Cititorul consecvent al fluxurilor de știri din epoca de după colapsul comunismului și observatorul fidel al evoluției gândirii și practicii politice al acestei perioade a reținut poate faptul apariției și afirmării cu rapiditate în studii și analize ale domeniului comunicării publice a termenului post-adevăr (engl. post-truth). El descrie o situație culturală și politică în care faptele obiective – adevărul – au o influență mai mică în modelarea opiniei publice decât apelul la emoții, sentimente și convingeri personale, definit de practica politică drept populism. În ultimul deceniu, în jurul acestui termen s-a format un întreg concept, acesta demonstrând un potențial de răspândire extrem de puternic pe fondul schimbărilor majore în modul în care circulă informația la nivel global.
Cât adevăr și post-adevăr curg azi pe râul Potomac?
În 2016, termenul „post-adevăr” a fost desemnat de către Dicționarele Oxford drept „Cuvântul Anului”. Nu putem nicicum uita că 2016 este anul intrării în primul mandat la Casa Albă a lui Donald Trump, dar nici faptul că serviciile de inteligență și de securitate ale Statelor Unite au stabilit o interferență masivă, fără de precedent, în acele alegeri prezidențiale americane a serviciilor rusești de spionaj. În capitala de pe Potomac încercarea de a stabili adevărul referitor la acest fapt deosebit de grav s-a menținut cu mult interes în vizorul presei și al procurorilor pe toată durata de patru ani ai primului mandat a lui Trump, precum și în următorii patru ani de președinție ai democratului Joe Biden.
Venirea în 2024 pentru a doua oară la Casa Albă a lui Donald Trump a stins subiectul, dispariția lui definitivă, cel puțin pentru următorii trei ani cât se va mai afla în treabă la Casa Albă, fiind pecetluită odată cu stingerea din viață la 21 martie a acestui an a procurorului federal Robert Mueller, fost director FBI și procuror special care a investigat interferența Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA în 2016. Cinic și insidios, Trump a comentat fulgerător vestea ce i s-a adus, fără să-și ascundă, măcar pro-formă, scălâmbul gest necreștin: „Robert Mueller tocmai a murit. Bine. Sunt încântat că a murit. Nu va mai putea face rău celor nevinovați”.
În contextul post-adevărului al cărui practician neîntrecut este, Donald Trump nu a negat adevărul că rușii l-au „ajutat” să ajungă la Casa Albă, adevăr scos în vileag cu devotament față de țară și documentat cu rigoarea profesionistului impecabil de către Robert Mueller. Trump l-a acuzat post-mortem pe procuror că ar fi făcut „rău celor nevinovați”, adevărul fiind considerat secundar nu doar prin faptul că este ignorat de cel ajuns să fie garantul Constituției SUA, ci și prin etichetarea procurorului ca fiind părtinitor în investigațiile lui.
Adevărul însă, ca și apa mereu curgătoare a Potomacului care străbate capitala Statelor Unite, nu stă pe loc. El își face loc spre lumină indiferent de rangul celui care încearcă să-l dizolve în post-adevăr, să-l relativizeze grobian și să-l stoarcă de marea lui putere. Adevărat este că spre deosebire de minciuna clasică care recunoaște existența adevărului (pe care încearcă să-l ascundă), post-adevărul este mai șmecher. El creează un mediu în care deosebirea dintre adevăr și fals (neadevăr) se șterge și devine irelevantă pentru public. Așa a mers prin meseria lui de președinte al Statelor Unite marele maestru al post-adevărului Donald Trump în primul an al celui de-al doilea mandat al său.
Chiar dacă a negat în glas că ar fi produsul ingerinței rusești în alegerile din Statele Unite și a declarat scandalos la întâlnirea pe care a avut-o în 2019 cu Putin în Finlanda că are mai multă încredere în afirmațiile președintelui kaghebist rus, de neamestec, decât în investigațiile serviciilor americane și procurorilor de amestec rusesc, Trump nu poate ascunde dovezile care apar în fapt și care-l combat și îl demască.
Lupta lui cu statul profund ori statul paralel (deep state) și întreaga cacealma de idei și conspirații promovate pe rețele cu ajutorul unor bogătani scelerați ca Elon Musk legați de Rusia este de fapt lupta cu sistemul democratic de stabilitate bazat pe drept și independența celor trei puteri în stat, sistem creat de părinții fondatori ai acestei țări minunate, care anul acesta va ajunge la cea de-a 250-a aniversare. Este oare o coincidență că pe încrengăturile acestei lupte ajunse în 2026 la cote inimaginabile se mulează extrem de reușit doctrina rusească, exprimată încă înainte de 2015 de șefa propagandei Kremlinului, Margatrita Simonean, referitoare la obiectivele finale ale rețelei mondiale a grupului media Russia Today. La inaugurarea în marile capitale ale lumii democratice a câte un bloc de propagandă multimedia rusesc, Simonean spunea cu text deschis prin anii 2010-2020 că scopul lor este crearea – în spiritul pluralismului democratic, desigur, – în aria de activitate a acestor diviziuni a unor societăți civile de alternativă. Care sunt societățile de alternativă avute în vedere de regimul lui Putin să fie mai întâi altoite, apoi concrescute în locul celor democratice locale nu este greu de stabilit. Modelul este încă viu. Greu este de înțeles naivitatea de atunci a statelor occidentale care se dădeau înduplecate să accepte proiectul diversionist rusesc și alegeau să soarbă cu de la sine voie zeama de cucută întinsă de mâna kaghebistului Putin.
