Tableta de vineri
Spre bucuria celor care doresc ca Republica Moldova să fie în aceiași barca luxoasă cu Roma și București și, dimpotrivă, spre stupefacția celor care ne doresc sub aceiași umbrelă găurită, alături de Moscova și Bishkek foarte curând, mai degrabă decât ne putem imagina șase-șapte ani în urmă, Republica Moldova ar urma să înceapă negocierile finale de aderare la Uniunea Europeană. Or, într-un interviu acordat radioului public de la Chișinău, comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a declarat că procesul ar putea începe chiar la mijlocul lunii iunie. La rândul ei, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat că Uniunea Europeană va deschide în zilele următoare primul cluster de negocieri de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, calificând acest pas drept unul „istoric” în procesul de extindere.
CE ar însemna acest lucru pentru Republica Moldova? În primul rând, ar însemna că după alegerile istorice din Ungaria situația în cadrul Uniunii Europene s-a schimbat radical și că acei care au crezut că Budapesta rămâne ostatecă a politicii nocive promovate de Kremlin nu au avut dreptate (au fost și din acei, nu ararăm cu degetul, care credeau că noul lider al ungurilor, Péter Magyar, nu ar fi cu nimic mai bun decât Victor Orban). Adică, una din componentele pachetului Ucraina-Republica Moldova nu ar deveni o frână pentru cealaltă. În al doilea rând, se va confirma ipoteza conform căreia Uniunea Europeană simte nevoia de un nou val de extindere, după mai multe sincope obiective și subiective. Este adevărat că, ultima sută de metri, pe care urmează să-i parcurgă Chișinăul pentru a se vedea cu sacii în căruță, diferă de finișurile pe care le-a avut alte țări candidate, fiindcă pe lângă tradiționalele criterii tehnice și politice, v-a fi utilizat și criteriul simbolic. Zicea, zilele trecute, corespondentul special al Teleradio-Moldova la Bruxelles, Dan Alexe că, citez „..În procesul de aderare la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea beneficia de o nouă abordare, care presupune un acces gradual la programele și politicile europene înainte de obținerea statutului de membru deplin. În acest context, țara se află într-o poziție favorabilă în privința mai multor capitole de negociere, fiind deja compatibilă cu o serie de criterii esențiale ale blocului comunitar”.
Ba mai mult, Franța și Germania, dar și țările Benelux, și alte țări membre UE propun integrarea treptată pentru statele care au preluat legislația comunitară în mai multe domenii. De altfel, acest mecanism nu este ceva nou or, ceva asemănător a fost utilizat și în cazul aderării României și Bulgariei. Nou ar fi faptul că după mulți ani când rolul de locomotivă, în calea spre aderare, era atribuit ba Kievului, ba Chișinăului, acum se vorbește despre o eventuală decuplare a acestor două țări, dar nu oricum, „din topor”, cum spun românii, dar elegant și subtil, ca să nu se supere ucrainenii. Îl citez din nou pe Dan Alexa: „…Nu s-au găsit formulele convingătoare ca să facă Kievul să accepte ideea măcar a unei decuplări de R. Moldova. Pentru Kiev, faptul că este alăturat în mod formal de Republicii Moldova este o garanție că procesul va continua. În momentul în care ruptura sau detașarea devine reală în acte, Kievul pierde o mare speranță. Și va fi foarte greu să anunțe asta populației că, iată, noi suntem deja într-o altă categorie și nu mai putem intra în UE până în anul 2030. (…) În cazul Republicii Moldova nu e vorba de idealism forțat, ci de o posibilitate. În cazul Ucrainei toată lumea este de acord că este irealist să imaginăm Ucraina în Europa până în 2030”. În acest context este obligatoriu să constatăm un lucru foarte important: dacă, pentru Kiev, ținând cont de unitatea societății și de nivelul înalt de patriotism betonate în luptele cu agresorul anul 2030 nu ar fi un capăt de țară, nu se poate spune același lucru și despre Chișinău, unde patriotismul și unitatea societății