Podcast OBSERVATORUL cu Ina Spinei: „De mai bine de treizeci de ani trăiesc în Italia, dar apusul mi-l văd acasă, la Măcăreuca” / VIDEO

0
36

De treizeci de ani este plecată din Republica Moldova, în Italia — țara care a devenit a doua ei casă, locul unde și-a creat o familie și a dat naștere la doi copii. Despre „țara adoptivă” are doar cuvinte frumoase, însă apusul vieții și-l vede nu acolo, unde a fost primită cu brațele deschise, ci în satul natal Măcăreuca, din raionul Drochia.

În toți acești ani nu a pierdut legătura cu baștina, mai ales pe cea emoțională, iar copiii i-a educat în spiritul dragostei față de patria celei care le-a dat viață. Fire romantică și activă din punct de vedere social, este una dintre vocile diasporei care nu doar trăiește cu problemele țării de origine, ci pune și umărul la rezolvarea lor.

În acest context, are în palmares mai multe înfrățiri între orașe și parcuri naționale din cele două țări, iar în prezent visează să contribuie la înfrățirea a două universități din Republica Moldova și Italia.

Recent, Ina Spinei — care, de altfel, nu și-a schimbat numele de familie, deși a fost căsătorită cu un italian — a revenit la baștină pentru câteva zile și a acceptat invitația de a fi protagonista unei noi ediții a Podcastului OBSERVATORUL. În cadrul emisiunii, aceasta a răspuns la mai multe întrebări și ni s-a destăinuit despre planurile sale de prezent și de viitor…

Vizionare plăcută!

Vedeți AICI și alte Podcasturi OBSERVATORUL.


Articolul precedentCetățenii din raioanele Soroca, Florești și Drochia pot face programări pentru serviciile cadastrale direct din aplicația EVO
Articolul următorONG-uri mai puternice în fața dezinformării: atelier despre combaterea manipulării informaționale la Drochia
Victor Cobăsneanu
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.