În Sala sportivă a avut loc tradiţionalul turneu la baschet, dedicat memoriei Omului Emerit Vasile Crudu. La competiţie au participat echipe de tineri baschetbalişti din oraşele Soroca, Bălţi, Drochia, Donduşeni, Tiraspol, Râşcani, Ocniţa şi Ceadâr Lunga. Şi de data aceast gazdele s-au dovedit a fi „mai puţin ospitaliere”, adjudecându-şi titlul de învingători.
În meciul decisiv, elevii antrenorului Serghei Crudu au învins echipa din Bălţi, la un scor care ne scuteşte de orice comentarii, 66-44. Mult mai strânsă a fost confruntarea pentru locul III, dintre echipele din Râşcani şi Ocniţa, meciul terminându-se cu scorul de 56-54. Echipa din Soroca a evoluat în următoarea componenţă: Pavel Corbu (desemnat cel mai bun în echip la acest turneu), Macar Cioca, Chiril Maţenco, Nikita Jidcov, Nikita Pavlenco, Maxim Pasincovschii, Danila Klimenco, Seva Stahurschii, Dan Iavorschi şi Vlad Ghiţina. Cel mai bun jucător al turneului, soroceanul Macar Cioca, a primit o Diplomă şi un premiu din partea ziarului „Observatorul de Nord”.
Dan AOLEI