„Dacă Îl ai pe Dumnezeu nu îți este frică de nimeni și de nimic” – de Pr. Mihail Milea

Într-o lume tot mai stăpânită de frică și nesiguranță, Părintele Mihail Milea înfățișează o perspectivă duhovnicească asupra acestui fenomen care atinge toate vârstele și categoriile sociale. Vorbește despre rătăcirile spirituale ale fricii, despre deosebirea esențială dintre frica lumească și frica de Dumnezeu, cea mântuitoare, și despre rolul rugăciunii, al spovedaniei și al apropierii de Biserică în încercarea de vindecare a sufletului. Un cuvânt de încurajare și luminare pentru vremuri tulburi. (T.P.)

– În Sfânta Scriptură, cartea lui Dumnezeu, aflăm că „frica de Dumnezeu” este începutul înțelepciunii, „iar cunoașterea celui Sfânt este priceperea” Proverbe 9:10. Duhovnicește vorbind, frica de Dumnezeu este o stare insuflată de dorința de a nu-L pierde pe Dumnezeu și de a nu rămâne singuri în acest univers. Dumnezeu ne ține în mâinile Sale tot timpul, unde este siguranță maximă, plină de iubire sfântă. Ce s-ar întâmpla cu noi, dacă am cădea din mâinile lui Dumnezeu? Ce se întâmplă cu o stea care cade din cer și deviază de la traiectoria pe care bunul Dumnezeu i-a așezat-o în acest cosmos? Cu siguranță că se distruge, piere, se fărâmițează, își pierde identitatea, forma, frumusețea ei. La fel și cu noi, oamenii, atunci când cădem din dragostea lui Dumnezeu, ne distrugem definitiv.

Tot timpul să avem această teamă de a nu-L mâhni pe Dumnezeu cu păcate mari, strigătoare la cer, care ne ispitesc tot timpul și ne aruncă din brațele Sale. Un prunc nu cunoaște teama căderii, a prăbușirii, atunci când mama sau tata îl poartă în brațe. El se simte în siguranță maximă, atunci când se află în brațele părinților săi. Orice s-ar întâmpla, știe că nu pățește nimic rău. Acesta este înțelesul duhovnicesc al expresiei „frica de Dumnezeu” – frica să nu-Și ia Dumnezeu mâinile de pe noi, căci imediat cădem în abis, deoarece nu mai avem nici un punct de sprijin.

„Dumnezeu este dragoste” 1 Ioan 4:8 și nu vrea să ne înspăimânte, să ne sperie, să ne înfricoșeze, ci dimpotrivă, vrea să aibă cu noi o relație personală de iubire. Să-L ascultăm tot timpul, păzindu-I poruncile și tot timpul vom avea mare încredere în El. Iubirea lui Dumnezeu alungă frica psihică, emoțională, care ne distruge.

Fricile lumești ne paralizează relația vie cu Dumnezeu

– Este o mare deosebire, ca între cer și pământ. Frica de Dumnezeu este mântuitoare, căci înseamnă încrederea totală în Dumnezeu, care ne unește cu El pentru totdeauna. De pildă, părinții fac orice pentru copiii lor, ca să le fie bine tot timpul, la fel și nouă Dumnezeu ne poartă de grijă în toată vremea, ca să nu ne lipsească ceva. El este cel Care ne ferește de primejdii. Principala noastră grijă ar trebui să fie să nu ne îndepărtăm de El, să nu-I întoarcem spatele prin indiferență și tot felul de păcate. Frica de Dumnezeu presupune temerea aceasta să nu ne alunge Dumnezeu afară din Rai, să nu ne arunce din mâinile Lui ocrotitoare.

În lumea în care trăim ne confruntăm cu tot felul de frici lumești: frica de a nu ne îmbolnăvi, de a nu rămâne fără un loc de muncă, de a nu rămâne fără bani, fără mâncare etc. Ne facem tot felul de griji pentru de familia noastră, ne temem pentru noi înșine, ne temem pentru ziua de mâine. Aceste griji lumești arată necredința noastră, adică neîncrederea în Dumnezeu, ca și când El ar fi neputincios, indiferent față de noi. Doamne ferește! Grijile acestea lumești devin o povară pentru suflet, ne paralizează relația directă și personală cu Dumnezeu.

