Dacă e să fim sinceri, societatea moldovenească, și mai cu seamă clasa politică de pe malul Bâcului, nu prea a fost deprinsă să vorbească și să discute despre problemele și neajunsurile cotidiene, mereu punându-se accentul pe politică și pe toate lucrurile aferente acestei ocupații.
Trebuia să vină coronavirusul ca multă lume să înțeleagă că există și altceva decât politica și că viața este frumoasă și prin altceva decât gâlcevile și matrapazlâcurile celor care s-au trezit peste noapte mari mahări. Ba mai mult, pe mulți dintre noi îi frământă astăzi răspunsul la întrebarea: cum va fi viața după pandemie și cum ne vom descurca atunci când nu vom mai putea da toate greșelile și toate prostiile făcute de noi la fundul coronavirusului? Iar răspunsul la această întrebare sacramentală depinde de răspunsul la atâtea multe alte întrebări.
De ce politicienii au fost scripca întâi în această pandemie, dar nu doctorii? De ce factorii decizionali au încercat, deseori stângaci și cu o doză mare de cinism, să ne convingă că totul este floare la ureche sau dimpotrivă, că este sfârșitul lumii? Cine sunt eroii reali ai acestei perioade și cine sunt profitorii de ocazie? De ce coronavirusul a fost „desemnat” cauza principală a sute, mii și zeci de mii de decese, dar nu diabetul zaharat sau cancerul, de exemplu, care în acceași măsură puteau să aibă ca comorbiditate coronavirusul? Cine se va îmbogăți și cine va sărăci după această pandemie? Câtă vreme vom mai avea frică să deschidem televizorul pentru a nu fi loviți în cap cu știri apocaliptice? Cum vor trece peste pandemie întreprinderile noastre, începând cu „giganții” și terminând cu IMM-urile? Cum ne vom descurca, statul în general și fiecare dintre noi în particular, fără transferurile de miliarde venite până în martie de peste hotare?
Ce vom face cu armata de șomeri, care este sânge din sângele nostru și care trebuie tratată de parcă ar avea polița de asigurare medicală? Când se va termina această carantină sufocantă? Cât timp vom purta măști, mănuși, combinezoane și viziere care, conform unor specialiști, prezintă o stavilă în calea virusului (virușilor) cam la fel ca un gard de nuiele pus în cale țânțarilor? Cine, unde, cum și pe câți bani va face vaccinul salvator? Au dreptate sau nu au dreptate cârcotașii care afirmă că sutele și miile de sicrie cu decedați de coronavirus în Italia nu erau altceva decât fotografii făcute de la naufragiul din Lampedusa din octombrie 2013? De ce, în condiții de forță majoră, autoritățile de la Chișinău ne leagă de picioare, ca un talaghir, împrumuturi în condiții umilitoare? De ce președintele și premierul șantajează concurenții politici și populația cu sperietori de genul „din 1 mai nu vom mai avea bani pentru plata pensiilor și salariilor”?La urma urmei, când o să facem și noi ca sănătatea să fie la fel de contagioasă ca și virusul?
Răspunsul la multe dintre acestea și atâtea alte întrebări nu cred că-l vom afla foarte curând, deoarece speranța noastră că vom ieși din pandemie mai buni și mai curați va rămâne o simplă speranță, or javrele și cameleonii, ipocriții și parveniții sunt mai puternici decât toți virușii. Să vedeți Dumneavoastră cu ce avânt și cu ce tupeu se vor arunca în luptele politice fratricide liderii noștri! Să vedeți câtă lume (mai puțin doctorii) se va bate cu pumnul în piept și își va asuma meritele succesului (!!!) în lupta cu virusul! Să vedeți câți eroi vom avea după acest război și nici gropile săpate în cimitirul din Chișinău nu vor putea să-i coboare pe unii cu picioarele pe pământ! Să vedeți Dumneavostră cum presa, inclusiv Observatorul de Nord, va fi învinuită de păcate pe care nu le-am săvârșit?…
Ba mai mult, după pandemia coronavirusului ne așteaptă alte două pandemii, la fel de nocive și periculoase — seceta și alegerile prezidențiale. Și dacă seceta o poate rezolva Cel de Sus printr-o ploaie mocănească de vreo săptămână (nu de alta, dar pentru păcatele noastre multe este de-ajuns și un coronavirus că, ce mai la deal-la vale, nu toți suntem păcătoși în egală măsură și nu toată lumea trebuie să sufere pentru acei cu mai mult pufușor pe botișor), apoi alegerile prezidențiale vor fi un bun prilej pentru cei de jos (am în vedere „dumnezeii” de conjunctură) de a-și pune poalele în cap, cu obrăznicia care îi reprezintă. Cel puțin, „omul-orchestră” de la Sadova a putut, cu un tupeu ieșit din comun, deseori depășind până și limitele de jos ale bunului simț, să-și facă destul piar politic (în fața celor care gândesc cu stomacul, iar capul îl au doar pentru a purta pălărie) și să mai ardă puținele poduri care mai existau între republica pe care o gestionează cu atâta neîndemînare și lumea bună.
În fine, poate că nu am dreptate și că lumea se va schimba după această pandemie. Poate…, dar această schimbare depinde de fiecare dinte noi. Suntem gata pentru aceasta?