sunt destul de fragile, fluctuante și imprevizibile, iar pe de altă parte, să nu uităm că până în anul 2030 urmează să fie organizate, în Republica Moldova, toate cele trei scrutine – locale, prezidențiale și parlamentare și nimeni nu poate pune mâna în foc și să garanteze că lumea va vota la fel de masiv pro-UE, ținând cont de problemele care, deja tradițional, macină societatea dintre Prut și Nistru și că diaspora va fi salvatoare și de data aceasta. Adică, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, fie și gradual, și fără drepturi depline, și în orice alt mod ciopârțit ar însemna pentru noi certitudinea că bucuriile pe care le-am trăit în ultimii ani nu se vor transforma într-un fiasco total. Este adevărat, că avem, și slavă Domnului, varianta reparației pactului Ribbentrop-Molotov și de a înfăptui Unirea, dar perceperea diferită și pe alocuri ambiguă a perioadei istorice în care a fost semnat acel acord criminal și perioada actuală, când nu puțină lume nu înțelege starea de lucruri și nu dorește să repare ceea ce alții au stricat ne c-am toarnă plumb în picioare. Una a fost să fim rupți din trupul țării și să ni se i-a peste noapte totul, în primul rând cetățenia și alta este să nu avem parte de ceea ce ni se cuvine – Patria care să ne apere și să ne găsească un loc sub aripa sa. Dar, vorba românului – jeluim-ași și n-am cui… De aici și concluzia: Republica Moldova, cu sau fără Ucraina, trebuie, este obligată, să adere la Uniunea Europeană în următorii doi-trei ani, dar nu în 2030.
De altfel, pe data de 16 iunie, la Luxemburg, în cadrul Consiliului pentru Afaceri Generale se va lua hotărârea istorică privind deschiderea oficială a negocierilor pe clustere cu Republica Moldova. După aceasta urmează că la summit-ul european din 18-19 iunie, care se va desfășura la Bruxelles și la care s-ar putea oferi indicii importante privind direcția viitoare a politicii de extindere, dar care vor fi aceste indicii nimeni cu spune. Unicul lucru cert este că Ciprul va predea președinția rotativă a Uniunii Europene Irlandei, țară care, însă, conform analiștilor, are un discurs diferit decât cel al ciprioților. Ceea ce ar însemna acest „discurs diferit” urmează de văzut, dar același Dan Alexa, care are o experiență bogată în ceea ce privește reflectarea evenimentelor de acest gen spune că „…De obicei, concluziile summit-ului sunt întotdeauna redactate cu o săptămână-două înainte. Ele circulă deja sub o formă neterminată, însă, în general, s-a întâmplat foarte rar ca scheletul discursiv al notei anticipative a concluziilor summit-ului să nu corespundă. Și extinderea UE nu este menționată în mod formal, este lăsată undeva în niște clauze. Sunt date încurajări, dar nu apar nicăieri semnele că s-ar anunța vreo dată concretă. (…) Se așteaptă, probabil, reuniunea șefilor de stat și de guvern. Dar circulă deja și o schiță a concluziilor summit-ului UE – R. Moldova, care va avea loc pe 22 la Bruxelles și nici acolo, cel puțin în forma actuală, nu se anunță o dată a începerii negocierilor”.
În fine, cât de întortocheate și cât de imprevizibile nu ar fi variantele de aderare pentru Republica Moldova nu avem motive să ne pierdem speranța, fiindcă șefii de state și guverne, înalții oficiali europeni, care au vizitat Chișinăul în ultima vreme ne-au lăsat doar mesaje pozitive și o mare doză de încredere că ziua când vom face și noi parte din marea familie a UE nu este departe. Ba mai mult, pe lângă faptul că mesajele venite în adresa noastră sunt eminamente cu semnul plus, să nu uităm că în afară de sentimente și de susținerea morală, este vorba și despre bani, foarte mulți bani., aproape de un miliard de euro de care poate beneficia Republica Moldova în perioada de preaderare.
Pe de altă parte, și faptul că neprietenii noștri (puțini la număr, de altfel) își bat capul nu de soarta propriilor cetățeni, dar de viitorul Basarabiei înseamnă un singur lucru – suntem pe drumul cel drept și tot așa s-o ținem înainte!
