Tableta de vineri
Forfota pre- și postelectorală a rămas în trecut, iar acum a venit timpul ca promisiunile făcute fie prin programe scrise pe hârtie sau prin lozincile care au împânzit localitățile noastre, fie la întâlnirile „pe viu” cu alegătorii, să fie onorate. Știu că va fi greu, știu că unele din aceste promisiuni/făgăduieli nu se prea pliază cu realitățile existente, dar nu este un capăt de țară, deoarece cetățenii noștri sunt deprinși cu vorbele și mai puțin cu faptele, și totuși… Și după aceste alegeri nu ne vom debarasa, cu siguranță, de impresia că mai multă lume ajunsă cu cuțitul în mână, de bună voie sau împins de cineva de la spate, nu va ști cum să procedeze în cutare sau cutare situație, fiindcă este mai ușor să obții victoria (mai cu seamă atunci când ai atâtea posibilități, legale și mai puțin legale, pentru a te trezi cu sacii în căruță), decât s-o gestionezi. Exemple în acest sens avem câte doriți, începând cu cea mai săracă primărie și terminând cu vârful aisbergului de la Chișinău.
Apropo, despre victorie. În mod normal, fiecare formațiune politică, participantă la scrutin, ar trebui să scoată ochelarii roz de pe nas și să privească lucrurile în esența lor, dar nu cred că multă lume o să facă acest lucru. Dimpotrivă, liderii politici ai formațiunilor care nu au nici un drept să-și treacă acest scrutin la activ vor continua să caute nod în papură, în loc să-și dea demisia și să plece acolo de unde au venit. La urma urmei, politica, la fel ca și alte meserii, nu este la îndemâna oricui și decât să mozolești cuiva ochii și să te prefaci că știi de unde vii și unde te duci mai bine te retragi, pentru binele propriu și al celor din jur. Am văzut și eu diferite clasamente alcătuite de specialiști, la diferiți parametri, și-mi venea să mă „bag sub masă” văzând câți boboci au numărat unele formațiuni politice în această toamnă, unele din ele cu pretenții de mari mahări. Despre calitate, sincer vorbind, nu mă încumet să discut, deoarece aș putea da cu bâta în baltă — nu de alta, dar nu este exclus ca niște anonimi sau novici să fie mai buni decât unii barosani cu experiență. Or, am mai spus și cu alte ocazii — decât să ai o experiență cu semnul minus și pile peste tot, mai bine să fii o cioară albă în această lume, unde se cumpără și se vinde totul.
Fără îndoială, există câteva formațiuni care aritmetic nu stau rău (unele din ele, nou-nouțe, chiar au motive de a se felicita), dar ar fi inacceptabil să se culce pe o ureche și să creadă că sunt pe drumul cel bun. Să zicem, când privești graficele și tot felul de clasamente, rezultatul obținut de partidul de guvernământ pare unul onorabil, dar nu există motive de satisfacție, ba dimpotrivă. Este adevărat că adjudecarea celor 291 de primării din 898 este o răsplată a muncii depuse și nu (doar) a exploatării resurselor administrative, cum vorbesc cârcotașii, dar… acest prim loc mai degrabă este un motiv de meditație decât de bucurie. În opinia mai multor analiști și comentatori, acest rezultat ar fi putut fi mult mai mare dacă cei de la guvernare ar fi fost „cu nasul mai pe jos” și nu ar fi dat cu piciorul în niște oportunități puse pe tavă de conjunctura politică. Faptul că 116 primării au fost câștigate de candidații independenți vorbește de la sine — cu siguranță, acești oameni au fost supărați că nu au fost luați în seamă de cei de la guvernare sau de alte formațiuni „cu șansă”. Nu de alta, dar una este să mergi în campanie pe cont propriu și alta este să ai în spate o echipă care să te ajute. Adică acești 116 rămăși „neacoperiți politic” ar putea fi cooptați în cutare ori cutare partid care, pe lângă orgolii, interese, ambiții și principii neînțelese mai pun preț și pe altceva — profesionalism și dedicație, bunăoară. Un alt bazin de unde ar putea lua voturi partidele serioase sunt cei circa 60 la sută din electorat care nu s-au prezentat la alegeri. Ar fi o greșeală să credem că toți acești potențiali distribuitori de voturi sunt apolitici sau indiferenți de soarta lor — mai degrabă este vorba despre inactivitatea și indiferența politicienilor care nu au putut să le atingă „coarda” respectivă. De altfel, acești 60 la sută din electorat sunt o pâine de mâncat nu doar pentru formațiunile cu potențial demonstrat, dar și pentru partidele noi, care nu se vor opri la cele obținute, dar vor merge mai departe…
Și încă ceva. Fără dubii, ca și altă dată, cușma de primar (de consilieri nu pot spune același lucru, fiindcă există posibilitatea de a te ascunde în spatele cuiva) ar putea fi prea mare pentru unii dintre cei aleși și, pentru a nu se chinui și a nu trage mâța de coadă, le-aș aduce aminte acestora bancul cu cele trei scrisori — când un președinte de colhoz i-a lăsat succesorului său trei scrisori, pe care trebuia să le deschidă când îi va fi greu. Adică, dacă în prima perioadă ceva nu va merge, deschideți prima scrisoare în care veți fi îndemnat să dați vina pe fostul primar (în cazul când fostul nu ești chiar tu). Dacă în continuare lucrurile vor sta la fel de rău, deschideți a doua scrisoare, unde veți găsi sfatul de a promite „stele de pe cer și lapte de pasăre tuturor”, iar în ultimă instanță, când situația va deveni insuportabilă, scrie trei scrisori (viitorului primar) și pleacă…
Bineînțeles, aceasta este un scenariu sumbru, dar nu imposibil. În caz contrar putem ajunge în pielea comuniștilor, care cândva avea majoritatea peste tot, iar din acest scrutin au ieșit cu doar șapte primari.