Cu războiul din Ucraina, țările europene din Occident au ajuns să înțeleagă cine este cu adevărat Putin și s-au debarasat de acele falange otrăvitoare. Unele au rămas însă cu sechele dureroase, precum Marea Britanie trecută prin Brexit, iar Statele Unite au devenit prin Trump un instrument practic extrem de puternic de promovare a intereselor rusești globale. De parcă ar fi făcut-o la comanda lui Putin, Trump s-a desprins de Europa, a paralizat NATO și a dărâmat puternica solidaritate economică și militară a Occidentului. Pe plan intern, Trump erodează cu îndârjire sistemul democratic american pe care îl vede drept o piedică în absolutizarea și eternizarea puterii lui la toamnă și în 2028.
Geopolitica post-adevăr: între ambițiile lui Trump și reziliența europeană
După întâlnirea cu Putin în Alaska, la Anchorage, dar mai ales după intrarea hazardată în război contra Iranului în această iarnă, destabilizarea în consecință a economiei mondiale și tărăgănarea încheierii unui acord de pace care ar opri parțial sursa unei și mai severe inflații globale, se poate vedea obiectivul diabolic cel mai urmărit de Trump. Este cel care convine cel mai mult lui Putin în războiul lui împotriva Ucrainei. Acesta este surparea fundamentelor economice și politice ale Uniunii Europene, a capacităților ei de a susține pe termen lung Ucraina și de a putea descuraja alte intenții agresive ale Rusiei pe continent.
Uniunea Europeană este comunitatea de state care nu convine lui Trump din două puncte de vedere. Primul este consistența ei economică pe care Trump, spre deosebire de alți chiriași ai Casei Albe, o vede ca pe o concurentă nedorită, nu ca pe atribut firesc și necesar propriei dezvoltări economice. Al doilea motiv este sistemul politic democratic și, mai ales, cel liberal. Trump urăște liberalismul democratic european și în ultimul an a angajat toate capabilitățile diplomatice și propagandistice ale sistemului său post-adevăr, aflat în expansiune, să-l demoleze: dacă nu pe plan global, apoi măcar în capetele unor americani adepți ori simpatizanți MAGA. Etichetările curg pe capul Europei ca din cornul abundenței, sunt susținute și încurajate mișcări politice antieuropene aparte, dar și țări întregi care fac disidență în interiorul Uniunii Europene. Scopul este erodarea încrederii țărilor și popoarelor în instituțiile europene.
Rezistența la post-adevăr: cum a devenit Europa eșecul strategic al lui Trump
Straniu, dar eficiența acestor derapaje este deocamdată nulă pe continentul european, dacă nu chiar contraproductivă, dacă punem pe contrabalanță marea înfrângere a „celui mai puternic om politic din Europa”, după Trump, acesta avându-l în vedere pe Victor Orban, prietenul lui Putin și la acest moment încă premier în exercițiu al Ungariei. Orban a fost înfrânt la un scor categoric, în pofida susținerii americane, în recentele alegeri parlamentare din această țară. Eșecul a fost o adevărată catastrofă în lumea părtașilor lui Trump.
Cum s-a putut întâmpla acest straniu, la prima vedere, lucru, și de ce oare?
Poate din cauza că narațiunile sistemului post-adevăr divagate în cascadă de diviziunile lui Trump s-au asemănat extraordinar de mult la formă și la conținut cu cele emanate de diviziunile subversive ale criminalului de război Putin?
Poate din cauza că în condițiile vitregi de azi ale unei Europe cuprinse de război, atacată atât din est, de către Putin, cât și din Vest, de către Trump, rezistența la infiltrațiile post-adevăr ale ideologiei actualului locatar al Casei Albe este nu doar viguroasă, dar și eficientă. S-a dovedit că nici imperiul mediatic al lui Musk, nici prezența celor mai impozanți cu grumazul politic, mai duri și mai zeloși locțiitori ai lui Trump trimiși în Europa nu au putut încânta în folosul lor publicul alegător. Din contră, prezența trimișilor lui Trump s-a dovedit a fi păguboasă obiectivelor pe care le-au urmărit.
S-a întâmplat un lucru extraordinar și de mulți chiar nesperat: imunitatea europeană a trecut primul, cel mai mare, test al său de rezistență, semnalând existența unei puteri de conștiință la nivel de popoare capabile să oprească răspândirea post-adevărului, această ideologie a falsului, a imposturii și minciunii.
Pe acest fundal, alegerile de la mijloc de termen care vor avea loc la toamnă în Statele Unite ar putea fi influențate la rândul lor de exemplul european. Cu siguranță, semințele acestuia au trecut deja oceanul. Și atunci, odată cu înseninarea conștiinței americanului profund se vor limpezi și apele Potomacului, tulburate atât de mult de furtunile erei urâte a post-adevărului.
Valeriu SAHARNEANU
