, ar fi bine să evaluăm și noi situația și să vedem ce a rămas (ce a lăsat) în urma lui, să tragem unele concluzii după ce multora (ptiu-ptiu, să batem cu toți în lemn!) ne-a trecut glontele pe lângă ureche.
La umila mea părere, primele semne de „după boală” (și aici aud glasul celor care nu îmi vor permite să dau frâu liber imaginațiilor sănătoase — chipurile, nu zice hop până nu ai sărit și… vor avea dreptate, fiindcă statisticile zilnice ne dau fiori și mai este mult până departe) nu sunt din cele mai dătătoare de speranță. Este de-ajuns să arunci o privire asupra comentariilor de pe rețelele de socializare ca să-ți dai seama că nimeni și nimic nu poate să ne învețe pe noi minte, că nimeni și nimic nu poate fi mai rău pe această lume decât, pardon, chiar noi, oamenii. Nu de alta, dar în loc să ne unim în fața odiosului virus, în loc să facem front comun împotriva răului, noi nu ne precupețim puterile și sănătatea în a ne ponegri și eticheta unul pe altul în ultimul hal. Brusc și irevocabil, fiecare dintre noi a devenit expert în probleme de viruși și nu permitem ca cineva să aibă altă părere. Pesimiștii s-au înrăit împotriva optimiștilor; romanticii sunt puși la stâlpul infamiei de pragmatici; adepții teoriei conspirației mătură pe jos cu adversarii lor din tabăra susținătorilor medicinii tradiționale; acei care cred în al doilea-treilea val sunt gata să le bată botul celor care consideră că virusul se va pierde ca un vis urât; fataliștii au găsit limbă comună cu scepticii; zeci și sute de savanți sunt în căutarea vaccinului salvator (unii chiar, cică, l-au găsit), în timp ce alți zeci și sute la fel de savanți consideră că virusul își schimbă tulpina mai repede decât cineva găsește antidotul; (unii) reprezentanți ai industriei farmaceutice se supără pe (unii) medici; autoritățile municipale și raionale din Soroca privesc la Observatorul de Nord exact ca taurul la cârpa roșie, considerând că noi nu avem nimic altceva de făcut decât să le stricăm imaginea; producătorii de măști (mănuși, viziere, combinezoane, ochelari speciali) mai bat fierul cât e cald; unele persoane publice, care și-au descoperit de curând aptitudini de doctori, pierd pământul de sub picioare, fiindcă degrabă li se închid cărările spre TV; eroii adevărați muncesc în surdină, iar falșii eroi își pregătesc piepturile pentru „migdale” și buzunarele pentru plicurile grase… Iar virusul zâmbește, probabil, pe sub mustăți și trage concluzia — a înnebunit lumea!
De altfel, pentru a nu da motive de interpretări și deducții, trebuie să dau o explicație: concluziile de mai sus îmi aparțin în exclusivitate și departe de mine ideea de a citi cuiva lecții de bună purtare sau, Doamne ferește, de a pretinde la adevăr în ultima instanță. Nu am vrut să supăr pe cineva și dacă Dumneavoastră considerați că ceea ce se întâmplă și ceea ce faceți corespunde noțiunii de „normalitate”, vă înțeleg și vă apreciez starea de spirit. Precum respect, în egală măsură, părerile și declarațiile tuturor prietenilor și neprietenilor, dar acest fapt nu mă privează de dreptul de a avea și o altă părere decât alții. Vorba ceea — fiecare înnebunește în felul lui. Îi stimez și îi apreciez la fel și pe acei care cred în viitorul luminos al omenirii, și pe acei care au viziuni apocaliptice asupra a tot ce se întâmplă. Deopotrivă le dau dreptate și celor care suflă și în apă rece (adică, respectă cu tristețe toate regulile care ni se impun – bunăoară, poartă mască și fiind singuri în parc sau în automobil), și celor mai libertini și mai… „pofighiști” din fire (adică, teribiliștilor care demonstrativ se expun pericolului și nu dau nici o atenție sfaturilor și avertismentelor, indiferent de la cine vin acestea). La urma urmei, fiecare vede luminița din capătul tunelului în felul său, dar…
Domnilor și doamnelor, să ne apărăm punctele de vedere și să credem în ceea ce dorim fără a jigni și fără a pune diagnoze. Altfel, se creează impresia că suntem mai răi decât virusul și că semnul întrebării din titlu ar putea fi schimbat cu semnul exclamării. Și este mare păcat.
