Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării din Republica Moldova a propus instituirea unei noi sărbători, numită „Ziua Antreprenorului”, cu scopul de a recunoaște importanța antreprenorilor în stimularea creșterii și dezvoltării economiei naționale.
Această inițiativă vine ca o manifestare de respect și recunoștință pentru antreprenorii onești, care contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării prin crearea de locuri de muncă și dezvoltarea afacerilor. Evenimentul urmează să fie celebrat anual, pe data de 27 iunie. Reamintim că, inițial, această sărbătoare era planificat să fie celebrată pe 21 august.
Sărbătoarea va fi marcată în temeiul unei decizii adoptate la nivel internațional de către Organizația Națiunilor Unite (ONU). În acest context, Ziua Națională a Antreprenorului va fi conexă cu Ziua întreprinderilor mici și mijlocii, care se marchează anual pe 27 iunie.
Potrivit datelor Ministerului Economiei, Republica Moldova găzduiește aproximativ 60.000 de întreprinderi, care angajează peste 70% din forța de muncă totală a țării, adică aproximativ 613.000 de persoane. Instituirea acestei sărbători este văzută ca o modalitate de a aprecia și de a evidenția contribuția vitală a antreprenorilor la progresul economic al Republicii Moldova.
Reamintim că în 2024, în Republica Moldova, au fost declarate 13 zile libere:
- 1 ianuarie – Anul Nou
- 7 ianuarie – Prima zi de Crăciun pe stil vechi
- 8 ianuarie – A doua zi de Crăciun pe stil vechi
- 8 martie – Ziua Internațională a Femeii
- 1 mai – Ziua Internațională a Solidarității oamenilor muncii
- 5 mai – Prima zi de Paști
- 6 mai – A doua zi de Paști
- 9 mai – Ziua Europei, Ziua Victoriei și a Comemorării Eroilor Căzuţi pentru Independența Patriei
- 13 mai – Paștele Blajinilor
- 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului
- 27 august – Ziua independenței Republicii Moldova
- 31 august – Ziua Limbii Române
- 25 decembrie – Crăciunul pe stil nou.
De asemenea, aici se alătură și Ziua Hramului Bisericii din fiecare localitate, care este stabilită de către Consiliul Local al orașului, satului sau comunității. În acest context, reamintim că orașul Chișinău celebrează această sărbătoare anual, pe 14 octombrie. (SURSA: