Zilele acestea, liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselschii, a ieşit cu o declaraţie într-un ziar rusesc care, intenţionat sau nu, a fost lăsată în umbră de analiştii politici şi economici de pe malul Bâcului. Potrivit lui, Transnistria nu are nici o datorie pentru gazele naturale ruseşti consumate (!!!), iar Dodon nu are nici un pic de dreptate atunci când afirmă că partea stângă ar datora Gazprom-ului 8-9 miliarde de dolari (se operează cu miliardele de dolari de parcă ar fi vorba de mii de lei moldoveneşti sau milioane de pridneastrofici). Ba mai mult, Krasnoselschii vorbeşte despre un oarecare audit al bugetului economiei transnistrene, efectuat de Federaţia Rusă şi în rezultatul căruia urmează să se stabilească suma datoriilor transnistrene faţă de malul drept. „Achitările cu Gazprom-ul se înfăptuiesc la timp şi toate acţiunile noastre sunt coordonate cu Moscova. L-aş sfătui pe Igor Dodon să nu se amestece în relaţiile dintre Transnistria şi Rusia şi să-şi orienteze forţele spre rezolvarea altor probleme”, zice Krasnoselschii.
În lumina ultimelor evenimente care au avut loc după investirea lui Dodon — vizita lui „oficială” la Tiraspol, inclusiv soldată cu plecăciunea în faţa separatiştilor care au ucis mii de consângeni de-ai lui şi care au atentat la independenţa şi integritatea teritorială a ţării sale atât de mult iubite şi pentru care este gata să facă orice (cum obişnuieşte să afirme cu şi fără ocazie) — acest ping-pong dintre cei doi amici pare oarecum alogic şi chiar bizar, dacă ţinem cont de faptul că preşedintele moldovean este mai mult decât atent în declaraţiile sale privitor la clasa politică de pe malul stâng şi stăpânii lor de la Moscova. Ba chiar se creează impresia că Dodon nu s-ar încumeta să-şi atingă partenerii de peste Nistru nici cu o floare, darămite să le pună în cârcă nişte datorii inexistente sau, Doamne fereşte!, să se „amestece în relaţiile lor cu Federaţia Rusă”. Dimpotrivă, comunist-socialistului de la Chişinău, care a făcut cale bătătorită la Kremlin pentru a demonstra ruşilor că pot miza pe Republica Moldova la fel de mult şi de tare ca pe orice alt subiect al Federaţiei Ruse şi care nu pierde nici o ocazie pentru a arunca cu noroi şi pietre în partenerii noştri occidentali, mai degrabă i se poate imputa o dragoste exagerată faţă de şantiştii de peste Nistru în detrimentul basarabenilor umiliţi şi trădaţi de toate guvernările. Nu de alta, dar nu-mi prea vine să cred unui ziar rusesc care scrie că Dodon şi-ar fi permis să zică că: „…locuitorii din Transnistria ar trebui să ştie clar că diferendul transnistrean nu este rezolvat până în prezent nu din cauza că acest lucru nu şi-l doreşte Chişinăul, dar pe motiv că unor prinţişori de pe malul Nistrului le este convenabil ca acest conflict să perpetueze şi pentru că nişte feodali locali se îmbogăţesc pe spatele poporului”.
„Achitările cu Gazprom-ul se înfăptuiesc la timp şi toate acţiunile noastre sunt coordonate cu Moscova. L-aş sfătui pe Igor Dodon să nu se amestece în relaţiile dintre Transnistria şi Rusia şi să-şi orienteze forţele spre rezolvarea altor probleme”.
Sincer să fiu, nu ştiu ce trebuie să se întâmple ca Dodon să se ridice din genunchi şi să dea dovadă de niţică verticalitate, dar când vine vorba de popor, mai cu seamă de cel din Transnistria… Probabil, omul îşi dă seama că la alegerile parlamentare din anul viitor voturile din Transnistria ar putea fi asul (absolut legitim, dacă până atunci nu se întâmplă lucruri extraordinare în regiune şi dacă de jure teritoriul secesionist rămâne parte componentă a RM) din mânecă ce le-ar permite socialiştilor să acceadă masiv în legislativul de la Chişinău şi, prin metode democrate, să schimbe vectorul extern. Alegerile din toamna anului trecut au demonstrat că anume partea stângă a Nistrului este o adevărată mină de voturi, un adevărat sac de voturi fără fund ce se poate opune diasporei care, din cauza schimbării sistemului de vot, s-ar putea transforma în praf şi pulbere. La urma urmei, cine este Krasnoselschii — o persoană adusă de circumstanţe pe olimpul politic, un lider vulnerabil şi şantajabil care poate fi coborât cu picioarele pe pământ cu ajutorul câtorva depeşe adresate cui trebuie şi când trebuie. În schimb, locuitorii din stânga Nistrului trebuie transformaţi într-o maşină de voturi, iar după alegeri… fie ce-o fi.
Şi încă ceva. În declaraţia lui Krasnoselschi despre care aminteam mai sus nu doar se vorbeşte despre auditul care se va finaliza la 1 iulie curent şi care ar putea avea consecinţe faste pentru separatişti, dar şi se spune pentru prima dată pe şleau, fără echivocuri şi fără ruşine că încă nu este clar cine şi cu cât îi este dator — Tiraspolul Chişinăului sau Chişinăul Tiraspolului. Incredibil, nu-i aşa? Hoţul strigă: prindeţi hoţul!!! Adică, după ce am strâns cureaua pentru ca să facem tot posibilul să achităm datoriile faţă de Gazprom şi alţi monopolişti din Federaţia Rusă (sau de pe teritoriul controlat de secesionişti), acum nu este exclus să mai fim încă o dată umiliţi şi batjocoriţi…