– Da, frica vine de la diavol, el caută să ne înspăimânteze tot timpul, să bage frica în noi, să ne sugereze că viața nu-și are rostul, că în ea suferim tot felul de necazuri mari, că nu avem nici o scăpare. Venim cu aceste stări zilnic în sufletul nostru. Diavolul urmărește să ne ducă în disperare până ce ne vom sinucide, ca să scăpăm, chipurile, de aceste răutăți, de necazurile care ar putea veni peste noi. Dar Dumnezeu este mare și bun, în timp ce diavolul este un nimic. De ce îi dăm atâta atenție acestui necurat care în toată vremea se hrănește cu răutatea din el? Nu trebuie băgat în seamă deloc. Orice necaz ar veni peste noi, Dumnezeu ne sare cel dintâi în ajutor, nu ne lasă. Strigarea lui Dumnezeu se numește rugăciune; să-L strigăm tot timpul pe Dumnezeu, El nu se supără, nu se plictisește de noi, dimpotrivă, Îi place tare mult să strigăm la El.

Așa cum o mamă se bucură când copilul ei o strigă în ajutor, ridicându-și brațele către ea, la fel și lui Dumnezeu îi place să ne vadă cu mâinile către El, cu glasul inimii înălțat către El. Păcatele pe care le facem nasc în noi o frică disperată că Dumnezeu ne-a părăsit definitiv. Dar să ne spovedim sincer, ca să scăpăm de frica păcatului!

– Cu ajutorul lui Dumnezeu, spovedesc multe persoane de vârste diferite și de profesii diferite. Am întâlnit mulți oameni de la care am avut multe de învățat. Din păcate, nu toți oamenii care vin la spovedanie se și spovedesc sincer; unii vin doar ca să bifeze că a trecut postul și s-au spovedit formal, alții vin ca la o consiliere psihologică, fără să facă o schimbare lăuntrică. Am întâlnit persoane care, în loc să se spovedească ele, îi spovedesc pe cei din familie, de la serviciu și ce mai văd la televizor.

E adevărat, am observat la spovedanie că mulți au mari frici lumești – griji apăsătoare, legate de ziua de mâine. Multora le este frică chiar și de umbra lor, se închid în ei, le lipsește starea de bucurie interioară. Au o tristețe, deoarece sunt legați de grijile lumești, serviciu, bani, casă etc.

Lipsa rugăciunii este ca lipsa aerului.

– Da, cu adevărat există. Acolo unde nu este credință, adică încredere totală în Dumnezeu apare frica, teama și chiar groaza pentru viitorul pe care-l văd întunecat, fără lumini. Scriptura ne spune că „Dumnezeu este Lumină” 1 Ioan 1:5, în Crez noi mărturisim că Iisus Hristos este „Lumină din Lumină”. Dacă nu credem în dumnezeirea Lui, dacă ne îndoim de puterea Lui, atunci vine peste noi întunericul necredinței. Așa cum părinții au mare grijă de copiii lor, ca să nu le lipsească nimic, cu atât mai mult Dumnezeu are grijă de noi, deoarece El chiar este „Tatăl nostru cel din ceruri…”. Dacă ești cu Dumnezeu în viață, te afli în Lumină, iar când ne-am îndepărtat de El, deja ne-a cuprins frica deznădejdii.

– Orice păcat nespovedit produce în sufletul nostru o neliniște, o stare de teamă, de frică că vom păți ceva în viața aceasta și mai ales în lumea de dincolo. Lipsa rugăciunii personale este ca lipsa aerului. Ca să trăim, avem o nevoie vitală de aer. La fel și sufletul nostru are nevoie de aerul rugăciunii. Să ne străduim ca, indiferent de vârsta pe care o avem, să zicem Rugăciunea lui Iisus, care este la îndemâna fiecăruia dintre noi: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Rostind din inimă această rugăciune, pătrunde în noi o stare de liniște profundă și de încredere în mila lui Dumnezeu.

– Simplitatea și naturalețea ne apropie de Dumnezeu. Atunci când umblăm să avem tot confortul și bogățiile acestei lumi, Îl pierdem pe Dumnezeu din preocupările noastre. În felul acesta, Îl trecem pe Dumnezeu pe locul doi al preocupărilor zilnice. Ne facem din confort și din bogăție un dumnezeu vremelnic, neputincios să ne scape de fricile dinlăuntrul nostru.

Cel mai mare confort este să trăim cu Dumnezeu, în Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Dacă în viața noastră, în familie și societate lipsește Dumnezeu, noi devenim cei mai săraci, de plâns și fără valoare și fără identitate veșnică. Confortul din viață nu-L înlocuiește pe Dumnezeu. Dacă Îl ai pe Dumnezeu, nu-ți este frică de nimeni și de nimic.

– Mass-media este ca un cuțit; depinde unde îl folosești și cum îl folosești. La bucătărie avem nevoie de el în prepararea hranei, dar cu același cuțit putem săvârși o crimă. La fel și mass-media poate ucide mult sufletește, când se pune în slujba răului. Dacă mass-media L-ar avea în centrul ei pe Dumnezeu tot timpul, ne-ar da o stare de bucurie, de încredere, de unitate și speranță. De cele mai multe ori însă, mass-media este pusă în slujba celui rău, finanțată de forțe oculte, ca să ne înfricoșeze tot timpul.

Să închidem aceste canale, iar timpul respectiv să-l petrecem cercetând Scripturile, Filocalia și cărți din toate domeniile. Mai puțin televizor și radio, mai puține social-media: Tik-Tok, Facebook și alte platforme, care ne distrug capacitatea de gândire personală, de gândire critică. Toate ne spală creierul și ne induc fel și fel de frici.

Biserica este locul de întâlnire cu Dumnezeu „în carne și oase”.

– Scăpăm de orice frică prin spovedanie deasă, sinceră și înlăcrimată. Să ne rugăm mai des, simplu, natural și din inimă, să citim cărți duhovnicești și să facem voluntariat cât mai mult. Am întâlnit persoane fără adăpost care nu aveau această frică pricinuită de lipsa unei locuințe, dar se bucurau de prezența lui Dumnezeu vie, personală, în viața lor.

– Duhovnicul este darul lui Dumnezeu pe pământ. El nu poate fi înlocuit de un consilier psihologic, de un medic terapeut, psiholog sau asistent social. Prin duhovnic lucrează chiar Dumnezeu. Important este ca duhovnicul să fie în priză tot timpul, adică conectat la Dumnezeu, care-l luminează clipă de clipă, în tot ce vorbește, sfătuiește, îndeamnă. De multe ori prin duhovnic vorbește chiar Dumnezeu. De aceea, să avem încredere în el. Personal, și eu am duhovnic, deși sunt preot; sunt un om ca orice om și am nevoie de un Părinte duhovnicesc la care să mă spovedesc, să îi spun gândurile mele, luptele interioare, să îi cer sfat și să iau binecuvântare pentru orice lucrare pe care vreau să o fac. Am observat că astfel îmi merge tare bine în viață, nu mai am frici, temeri. Am mare încredere în binecuvântarea Părintelui duhovnic, în ce-mi spune să fac și cum să fac.

Atunci însă când avem probleme medicale, trebuie numaidecât să alergăm la un medic specialist. Dacă avem probleme psihice, care țin de sănătatea mintală, alergăm, de asemenea, la persoane specializate. Pentru orice problemă de sănătate trupească, de boală psihică, se cuvine să mergem mai întâi la Părintele duhovnic pentru spovedanie și binecuvântare, și apoi toate problemele noastre se rezolvă pas cu pas, căci mare este puterea lui Dumnezeu care lucrează prin duhovnic

– Cum putem cultiva în mod concret încrederea în Dumnezeu, mai ales atunci când frica pare să ne fi învins?

– Cu cât stăm mai aproape și mai mult alături de părinții noștri, cu atât căpătăm încredere în ei. La fel se întâmplă și cu Dumnezeu. Să fim tot timpul cu El prin rugăciuni și prin adevărată întâlnire cu El în rugăciune. Biserica este locul de întâlnire cu Dumnezeu „în carne și oase”. Duminica și de sărbători să mergem la biserică, să postim în zilele de post, să facem milostenie cât de multă și să citim cărți folositoare de suflet. Prin apropierea de Dumnezeu, dispar frica și necredința.

– Tot Sfântul Ioan spune: „Dumnezeu este dragoste” 1 Ioan 4:8. Acolo unde este Dumnezeu nu mai este frică. Acolo unde este Lumină nu mai este întuneric. Acolo unde este viață veșnică nu mai este moarte. Un copil în brațele mamei sale nu cunoaște frica, un creștin în brațele lui Dumnezeu nu suferă de frică. Totul este să-L avem în noi înșine pe Dumnezeu, tot timpul.

Fără aer, nu putem respira. Fără Dumnezeu, nu putem viețui.